Alături de Ona Frantz (Sfâşierea, despre care voi scrie cât de curând la această rubrică) şi de Sebastian Corn (Imperiul Marelui Graal, despre care am scris deja), Dan Doboş este unul dintre acei scriitori români care au fost comparaţi, în numeroase rânduri şi de către foarte multă lume, cu Frank Herbert însuşi. Aceasta datorită seriei Abaţia, publicată şi peste graniţă ca The Abbey. Însă în ciuda celebrităţii ei, nu Abaţia face obiectul acestui articol, ci proaspăt lansatul roman DemNet.

Într-o societate aparent guvernată de bunăstare, în care moartea şi bătrâneţea au fost anihilate prin tehnici medicale, jurnalistul rebel Igor Lemme, aflat de ani de zile în spatele ziarului de succes Now, face un gest disperat şi decide să iasă din umbre, pentru a opri instaurarea democraţiei electronice, destinate, consideră el, să aducă moartea definitivă a societăţii umane. Instantaneu, toate forţele politice se coalizează împotriva lui, încercând să îl oprească cu orice mijloace, dar Lemme consideră că are trei aliaţi puternici care îl susţin în secret de ani de zile. Decis să apeleze la aceştia pentru a împiedica ceea ce se pune la cale, el scapă unei tentative de asasinat şi se îmbarcă într-o aventură spectaculoasă, alături de tânăra şi misterioasa Kaate Varley, pe care o bănuieşte din prima clipă a fi în fapt o unealtă a duşmanilor săi, creată special pentru a-l distruge. Animalul de companie al jurnalistului, catogul inteligent Maxie, este o maşinărie de ucis care îi asigură retragerea şi, când este necesar, îi deschide drumul, iar gândirea prodigioasă a lui Lemme, dublată de capacitatea lui de a nu uita niciodată nimic, pare a fi un alt element destinat să îi asigure un oarecare ascendent asupra celor pe care îi înfruntă. Dar nimic nu e ceea ce pare în lumea DemNet, şi nimic nu e mai subţire decât graniţa dintre a manipula şi a fi manipulat…

Am citit romanul cu sufletul la gură. Pe lângă acţiunea trepidantă şi personajele puternice, mi-au plăcut la nebunie conceptele cu care jonglează Doboş, de la cele concrete, cum ar fi procurorii Orbstiţiei, mercenari trimişi de judecători să rezolve fără milă diferite probleme, până la cele exclusiv teoretice, de exemplu ideile politice, filosofice şi sociale expuse pe larg sub formă de editoriale pe cât de interesante, pe atât de educative, pentru că ele reflectă multe dintre problemele pe care ni le punem, cu toţii, azi. Cartea mi-a amintit în aceeaşi măsură de tehno-thriller-urile lui Michael Crichton, prin bogăţia informaţiilor oferite, de distopiile lui John Brunner, prin aducerea în faţa cititorului a unei întregi vieţi sociale cu toate aspectele şi consecinţele ei, şi de romanul-avertisment politic al lui George Orwell, 1984.

Poate mai mult decât orice, mi-a plăcut ideea eroului cu însuşiri excepţionale, care ajunge să se lovească, surprinzător, de acţiunile unor oameni inteligenţi şi uniţi, dar care nu s-au născut cu atribute care să îi diferenţieze radical de omul obişnuit. Nu ştiu dacă autorul a dorit să transmită acest mesaj sau nu, dar una dintre numeroasele idei cu care eu am rămas, după citirea cărţii, a fost cea legată de impresia că există lucruri la care putem ajunge în viaţă prin perseverenţă şi care pot, uneori, să compenseze lipsa geniului. Pentru că în carte, Lemme se va confrunta cu puterea oferită de funcţie, cu cea oferită de bogăţie precum şi cu cea oferită de ştiinţă, şi în fiecare dintre aceste trei cazuri, lucrurile nu se vor desfăşura chiar cum ar fi dorit personajul nostru. Aş zice chiar dimpotrivă…

Michael Haulică spune despre DemNet că este un roman ecranizabil şi, totodată, un probabil best-seller al deceniului. După ce am închis cartea, am stat şi m-am gândit o vreme, dar nu am găsit vreun argument pentru a-l contrazice…

 

Oliviu Craznic Oliviu Crâznic s-a născut pe 1 noiembrie 1978 în Lupeni. Licenţiat în Drept, cu
lucrarea de diplomă la disciplina Criminalistică, şi absolvent al cursurilor de mediere
ProMedierea, este consilier juridic din 2002. Membru al Uniunii Colegiilor Consilierilor
Juridici, în prezent coordonează colecţia de legislaţie a editurii germane C.H.Beck.
A debutat în beletristică cu …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, roman gothic bazat pe cronici medievale (Ed. Vremea, 2010; Premiul I pentru Cel mai bun roman la Concursul Naţional de Literatură Visul 2010; Locul I în Topul cititorilor Agenţiei de carte, Secţiunea Proză românească – Vara 2010; Premiul Galileo pentru Cel mai bun volum de proză Science-Fiction/Fantasy/Horror publicat în 2010. Din septembrie 2010, este colaborator al Revistei Suspans, unde are o serie de articole despre misterele lumii precum şi confesiunea literară Două nopţi în Salem’s Lot. În 2011, a publicat povestirea steampunk Ultima clepsidră în
antologia Steampunk – A doua revoluţie (Ed. Millennium Books, întovărăşită de confesiunea literară The Making Of… Ultima clepsidră), povestirea
gothică Însângerată, luna în antologia Balaurul şi mioriţa (Ed. Eagle Publishing House), povestirea dark fantasy Mascarada învinşilor în cadrul
antologiei on-line Cele 1001 de scorneli ale Moshului SF, realizată de Ştefan
Ghidoveanu, povestirea dark fantasy Trecătoarea în Gazeta SF (mai) şi thriller-ul neogothic Ellen Lee în antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală (Ed. Herg Benet). Din luna iunie este colaborator al Gazetei SF, unde deţine rubrica intitulată Cavalerii fantasticului şi unde publică, ocazional, editoriale şi articole.