Dacă am vorbi despre box

          Ți s-a pus pata că vrei să te apuci de box. De ce? Nu contează! Poate că ți-ai amintit de sfaturile profesorului de educație fizică din școală, care te considera bun, poate tocmai ai văzut un meci fain la TV, ai imitat niște mișcări și-ai văzut că-ți ies, poate, pur și simplu, aveai nevoie de-un hobby. Nu e atât de important de unde ți-a venit primul impuls, important e că te-ai dus și ți-ai luat o pereche de mănuși și-un sac și te-ai pus pe treabă. Așa, doar pentru tine, pentru sănătate.

          Și poate c-ai fi ținut noua ta pasiune secretă față de restul lumii dacă nu te-ar fi văzut un amic la un moment dat și nu te-ar fi întrebat de ce nu te duci și tu la o sală, ca să-ți mai cizelezi un pic stilul, că baza ai cam deprins-o. Și mai departe nu prea mai ai cum să evoluezi de unul singur.

          Nu ți-a fost chiar ușor, dar ți-ai învins timiditatea și ai intrat într-o sală. Acolo, lume multă, gălăgie, tipi fioroși flexându-și musculatura și rânjind unul la altul. I-ai urmărit câteva minute, cuminte, în colțul tău, cum aruncau lovituri încoace și-ncolo, apoi ai decis că nu erau neapărat mai buni decât tine. L-ai căutat, deci, pe antrenor și l-ai rugat să te primească și pe tine. Omul te-a pus la sac, te-a studiat un pic, să vadă cum dai din brațe, cum îți faci jocul de picioare, și a zis că da, ești OK, poți să vii să te-antrenezi.

          Bineînțeles că lucrurile n-au mers prea bine la început. Ceilalți sportivi, mai vechi și cu pretenții, te-au privit pe sub sprânceană și n-au ratat nicio ocazie să-ți dea câte-o smetie când scăpai garda sau când te descopereai prea tare la croșeu. Ce să-i faci, oameni răi. Parcă nici antrenorul nu prea mai era cumsecade. Unde la început îți zisese că ai potențial, acum te articula la fiecare greșeală. Și ți-ai dat seama că făceai al naibii de multe!

          În fine, nu te-ai descurajat, dimpotrivă. I-ai studiat pe ceilalți, le-ai văzut punctele slabe și ai început să-i taxezi și tu. Asta pe unii i-a enervat cumplit, pe alții dimpotrivă. Ți-ai făcut, încet-încet, o mică gașcă. Vă antrenați împreună, vă dădeați sfaturi, chestii pe care le observați unul la altul, și treaba a început să meargă. Progresul a fost evident.

          Așa că ai mers și pe la alte săli, ai luat contact cu alți antrenori, ai învățat și mai multe lucruri. Uneori, câte unul organiza mici competiții, iar tu erai mereu pe listă. Și te clasai printre primii. De la unul mai puțin, de la altul mai mult – ca și ei aveau antrenamentele lor, plus că-i solicitau destul de mulți aspiranți, ai furat ceva meserie. Deja nu se mai punea problema să nu te primească cineva în vreo sală. Ușile-ți erau deschise.

          Când deodată, hodoronc-tronc, un mare maestru a venit la tine și ți-a zis:

          – Auzi, vreau să te bag într-o competiție oficială. Ce zici?

          Ce puteai să zici? Că doar acesta fusese visul tău de când îți agățaseși sacul acasă. Nu prea erai tu atât de mulțumit de performanțele tale, vedeai bine că ai cusururi – că doar ți le spuneau verde-n față și partenerii de sparing și chibiții mâncători de semințe de pe margine –, dar erai conștient că o altă șansă ca asta… greu de crezut că avea să se ivească. Ai acceptat, bineînțeles, cu toată teama. Și te-ai aruncat și mai sălbatic pe antrenamente, că timpul era scurt. Iar stilul tău trebuia desăvârșit. Ai lucrat și-ai lucrat, te-ai zbătut și acasă și la sală și, în sfârșit, parcă-parcă. Loviturile îți curgeau natural, eschivele îți veneau pe negândite, dansul tău căpătase fluență. Da, puteai chiar să te numești – cu ceva indulgență – boxer. Cum te numeau ceilalți, parcă nici nu-ți mai păsa. „Lasă că au să vadă ei!”

          Și-a venit și ziua cea mare, iar tu te simțeai în formă maximă. Maestrul ți-a pregătit un short frumos, o pereche de mănuși de competiție și-un halat, cu numele tău și-al clubului, și ți-a făcut o intrare fastuoasă. Nici nu visai la așa ceva!

          Dar cum boxai tu acolo pe ring, de unul singur, și făceai cu mâna publicului, deodată i-a cuprins pe toți o euforie de nedescris. Hărmălaie, valuri, urale, artificii, confeti. „Ce s-o fi întâmplând?” Ți-ai făcut ochii roată și… ce să vezi? Intra adversarul tău. Însuși campionul mondial, deținătorul centurii în versiunea WBA!

          – Ăăă, cred că n-am nimerit unde trebuia, te-ai aplecat să-i șoptești la ureche maestrului care privea și el fascinat la spectacolul intrării campionului.

          – Ba da, ba da, ți-a răspuns, suntem în ringul corect.

          – Dar acela-i campionul mondial!

          – Ah, și te așteptai să fie vreun tocilar astenic?! Nu ți-am zis că-i competiție oficială?

          – Păi da, dar…

          – Niciun dar! Treci acolo și dă-i!

          Ți-ai înghițit cuvintele și l-ai iscodit cu coada ochiului pe cel cu care aveai să te lupți. Purta maiou de kevlar și mănuși cu ținte. „Are voie?” Te-ai întrebat. Bineînțeles că are voie! Ți-au răspuns uralele din sală.

          – Ah, era să uit, ți-a mai spus antrenorul, trebuie să-ți pun astea.

          Și a scos o pereche de cătușe.

          Cu mâinile legate, ai contemplat directa de dreapta care se apropia vijelios. Ai fi parat-o dacă ai fi avut mâinile libere. Ai încercat să te eschivezi, dar în acel moment te-ai dezechilibrat, iar pumnul adversarului nu-a mai avut sens. Singur te-ai prăvălit la podea și… nici n-ai mai reușit să te ridici de-acolo. Cineva îți legase șireturile.

          Ei, iată șansa scriitorului român de proză speculativă în România. Căci, privind obiectiv lucrurile, cu ce se bate cartea lui, acolo, pe raft? Nu cu cele mai bune cărți? Nu cu lucrări de Locus, Nebula sau Hugo? Și care-i sunt avantajele? Prețul, tirajul? N-aș crede. Traducerile după opere de renume se scot în tiraje net superioare, care asigură și prețuri mai mici. Vizibilitatea, prezența la raft? În niciun caz. Că editurile care au într-adevăr rețele puternice de distribuție publică preferențial străini.

          Autorul român e publicat în tiraje mici, deci scumpe, tocmai pentru că editurile știu că-și asumă un risc investind în el. Când o fac, acest lucru poate fi privit ca un fel de capriciu, nu ca un act comercial. Cărți românești de SF & F nu prea se găsesc prin librării, în mare, din același motiv. La polul opus, traducerile după operele de renume sunt scoase pe piață în tiraje uriașe și beneficiază de rețele de distribuție ramificate.

          Nu sunt suficiente aceste diferențe? Nu ajunge că autorul străin are mănuși mai grele și armură? Haideți măcar cătușe să nu-i punem românașului și să nu-i legăm șireturile. Ideea: „Nu citesc autori români din principiu, pentru că l-am citit pe unul sau altul și nu mi-a plăcut!” trebuie, pur și simplu, să dispară. Dacă nu ți-a plăcut X, nu-l mai citi pe X! Vezi că Y s-ar putea să-ți placă. La fel și Z. Doi autori nu scriu la fel, darămite o națiune întreagă… Cumpără-i pe aceia care-ți plac, spune-le prietenilor tăi despre ei, ajută-i să scoată capul!

          Și, poate, dacă preconcepțiile cititorului vor dispărea și autorul român nu va fi sărit de la bun început, la fel vor dispărea și temerile editorilor.

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website