Ți s-a pus pata că vrei să te apuci de box. De ce? Nu contează! Poate că ți-ai amintit de sfaturile profesorului de educație fizică din școală, care te considera bun, poate tocmai ai văzut un meci fain la TV, ai imitat niște mișcări și-ai văzut că-ți ies, poate, pur și simplu, aveai nevoie de-un hobby. Nu e atât de important de unde ți-a venit primul impuls, important e că te-ai dus și ți-ai luat o pereche de mănuși și-un sac și te-ai pus pe treabă. Așa, doar pentru tine, pentru sănătate.
Și poate c-ai fi ținut noua ta pasiune secretă față de restul lumii dacă nu te-ar fi văzut un amic la un moment dat și nu te-ar fi întrebat de ce nu te duci și tu la o sală, ca să-ți mai cizelezi un pic stilul, că baza ai cam deprins-o. Și mai departe nu prea mai ai cum să evoluezi de unul singur.
Nu ți-a fost chiar ușor, dar ți-ai învins timiditatea și ai intrat într-o sală. Acolo, lume multă, gălăgie, tipi fioroși flexându-și musculatura și rânjind unul la altul. I-ai urmărit câteva minute, cuminte, în colțul tău, cum aruncau lovituri încoace și-ncolo, apoi ai decis că nu erau neapărat mai buni decât tine. L-ai căutat, deci, pe antrenor și l-ai rugat să te primească și pe tine. Omul te-a pus la sac, te-a studiat un pic, să vadă cum dai din brațe, cum îți faci jocul de picioare, și a zis că da, ești OK, poți să vii să te-antrenezi.
Bineînțeles că lucrurile n-au mers prea bine la început. Ceilalți sportivi, mai vechi și cu pretenții, te-au privit pe sub sprânceană și n-au ratat nicio ocazie să-ți dea câte-o smetie când scăpai garda sau când te descopereai prea tare la croșeu. Ce să-i faci, oameni răi. Parcă nici antrenorul nu prea mai era cumsecade. Unde la început îți zisese că ai potențial, acum te articula la fiecare greșeală. Și ți-ai dat seama că făceai al naibii de multe!
În fine, nu te-ai descurajat, dimpotrivă. I-ai studiat pe ceilalți, le-ai văzut punctele slabe și ai început să-i taxezi și tu. Asta pe unii i-a enervat cumplit, pe alții dimpotrivă. Ți-ai făcut, încet-încet, o mică gașcă. Vă antrenați împreună, vă dădeați sfaturi, chestii pe care le observați unul la altul, și treaba a început să meargă. Progresul a fost evident.
Așa că ai mers și pe la alte săli, ai luat contact cu alți antrenori, ai învățat și mai multe lucruri. Uneori, câte unul organiza mici competiții, iar tu erai mereu pe listă. Și te clasai printre primii. De la unul mai puțin, de la altul mai mult – ca și ei aveau antrenamentele lor, plus că-i solicitau destul de mulți aspiranți, ai furat ceva meserie. Deja nu se mai punea problema să nu te primească cineva în vreo sală. Ușile-ți erau deschise.
Când deodată, hodoronc-tronc, un mare maestru a venit la tine și ți-a zis:
– Auzi, vreau să te bag într-o competiție oficială. Ce zici?
Ce puteai să zici? Că doar acesta fusese visul tău de când îți agățaseși sacul acasă. Nu prea erai tu atât de mulțumit de performanțele tale, vedeai bine că ai cusururi – că doar ți le spuneau verde-n față și partenerii de sparing și chibiții mâncători de semințe de pe margine –, dar erai conștient că o altă șansă ca asta… greu de crezut că avea să se ivească. Ai acceptat, bineînțeles, cu toată teama. Și te-ai aruncat și mai sălbatic pe antrenamente, că timpul era scurt. Iar stilul tău trebuia desăvârșit. Ai lucrat și-ai lucrat, te-ai zbătut și acasă și la sală și, în sfârșit, parcă-parcă. Loviturile îți curgeau natural, eschivele îți veneau pe negândite, dansul tău căpătase fluență. Da, puteai chiar să te numești – cu ceva indulgență – boxer. Cum te numeau ceilalți, parcă nici nu-ți mai păsa. „Lasă că au să vadă ei!”
Și-a venit și ziua cea mare, iar tu te simțeai în formă maximă. Maestrul ți-a pregătit un short frumos, o pereche de mănuși de competiție și-un halat, cu numele tău și-al clubului, și ți-a făcut o intrare fastuoasă. Nici nu visai la așa ceva!
Dar cum boxai tu acolo pe ring, de unul singur, și făceai cu mâna publicului, deodată i-a cuprins pe toți o euforie de nedescris. Hărmălaie, valuri, urale, artificii, confeti. „Ce s-o fi întâmplând?” Ți-ai făcut ochii roată și… ce să vezi? Intra adversarul tău. Însuși campionul mondial, deținătorul centurii în versiunea WBA!
– Ăăă, cred că n-am nimerit unde trebuia, te-ai aplecat să-i șoptești la ureche maestrului care privea și el fascinat la spectacolul intrării campionului.
– Ba da, ba da, ți-a răspuns, suntem în ringul corect.
– Dar acela-i campionul mondial!
– Ah, și te așteptai să fie vreun tocilar astenic?! Nu ți-am zis că-i competiție oficială?
– Păi da, dar…
– Niciun dar! Treci acolo și dă-i!
Ți-ai înghițit cuvintele și l-ai iscodit cu coada ochiului pe cel cu care aveai să te lupți. Purta maiou de kevlar și mănuși cu ținte. „Are voie?” Te-ai întrebat. Bineînțeles că are voie! Ți-au răspuns uralele din sală.
– Ah, era să uit, ți-a mai spus antrenorul, trebuie să-ți pun astea.
Și a scos o pereche de cătușe.
Cu mâinile legate, ai contemplat directa de dreapta care se apropia vijelios. Ai fi parat-o dacă ai fi avut mâinile libere. Ai încercat să te eschivezi, dar în acel moment te-ai dezechilibrat, iar pumnul adversarului nu-a mai avut sens. Singur te-ai prăvălit la podea și… nici n-ai mai reușit să te ridici de-acolo. Cineva îți legase șireturile.
Ei, iată șansa scriitorului român de proză speculativă în România. Căci, privind obiectiv lucrurile, cu ce se bate cartea lui, acolo, pe raft? Nu cu cele mai bune cărți? Nu cu lucrări de Locus, Nebula sau Hugo? Și care-i sunt avantajele? Prețul, tirajul? N-aș crede. Traducerile după opere de renume se scot în tiraje net superioare, care asigură și prețuri mai mici. Vizibilitatea, prezența la raft? În niciun caz. Că editurile care au într-adevăr rețele puternice de distribuție publică preferențial străini.
Autorul român e publicat în tiraje mici, deci scumpe, tocmai pentru că editurile știu că-și asumă un risc investind în el. Când o fac, acest lucru poate fi privit ca un fel de capriciu, nu ca un act comercial. Cărți românești de SF & F nu prea se găsesc prin librării, în mare, din același motiv. La polul opus, traducerile după operele de renume sunt scoase pe piață în tiraje uriașe și beneficiază de rețele de distribuție ramificate.
Nu sunt suficiente aceste diferențe? Nu ajunge că autorul străin are mănuși mai grele și armură? Haideți măcar cătușe să nu-i punem românașului și să nu-i legăm șireturile. Ideea: „Nu citesc autori români din principiu, pentru că l-am citit pe unul sau altul și nu mi-a plăcut!” trebuie, pur și simplu, să dispară. Dacă nu ți-a plăcut X, nu-l mai citi pe X! Vezi că Y s-ar putea să-ți placă. La fel și Z. Doi autori nu scriu la fel, darămite o națiune întreagă… Cumpără-i pe aceia care-ți plac, spune-le prietenilor tăi despre ei, ajută-i să scoată capul!
Și, poate, dacă preconcepțiile cititorului vor dispărea și autorul român nu va fi sărit de la bun început, la fel vor dispărea și temerile editorilor.
9 comments
Liviu Surugiu says:
Jun 1, 2015
”Și, poate, dacă preconcepțiile cititorului vor dispărea și autorul român nu va fi sărit de la bun început, la fel vor dispărea și temerile editorilor.”
…fraza asta spune mult! Ar fi bine să fie așa. Eu sper să fie așa!
Iunie 2015 – Dacă am vorbi despre box | alex lamba says:
Jun 3, 2015
[…] Integral, aici: iunie 2015 – Gazeta SF […]
Michael says:
Jun 3, 2015
păi să visăm la anul în care vor apărea 5 cărți de autori români. că dacă vrem un an în care să apară 50 de cărți de autori români, mi-e că va trebui să scrie editorii acele cărți.
mi-aș dori tare mult să aud că sînt 10 scriitori români care au cărți gata și sînt amînați de edituri pentru că planul editorial pe anul respectiv este deja făcut.
cînd o să încetăm să ne mai văităm că nu se publică autori români și cînd o dă începem să atragem atenția că NU SÎNT AUTORI ROMÂNI DESTUI? nu vedeți că sînt 10 reviste dar în toate publică aceiași 7 scriitori? 🙂
dacă vom avea 30 de autori români pe piață în fiecare an, cîțiva ani la rînd, s-ar putea ca și cititorii să-i bage în seamă.
Alexandru Lamba says:
Jun 3, 2015
De nu-mi pun eu ambiția să fac o listă cu toate cărțile autorilor români de SF&F care apar într-un an! Și sunt convins vor fi mai multe de 50, garantat! Ei, ia stai așa, chiar am început s-o fac!
http://fanzin.clubsf.ro/noi-aparitii-editoriale/ 🙂
Michael says:
Jun 3, 2015
cineva le nunărase și scria într-un articol publicat într-un săptămînal de mare audiență -săptămînalul, nu articolul 🙂 – că anul trecut s-au publicat vreo 30 de cărți de autori români, cel mai bun an evăr. acuma, dacă omul era bine documentat – și doar mereu este! – nu văd de ce n-amlua de bn ce zice. dar numără-le, să știm și noi chestie. am tot vorbit noi de lista aia cu aparițiile, făcută în timp real. că la sfîrșitul anului nu-și mai amintește nimeni.
Alexandru Lamba says:
Jun 3, 2015
Un an mai bun, anul acesta va fi! Suficient de bun, încă nu, totuși, zic eu.
Michael says:
Jun 3, 2015
cred că au apărut vreo 10 pînă acum
John Dobro says:
Jun 3, 2015
Cu cele 6 volume ale Enciclopediei SF, sunt exact 37 aparitii mentionate in rubrica noastra din acest an. 🙂
» iunie @ #gsf George Sauciuc: Viaţa bate câmpii says:
Jul 10, 2015
[…] Dacă am vorbi despre box – Alexandru Lamba O istorie a muzicii electronice – Marcel Gherman Oameni fără feţe – Cătălina Fometici Şcoala viitorului – Georgiana Camelia Maximoaia Umanitatea în SF. Cine este om și cine nu? – Miloş Dumbraci Orăşelul lupilor – Bianca Alexandra Horbovanu Şamanul şi kurganul – Miloş Dumbraci Bun de tipar: Galileo 6 & CPSF Anticipaţia 29 – Lucian Dragos Bogdan Prima noapte – Natsume Sōseki Republica IX – Cezarina Anghilac […]