Tremurând, cele trei bobițe de apă se încrucișară pe la jumătatea oglinzii și coborâră într-o singură șuviță translucidă către rama din plastic roz. În urma ei, chipul se coagulă brusc, cu ochii umflați și pleoapele înroșite, tăiate de vinișore, nasul mare coroindu-se deasupra unor buze crăpate, cu vârfurile lăsate ușor în jos.

         Oleg se aplecă peste chiuvetă, luă apă în palme și și-o aruncă pe față, pufnind. Alți stropi ajunseră la oglindă, încadrară șuvița scursă pe mijloc și-o petrecură cu încă trei – patru firișoare străvezii care fisurară suprafața umedă și deformară chipul buhăit, decupat pe fondul albastru al plăcilor de faianță din spate.

         Închise robinetul, luă prosopul din cui și se șterse; se duse apoi la veceu și, în timp ce-și dădea jos pantalonii și îndrepta jetul roșiatic de urină spre vasul emailat, un damf clocit de vin i se ridică din stomac, umplându-i gura și făcându-l să sughită. Capul îi pulsa încet, cu două întinse pete de durere în tâmple, trimițându-i junghiuri iuți înspre creștet.

         Termină, trase apa, ieși din baie și se îndreptă către sufragerie.

         Filtrate printre storurile întredeschise, razele soarelui se aglomerau în șiruri piezișe, paralele, peste canapeaua din mijlocul camerei, peste cearșafurile boțite și pernele răsturnate.

         Alături de pat, pe-o măsuță, se afla o sticlă goală și-un pahar ce păstra încă pe fund un rest de lichid gălbui.

         Oleg străbătu amețit încăperea, cu ochii la panoul electronic încastrat în perete, deasupra unei reproduceri plasticate de Dali, privind cifrele pâlpâind și clipind, transformate într-un unu, apoi, în centrul unei explozii de culori și coloane deconcertante, într-un șapte urmat de zerouri. Două ore. Mai avea două ore.

         Se aplecă și bâjbâi în colțul peretelui. Dădu peste un buton alunecos; îi pipăi și-l apăsă.

         Imediat se auzi un clinchet întrerupt de-un fâșâit ușor și de un alt clinchet ceva mai plin și mai lung, al cărui ecou stărui câteva secunde în aer, împrăștiat în acolade melodioase de sunete, înainte de-a fi retezat de-o țiuitură stridentă.

         Oleg își săltă pantalonii și, scoțând un alt râgâit cu gust de vin, se răsuci către imitația de bibliotecă de pe peretele opus, privind cum raftul de jos glisa, apoi se aduna ca-ntr-un evantai, iar cărțile se micșorau și pâlpâiau, una câte una, luminând cu întreruperi un panou opac cu muchiile ieșite în afară, având într-un colț un șir de taste și simboluri.

         Așteptă ca biblioteca să se retragă în întregime, pe urmă, murmură, se apropie de panou și-și plimbă degetele peste șirul de taste. Panoul țăcăni și dezvălui interiorul unei camere scunde, capitonate, iluminată de-un spot fixat pe tavan.

         Lângă cel mai îndepărtat perete, se vedeau aliniate trei recipiente transparente, ridicate pe niște suporți din sticlă, parcurși de cabluri.

         Intră buimăcit de lumina prea puternică și se clătină mahmur către cilindrii care zumzăiau neauzit. În fiecare se afla întins trupul gol al câte-unui bărbat.

         Oleg clipi repede, tot încercând să se acomodeze cu albul încăperii, dar capul începu să-i zvâcnească și se rezemă cu fundul de unul dintre recipiente. Bărbatul culcat înăuntru nu părea foarte tânăr; părul îi era încărunțit și fruntea ridată, ochii supți în orbite, însă ceva din expresia lui, degajându-se din trăsăturile aspre, pătrățoase, emana o impresie de vitalitate aproape obscenă. Oleg îi studie membrele musculoase, umerii lați, tatuajele tribale, vechi, de pe antebrațe și abdomenul presărat cu cârlionți rari, apoi își plimbă privirea peste penisul lung, adormit între coapse și reveni la abdomen și la pieptul bombat, urmărind cu jind curbele tari ale corpului gol. La capătul cilindrului pâlpâia un beculeț galben.

         Oleg își dădu jos pantalonii de pijama; îi puse într-un cuier prins lângă panoul deschis și înaintă către recipientul din mijloc, acolo unde era culcat un bărbat între două vârste, înalt, gras și cu părul blond.

         Apăsă beculețul galben din capătul cilindrului acestuia și privi cum, de la baza tubului incasabil se desprindea un postament semitransparent, prevăzut cu o rețea de compartimente metalice și cu o tijă flexibilă, ce făcea legătura între una dintre laturi și interiorul recipientului din sticlă.

         Dezbrăcat, Oleg se întinse pe suprafața postamentului; bâjbâi într-unul din compartimente, pe urmă înghiți capsula găsită acolo, și-și fixă pe frunte capătul adeziv al tijei ce ieșea din marginea cilindrului, căutând să se așeze cât mai bine pe suprafața îngustă și înghițind zeama ultimei râgâieli care-i iritase gâtlejul.

         Lumina din încăpere pierdu din intensitate; câteva pete nelămurite de culoare, grupate lent, una câte una, începură să se rotească supărător aproape de tavan – fugărindu-se cu interminabile cozi împletite de verde și albastru, respingându-se îndată ce se ciocneau, doar ca să reia apoi același joc, brăzdând cu fulgere indefinite pătratul încă alb al plafonului. Spotul rotund păru deodată că cedează și se desprinde de la locul lui, pe urmă detonă cu o asemenea forță încât Oleg crezu că se sufocă; instantaneu, petele de albastru coborâră asupra lui și le simți cozile lungi, calde, plimbate pe față și pe stern, dezmierdându-i subsuorile și gâtul.

         Deschise repede ochii și se uită în sus.

         Capul îi ardea; în umeri avea o moleșeală ciudată, seacă.

         Ridică o mână și încleștă cu degetele marginea cilindrului deschis, apoi se săltă în fund. Panoul de acces al camerei era dat la o parte și pijamaua atârna în cuier lângă el.

         Oleg se scărpină și-și duse picioarele peste buza recipientului, apoi îl înconjură lipăind și se aplecă asupra bărbatului întins pe postamentul lateral, cu corpul relaxat și tija agățată pe frunte. Respira ușor, iar pleoapele i se zbăteau din când în când. Reuși să-l ridice fără ajutorul gordonei și să-l întindă în interiorul tubului, pe stratul de latex unde stătuse și el până atunci, apoi își îndreptă atenția asupra becului de la capul recipientului și asupra tastelor de lângă el.

         Introduse un cod; postamentul se retrase la baza cilindrului, în timp ce capacul acestuia sigila înăuntru trupul gol al bărbatului adormit.

         Becul clipi, se făcu verde, pe urmă galben, și-un zumzet constant invadă încăperea. Oleg se răsuci, trase pe el pantalonii de pijama și ieși din camera joasă, ascultând cu o ureche cum panoul culisa în spatele său, izolând spațiul capitonat. Tabloul electronic de pe perete arăta ora șaptesprezece și patruzeci de minute.

         Oleg căscă, se scărpină iar și se duse în dormitor; păși în direcția șifonierului masiv, cu patru uși. O deschise pe prima din dreapta – ezită, își purtă degetele peste rafturile cu haine, apoi alese o pereche de pantaloni de stofă neagră, o cămașă cu dungulițe și, din compartimentul de jos, niște ciorapi subțiri și-o pereche de chiloți simpli.

         Înșiră hainele pe fotoliul de lângă șifonier; scoase pijamaua și se postă în fața oglinzii, studiindu-și trupul mătăhălos, rotindu-se și dând mereu din brațe în timp ce se-nvârtea, analizând felul în care rândurile de grăsime se pliau deasupra șoldurilor, desenând cute groase care se pierdeau în tufișul des al părului ce-i acoperea șalele. Nu știa de ce îi plăcea lui Adele atât corpul asta. În ultimele săptămâni îl folosise foarte des. Dar se îngrășase prea tare și de la o vreme se descurca greu cu el, o greutate leșioasă, invizibilă îi parazita mișcările și-i devia orice gest.

         Ridică între palme pântecul, își duse palmele pe sub grăsimea revărsată, apoi se crăcănă puțin și-și strânse-n pumn penisul gros, în semi-erecție. Moleșeala din umeri îi coborâse în brațe. Aplecat peste fotoliu și uitându-se la fiecare mișcare în oglindă, începu să se îmbrace, trăgând hainele pe el cu gesturi prețioase, blânde și netezind materialul de mai multe ori în timp ce-l cerceta în oglindă.

         La șase și jumătate intră la baie; la șapte, îmbrăcat și parfumat, aruncă o ultimă privire prin apartament, își luă cheile de pe birou, se duse la cuierul de lângă intrare și îmbrăcă una dintre gecile din piele atârnate acolo. Șovăi o clipă și deasupra șirului de pantofi aranjați la perete, dar, în cele din urmă, îi alese pe cei dintr-o margine, fără șiret, cu talpa subțire, apoi deschise ușa și păși pe palier.

         Afară era cald și Oleg trase mulțumit pe nas parfumul teilor înfloriți din fața blocului. O furnicătură rapidă îi traversă brațul, însă nu-i dădu nicio atenție – străbătu în schimb agale aleea scurtă, trecu pe lângă terenul de joacă, apoi coborî la stradă, luând-o înspre parcul din centru încercând să evite aglomerația, tăind-o pe câteva străzi lăturalnice, cu rânduri de mașini ancorate pe trotuare.

         După cinci minute ajunse pe bulevard și, mergând legănat, traversă și intră în parc. Aerul mirosea a gazon proaspăt tuns și se simțea vag aroma gogoșilor care venea de la un chioșc micuț din apropiere.

         Oleg se așeză pe-o bancă, cu picioarele încrucișate.

         Adele apăru după zece minute; o zări de departe; înainta cu pași mărunți, îmbrăcată într-o rochie roșie cu flori, pe umăr cu o poșetă minusculă pe care o tot împingea în mers, cu un gest caracteristic, în timp ce-și rotea privirea afectată în jur. Își luase corpul acela înalt, cu sânii voluminoși și șolduri joase, și la fiecare pas, liniile vaporoase ale rochiței se mulau pe formele pline, dansând continuu pe trupul purtat de pașii sprinteni. Oleg se ridică.

         Adele zâmbi și se repezi în brațele lui; îl sărută lacomă și-i căută limba.

         Îi răspunse la sărut sufocat și neputincios, cu picioarele elastice, simțindu-se ridicol și nesigur în trupul acela gras și vlăguit, în vreme ce-o strângea în brațe și-i sorbea parfumul acrișor, cu iz de mere. Începea să se însereze când o porniră la braț pe aleile parcului; Adele vorbea într-una, veselă, se juca îndelung cu fiecare cuvânt – îl împresura într-un cocon de chicoteli și râsete – îl proteja nepăsătoare până-n clipa în care se rostogolea fugar, neclar dar melodios, învârtit de jur-împrejurul gurii ei ca o insectă amețită, în așteptarea celorlalte silabe, ce-l găseau zăpăcit și dezorientat, înainte de a-l sorbi în restul frazei care-i aluneca de pe buze. Oleg o privea zâmbind, călca apăsat, își simțea pântecul săltând. La un moment dat, o nouă furnicătură incomodă îi parcurse brațul, învârtită în jurul venelor, coborând în antebraț și revenind vijelioasă în biceps, unde se dezagregă într-o puzderie de ace înghețate ce urcară spre subsuoară.

         Zâmbi, apoi râse la ritmul brusc întețit al cuvintelor Adelei pe când părăseau parcul și-o luau către restaurant, pe urmă își plimbă precipitat mâna peste piept, în dreptul inimii. Numai două pahare cu vin în seara aceea; o salată, niște paste, fără niciun fel de tărie. Oleg înghiți nodul care-i juca în gât.

         Un pește copt în crustă de sare, ori ceva cu carne de pasăre. La desert, un singur ecler. O prăjitură cu cremă de unt. Sau profiterol. Și în încheiere, o cafea mică. Fără mult zahăr, cu o lingură de lapte. Dar vin alb. Da. Vinul alb îi făcea cel mai bine.

Robert Nuțu

Robert Nuțu

Robert Nuţu s-a născut pe 24 martie 1978, la Tecuci. După absolvirea liceului în oraşul natal, a studiat filologia la Galaţi. A debutat în 2011 cu micro-romanul „Îmblânzitorul de cărnuri”. În 2013 a publicat romanul „Moartea din colţul ochiului” - Editura A.T.U. În prezent lucrează la un volum de povestiri şi la o seamă de alte proiecte.

More Posts