Etapa întâi a celui de-al doilea trimestru de concurs la Gazeta SF începe cu „Depeşa fără marcă – vorbă-n vânt”, povestire semnată de Daniel Barbu, primul finalist desemnat, și primul câștigător al premiului pus în joc pentru lunile noiembrie și decembrie 2012 și ianuarie 2013.

Dorind să ne convingă de faptul că victoria sa nu a fost întâmplătoare, în textul de față, Daniel Barbu merge și mai departe, încercând un joc de aparențe satiric, ce amintește mult de Jonathan Swift, dar, într-o oarecare măsură, și de Edgar Allan Poe. Dacă autorul „Călătoriilor lui Gulliver” pune metehnele societății contemporane lui pe seama locuitorilor unor fabuloase ținuturi, unde eroul său nimerește din întâmplare, Daniel Barbu, alegând ca țintă a satirei sale esența belicoasă a naturii umane, proiectează totul într-un viitor îndepărtat, în care interesul pentru științe a decăzut, iar războiul a devenit o îndeletnicire galactică.

Ironia apare în primul rând la nivel de limbaj: personajul narator al povestirii folosește o serie de termeni uzuali din viitor, pe care îi traduce pe înțelesul nostru prin „sinonimie transtemporală”. 😉 Aflăm astfel că „almateran” înseamnă mercenar, „gergeomilon” înseamnă gigolo, „antrebedin” înseamnă hamal, tribigonii sunt dictatori, iar la par se spune „stroban”. 🙂 Deslușim apoi că o bună sursă de documentare pentru oamenii din viitor este „rebentolina agrisală” (biblioteca naţională), iar în „gurt” (bar), la un „abrist de crol” (pahar de bere), au loc discuții lungi pe tema motivelor ce stau la baza declanșării războaielor.

Sinonimia transtemporală e menită să ne atragă atenția că, și în viitor, o serie de cuvinte folosite azi pe scară largă își vor schimba numai forma, păstrându-și, din păcate, sensurile. Totodată, autorul motivează prezența „arhaismelor” în text prin faptul că acesta este de fapt un mesaj din viitor, încercând să ne arate că, dacă nu ne schimbăm radical și la timp felul de a fi, avem șanse bune să dăm „plutu capilui” (ortul popii). 🙂 Jongleria terminologică, bine articulată și suficient motivată, duce pe cititor cu gândul mai ales la călătoria lui Gulliver în ținutul Houyhnhnms (în traducere, „perfecțiunea naturii”), locuit de făpturi inteligente asemănătoare cailor, pentru care ființele umane („Yahoos”) sunt considerate diforme.

Pe parcursul disertației, sunt ironizate o serie de idei vehiculate în teoriile contemporane despre război („ţin totuşi să remarc faptul că războaiele au dus la accelerarea avansului tehnic şi chiar a dezvoltării culturale”, ne spune de pildă personajul-narator, având grijă să sublinieze ulterior și prețul uriaș, în vieți omenești pierdute, al acestui progres), iar motivele adevărate ale izbucnirii conflagrațiilor (dorinţa de putere, lăcomia, plictiseala, orgoliul, credința în destinul de stăpân al universului, foamea, ura viscerală etc.) sunt expuse sistematic tocmai spre a fi coborâte în derizoriu, ele ținând în mod cât se poate de evident de sălbăticie, de imoralitate, de răutate.

Expunerea se bazează pe un ton confesiv și evocator, asemănător celui șăgalnic și pe alocuri caustic folosit de Edgar Allan Poe în povestiri precum „Farsa cu balonul” sau „O întâmplare din Munții Colțuroși” (în care intervin și câteva jocuri de cuvinte – cu numele proprii Bedlo și Oldeb, de pildă – vizând însă alte ținte și alte efecte față de lucrarea aci discutată). Dacă nu s-ar fi ivit în text, frecvent, din păcate, problemele de punctuație (ca în „Nu sunt nici doi ani de când tatăl meu dezamăgit de rezultatele mele la învăţătură mi-a proorocit meseria de antrebedin…”, unde construcția participială „dezamăgit de rezultatele mele la învăţătură” trebuia încadrată de virgule), am fi avut în față o structură ficțională cu totul remarcabilă, de vibrație clasică. Chiar și așa, lectura rămâne o invitație de a ne întoarce, măcar din când în când, la ficțiunea speculativă canonică, pentru a ne reîmprospăta rezervele de energie și a nu ne rătăci în meandrele adesea doar formale ale multor autori contemporani.

Cea de-a doua lucrare intrată în etapa de concurs din februarie este povestirea „Blestemul familiei Greensword”, semnată de un tânăr autor, pe numele său Sergiu Martin, aflat la primul text publicat în Gazeta SF. Îi urăm bun venit! 🙂

Construit pe ideea transferului de personalitate, folosită cu precădere în aria cyberpunk, unde aceasta poate fi digitizată și transpusă pe suporturi informatice (apoi „reîncărcată” pe subiecți biologici), textul de față nu este totuși plasabil în această nișă, transferul elementelor de personalitate realizându-se aici printr-un ritual străvechi, recuperat de preoții egipteni ai antichității și ajuns pe mâna unui grup de trei sute de magnați care stăpânesc întreaga lume.

Viața veșnică de care se bucură aleșii seamănă în bună măsură celei imaginate de A. E. van Vogt, în romanul „Casa veșniciei”, cu deosebirea că aici sunt veșnice doar conștiințele (personalitățile), aleșii transferându-se în corpurile mai tinere ale unor descendenți (compatibilitatea genetică e obligatorie). Tinerele personalități, sechestrate în uzatele mașinării biologice, dispar apoi în accidente înscenate, lăsându-i pe aleși să își urmeze, revigorați, destinul de stăpâni ai lumii.

Poziția socială dominantă a celor trei sute așază povestirea și pe un palier de ficțiune politică, având totodată și o vizibilă tușă de conspiraționism postmodern

Elementele structurale ale construcției ficționale sunt, iată, de bună densitate, conferind piesei condiția de bază pentru a fi veridică. Din păcate, în privința punerii în formă, textul scade vizibil, lăsând să se observe că mai este de lucru pentru atingerea unei expresivități mulțumitoare.

În câteva rânduri, unele cuvinte se repetă supărător, cum este de pildă cazul în chiar paragraful de atac: „Tablourile enorme, care acopereau peretele din stânga sa, îl priveau enigmatic, reflectând lumina pală, care pătrundea în coridor prin ferestrele ascunse după draperiile grele de culoare bej. David se opri în faţa uşii masive din lemn, care se afla la capătul încăperii lungi de câteva zeci de metri, şi trase de şnurul roşu.” Aproape la fel de supărătoare sunt și problemele (deloc multe, din fericire) legate de gestionarea timpurilor verbale în succesiunea lor, ca în se opri nesigur pe marginea unui covor persan enorm, care fu adus de bunel cu vreo cinci ani în urmă”, unde perfectul simplu e folosit pentru a desemna atât o acțiunea petrecută cu puțin înainte de momentul vorbirii („se opri”), cât și pentru a referi o acțiune încheiată cu… cinci ani în urmă („fu adus”), precum și unele formule dezechilibrate vizibil la nivel de acord gramatical („Ultimul lucru pe care îl văzu fu ochii…”), nu foarte dificil de evitat și de reconstruit cu mai multă abilitate.

Fiind vorba de un text aflat în concurs, nu trebuie trecute cu vederea nici prescurtările de genul „dl Greensword”, care sunt folosite și în dialog (vocativ) – „d-le Greensword” – și nici cele câteva (puține, iarăși, din fericire) greșeli de tastare mai supărătoare („cu vice tare”, „ştiu foarte ce fel de om este fiul meu”, „asemănătoare alor sute”), semn că lucrarea n-a fost lăsată prea mult „la dospit”. 🙂

Ca să fim și mai cârcotași, o să remarcăm și prezența în text a unor forme arhaizate („marmora”) sau cu uz absolut regional („probozit”), care dau semnale că autorul are un lexic bogat, dar, în același timp, care nu se potrivesc foarte bine când vine vorba de un magnat contemporan, trăitor în inima de oțel și sticlă a unei metropole nord-americane.

Avem așadar de ales între două texte asemănătoare ca potențial de ideație, ambele având însă unele probleme la punerea în formă. Cântărind expresivitatea fiecărei expuneri, ca și criteriu de departajare, ne vedem siliți să dăm iarăși premiul domnului Daniel Barbu, pentru povestirea „Depeşa fără marcă – vorbă-n vânt”, încurajându-l însă și pe domnul Sergiu Martin să continue, fiindcă se află pe drumul cel bun, iar exercițiul asiduu al scrisului aduce mari foloase gândirii creative, element capabil să facă diferența în cele mai diverse împrejurări din viața de zi cu zi.

Apreciem, la final, că și textele de față păstrează nivelul concursului la bună înălțime și vă așteptăm să participați cu încredere și curaj la viitoarele etape, fiindcă puneți în acest fel umărul atât la construcția unui areal germinativ esențial pentru genul ficțiunii speculative, având totodată, fiecare din dumneavoastră, numai de câștigat, și nu ne referim aici doar la premiul pus în joc.

Până luna viitoare, multă inspirație și multă… neliniște creatoare! 🙂

Mircea Coman s-a născut în data de 25 septembrie 1967 în localitatea Strehaia, judeţul Mehedinţi, unde a urmat în întregime clasele învăţământului elementar, gimnazial şi liceal. A absolvit Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice „Traian Vuia” din Timişoara, cu specializarea Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, promoţia 1994. A debutat cu povestirea La Pocilga, în numărul 21 din 5 octombrie 2009 al revistei NAUTILUS, fiind prezent, în noiembrie 2009, cu povestirea Cybervals, în antologia Dansând pe Marte şi alte povestiri fantastice, Editura Millennium Press, realizată de Michael Hăulică. Este membru AtelierKULT. Colaborează cu povestiri la NAUTILUS şi SRSFF. Este autorul blog-fanzinului Scifientland.