GSF55 banner 01-650

 

IC-DZA

          În 2010, când am debutat la editura Fides din Iaşi cu romanul SF intitulat „Uezen şi alte povestiri”, m-am trezit, fără să vreau, în mijlocul unui conflict de genul acelora care au loc câteodată între grupurile literare din România. Asta numai din cauza faptului că fusesem printre câştigători la trei ediţii consecutive ale concursului Helion din Timişoara, concurs adresat autorilor de proză scurtă de ficţiune. În jurul unor reviste SF existau câteva voci care criticau negativ concursul şi organizatorii, iar menţionarea acestor premii pe coperta romanului meu nu a fost, din punctul lor de vedere, o alegere inspirată. Totuşi, acele premii reprezentau cartea de vizită a unui debutant în lumea literaturii SF. Astfel de premii fuseseră câştigate şi de alţi autori care au reuşit mai târziu să confirme, devenind reprezentanţi de seamă ai SF-ului contemporan românesc.

 

          Prefaţa romanului era scrisă de Ovidiu Bufnilă, un nume pe care îl respectam şi despre care auzisem numai lucruri pozitive. Domnia sa spunea, printr-un limbaj elegant, poetico-filozofic, că „literatura lui Ionuţ Caragea e o literatură a interogaţiei continue, a încercării către un Adevăr Ultim, nu numai spre mulţumirea fiinţei lui, ci şi spre determinarea, provocarea cititorului.”

 

          În 2010 şi 2011 au apărut „Conştiinţa lui Uezen” (prefaţă – Dumitru Scorţanu) şi „Uezen. Echilibrul lumilor” (prefaţă şi postfaţă – Adrian Botez), aceste cărţi fiind o continuare a romanului „Uezen şi alte povestiri”. Evenimentul a fost semnalat de câteva reviste, dar şi de Mircea Coman, bun cunoscător al genului SF şi promotor literar pe blogul Scifientland, care menţiona într-o cronică scurtă că „scriitura lui Snowdon King, pseudonim sub care se ascunde nimeni altul decât Ionuţ Caragea, bună gazdă a portalului Sfera Online, este una cât se poate de îngrijită, transformând lectura într-o experienţă plăcută, curgătoare. Lumea imaginată se articulează corect, căpătând o densitate aproape reală. Povestea în sine abordează fresca unei omeniri galactice, depusă concret în personaje tuşate atent. Concluzia ce se impune după lectura celor două capitole (III şi IV) este că producţiunea se postează, indiscutabil, în zona de vârf a piramidei de calitate.(…) Sfera Online începe rubrica lunară de ficţiune cu un nou fragment din trilogia „Uezen”, de Snowdon King, de astă dată din partea a treia „Echilibrul lumilor”. Nu găsim potrivit să repetăm aprecierile noastre făcute în „Ficţiuni din grădina cu trandafiri”. Vom puncta totuşi că unele mici imperfecţiuni (erori de redactare) nu pot umbri o anume consistenţă ideatică a deologiei, desfăşurată la scara unui întreg univers, sau scânteia de cuget a unor definiri pline de miez, dintre care alegem să exemplificăm viziunea despre iubire a unuia dintre personaje: : „…să iubeşti înseamnă să-l accepţi pe celălalt aşa cum este. Să accepţi că oamenii sînt asemenea unor păsări pe care nimeni nu are dreptul să le închidă în colivii de gînduri, carne şi oase.” Prin comparaţie, autorul merită ceva mai multă atenţie în fandom decât i s-a acordat până acum, căci ieşirile sale editoriale la rampă nu l-au propulsat către listele de votare ale premiilor noastre, mai vechi sau mai noi. A fost premiat doar de Helion, şi nu cred să fi fost din greşeală.” Apoi au urmat două cronici pozitive despre romanul Uezen scrise de Ion-Pachia Tatomirescu şi Petre Rău

 

          După aceea mi-am propus să încerc imposibilul. Voiam să fiu publicat în SUA, tărâmul făgăduinţei pentru orice scriitor de SF. Criteriile de selecţie în SUA erau draconice, doar 2% din manuscrisele trimise editurilor ajungeau să fie tipărite, conform unor informaţii prezentate pe siturile de specialitate. Şansele unui autor român de ficţiune sunt şi mai mici în cazul în care nu cunoaşte agenţi literari americani şi nu este propulsat de edituri cunoscute sau oameni cu legături puternice. Spre norocul meu, traducătorul Petru Iamandi a avut iniţiativa de a trimite manuscrisul romanului Uezen la Wildside Press, o editură care publicase până atunci peste 10 000 de titluri de ficţiune. La nici două zile după trimiterea manuscrisului, am fost înştiinţat de redactorul editurii, cunoscutul scriitor american de SF, Robert Reginald, că voi fi publicat la Wildside Press. Am primit contractul, l-am semnat şi visul meu s-a împlinit în februarie 2012.

 

          Mai târziu, în numărul din mai-iunie 2014 al revistei Helion, a apărut o cronică scrisă de criticul literar Mircea Opriţă, în care domnia sa menţiona, fără să pomenească nimic despre realizarea mea din SUA, că „îl văd pe Ionuț Caragea în postura unui scriitor talentat, însă obligat să țină cârma între marile sale ambiții personale și căile mediocre prin care a ales să și le înfăptuiască. Toate cele 22 de cărți scrise ori antologate în perioada 2006-2011 și le-a publicat la edituri marginale din Iași (Stef, Fides, Elmis), ori în Editura, în fond tot provincială, a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec. Ceea ce nu contribuie deloc la impunerea sa în zona centrală a scenei culturale românești. Și nici promovarea critică pe care o acceptă autorul, contând pe efuziunile grandilocvente ale unor editori implicați ori ale unor universitari cu voce de mică rezonanță în peisajul critic actual, nu este de natură să reveleze seriozitatea unui demers creator, fără îndoială demn de luat în seamă. Asemenea gesturi de complezență pot cel mult să satisfacă orgolii personale, ori să îndeplinească o misiune exclusiv publicitară.  (…) Convingerea mea este că nici Ionuț Caragea și nici Snowdon King încă nu s-au confruntat cu o veritabilă critică de întâmpinare, menită să stabilească meritele „primului” în definirea și promovarea așa-numitului Curent poetic al Generației Google, sau, la „cel de-al doilea”, caracteristicile SF-ului practicat și cotele valorice reale ale creației respective. Fără un astfel de examen, Uezen va fi nevoit să penduleze în continuare între caracterizări delirante și nevoia de a ajuta umil scrierea prin proptele publicitare de felul informației: „Autor premiat de Helion în anii 2007, 2008, 2009”, cuvinte înscrise cu literă exagerat de mare pe prima copertă a fiecărei cărți”.

 

          Pasajul de mai sus mi s-a părut un pic exagerat, nu cred că domnia sa trebuia să atace editurile de provincie care fac eforturi imense de culturalizare şi nici competenţa altor universitari. Mai mult de atât, există şi alte edituri, „la fel de marginale”, care au publicat cărţi premiate de instituţii importante. Şi nici felul în care arată copertele cărţilor nu cred că ar trebui să-l preocupe în mod deosebit pe un critic literar. Iar dacă o face, trebuie să fie foarte atent la detalii, deoarece, în cazul meu, premiile Helion nu erau înscrise pe toate cele trei coperte ale volumelor Uezen. Totuşi, i-am mulţumit criticului Mircea Opriţă pentru sfaturi, domnia sa este un scriitor important în peisajul SF-ului românesc, un scriitor pe care îl preţuiesc şi îl admir, chiar dacă uneori mai şi greşeşte. Errare humanum est…

 

          Aşadar, mobilizat la maxim de cronicile constructive, dar şi de ideea de a oferi publicului cititor o ediţie într-un singur volum a trilogiei Uezen, am publicat în august 2015, la editura eLiteratura din Bucureşti, romanul „Discipolii zeilor de altădată”. Faţă de volumele anterioare, pe lângă revizia generală, există şi două capitole suplimentare. De data aceasta, promovarea pe care am acceptat-o a venit din partea unor universitari de mare rezonanţă în spaţiul critic actual, menţionându-i în primul rând pe Theodor Codreanu şi Maria-Ana Tupan.

 

          Theodor Codreanu menţiona în revista Oglinda literară că „s-a creat o falsă impresie asupra drumului ales în literatură de „nouămiişti” şi „douămiişti”, ca variantă degradată, în pornografie şi scatofilie, a postmodernismului. Talentele autentice au ales altceva. Adrian Botez, cel mai pătrunzător comentator al lui Ionuţ Caragea, îl consideră un „neomodernist” care a găsit calea transmodernismului. Şi ca scriitură, într-adevăr, Ionuţ Caragea a ţinut să se diferenţieze atât de vechii textualişti, cât şi de „naturalismul” fiziologic al colegilor de generaţie. Stilul său este remarcabil prin economia mijloacelor de expresie, reuşind să fie expresiv prin sprinteneala cuvântului, prin dramatism dialogic, punând, în acelaşi timp, la lucru un idiom science-fiction care nu abuzează de ermetism scientist. Dar cel mai important semn al apropierii de ethosul transmodern ţine de viziune asupra lumii. Scriitorul nu ezită chiar să-şi exprime intenţia optimistă asupra umanităţii, considerând, bunăoară, în interviul amintit: „Îmi place să cred că un scriitor poate contribui la crearea unei lumi mai bune.” Declaraţii de acest fel sunt tot mai rare din partea scriitorilor izolaţi în narcisismul lor funciar. (…) Partea originală a imaginarului lui Ionuţ Caragea este viziunea unui univers postapocaliptic, transmundan, transportat integral în virtualitate, ca supremă inconsistenţă ontologică. O utopie negativă care nu pierde totuşi un ultim contact cu matricea.…

 

          Totodată, Maria-Ana Tupan menţiona în revista Contemporanul că “romanul aparţine Noului Val de SF, în accepţiunea lansată de Judith Merril în anii ’60, de „ficţiune speculativă”: povestiri menite să exploreze şi să descopere, prin proiecţie, extrapolare, analogie, experiment ipotetic pe hârtie, ceva despre natura omului, universului, realităţii. Autorul lui Uezen compensează caracterul futurist al peisajului, recuzitei, tehnologiei genetice şi al zborurilor intergalactice prin familiaritatea analogiilor (de obicei, răsturnate, negative) cu o tradiţie ezoterică de diverse provenienţe: biblică, hermetică, gnostică… […] Am putea compara dilema din miezul acestei intrigi cu reevaluarea condiţiei umane în lumina teoriilor eredităţii de la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea. Zola sau Thomas Hardy, care doreau să scrie „roman ştiinţific”, se confruntau cu dificultatea de a crea personaje înzestrate cu liberul arbitru ce defineşte condiţia umană şi, în acelaşi timp, determinate în mod absolut de factori genetici. Aşa cum Tess refuză să ştie ceva despre strămoşi, pentru a nu descoperi că repetă viaţa altcuiva, citim şi în Uezen o declaraţie de independenţă a unei… clone faţă de originalul său, clamându-şi dreptul la destin diferit, propriu. […] Folosind scenariul biblic drept cadru de referinţă al unei bune părţi din umanitate, Ionuţ Caragea a refuzat să dea Ştiinţei, mai ales celei aliate cu Puterea, tributul pretins, precum scriitorii naturalişti ai secolului trecut…

 

          Iată cum, mergând pe un drum extrem de sinuos, presărat de picanterii critice, am reuşit, cred eu, să fac primii paşi în zona centrală a scenei culturale românești. Totuşi, lucrul care mă interesează cel mai mult în acest moment este gradul de receptivitate al mesajului existent în „Discipolii zeilor de altădată”. Pentru că, dincolo de caracteristicile genului SF, mesajul romanului meu este pur spiritual, se adresează sufletului şi conştiinţei.

 

          În ceea ce priveşte firul narativ, un scurt rezumat este prezentat pe coperta a patra: „Democles, stăpânul Celestiei, a creat primele fiinţe umanoide pe planeta Eden, oferindu-le darul nemuririi. Edenienii urmau ascensiunea pe calea luminii şi răspândeau viaţa în univers. Dar, odată cu transformarea soarelui Uta’H în stea roşie, edenienii încep să se îmbolnăvească şi să moară. Pentru a preveni totala dispariţie, construiesc Arka şi trec prin Megara, cea mai apropiată gaură de vierme. Însă foarte puţini ajung la noua destinaţie. Anuk, unul dintre supravieţuitori, se supune ordinelor lui Z’Davaar, stăpânul întunericului, şi începe distrugerea celorlalţi edenieni, încercând s-o readucă la viaţă pe Asiria, iubita sa care murise pe timpul călătoriei. Numai pământeanul Lerman Kruger, exilat pe Nede, o planetă deşertică, are puterea să se împotrivească armatei lui Anuk, având sprijinul edenienilor Mud şi Uezen… Pe timpul unei bătălii spaţiale din apropierea planetei Nede, apare fisura dintre universul material şi lumea de apoi, provocată de arma fără precedent a pământenilor: bomba cu suflete. Astfel, universul este invadat de creaturile întunericului – umbrele şi demonii din Obscuris şi Purgatoriu – acestea fiind urmărite de îngerii conduşi de Ethiel, mâna dreaptă a lui Democles…”

 

          Janos Miklos, căruia îi mulţumesc foarte mult pentru realizarea copertei, a făcut la rândul său o prezentare în revista Luceafărul de seară, din care voi spicui câteva cuvinte: „În cartea lui Ionuţ Caragea, până la un punct, lupta dintre bine şi rău se dă doar în universul material, iar stăpânii universului nu fac altceva decât să contorizeze suflete. Dar, la un moment dat, echilibrul lumilor se rupe şi dimensiunile se întrepătrund, generând un conflict deschis între demoni şi îngeri, între alianţa pământenilor şi rasa cotropitoare a lenurienilor conduşi de Anuk, un edenian minţit şi şantajat de marele stăpân al Întunericului. (…)Ajuns dincolo de Megara, Anuk este cuprins de furie nebunească şi este în stare să facă orice pentru a o vedea pe Asiria, soţia sa, reîntoarsă din morţi. Şi atunci îşi face apariţia Z’Davaar, stăpânul întunericului, care-i promite lui Anuk că o va învia pe Asiria numai dacă acesta îi va distruge pe ceilalţi edenieni şi va aduce haosul în univers. Aşa începe marea bătălie dintre bine şi rău, dintre cei doi zei, Democles și Z’Davaar. Dar trebuie să spunem că aceşti zei nu se luptă într-o confruntare directă, deoarece ciocnirea între energii ar duce la anihilarea amândurora. Din aceste considerente, toată bătălia se dă prin intermediul fiinţelor pe care le-au creat şi cu care au populat universul.

 

          Mă voi opri aici, invitând şi alţi cititori să descopere universul romanului meu. Vă  mulţumesc tuturor pentru interes şi implicare.

 

         

 

          Ionuţ Caragea, 27 septembrie 2015, Oradea

 

          

 

          

Ionuț Caragea

Ionuț Caragea

Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, membru al Elis – Reţeaua românilor remarcabili din lume etc. În perioada 2003-2011 a trăit în Montréal, Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. A fondat pe 16 iulie 2008, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi Editura ASLRQ. În februarie 2012 s-a întors în România şi s-a stabilit la Oradea. A publicat peste 30 de cărţi, fiind considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste şi unul dintre cei mai atipici scriitori de care dispune în prezent România. Biografia detaliată poate fi citită pe situl oficial al autorului.

More Posts - Website