Einstein, porcul şi cenaclul la crâşma lui Ilie

Avertisment: Aceasta este o ficţiune. Doar întâmplător s-ar putea să nu existe asemănări cu realitatea.

– Mamăăă. Cân’ se găteşte timpul?

– Lasă-mă copchile că n-am timp!

– Mamăăă…

– Şăzi ghinişor Nică. Nu mă tehui di cap. Di undi Dumnezău Sfântu` scoţi aşa nişte probleme ezitenţiale?

– Nu te oţărâ la mine mămucă. Mai bine zi-mi ce-i aia ezitenţiale. Că probleme ne dă doamna la aritmetică.

– Ei, as-toamnă, cân’ o fost dom’ Sagy pe la noi, şădea cu tac-tu pe prispă. Aveu cu dânşii ş-o damigeană. Aia de tocmai o dezgropase ăl bătrân din fundu’ grădinii. Eu frământam barabulele pentru porc şi Ghiţişor grohăia în coteţ de nerăbdare. L-o auzit dom’ Sagy şi l-o întrebat pe tac-tu dacă ştie ce problemă ezitenţială are porcu. Cică s-ar întreba dacă există viaţă după Crăciun. Bag samă că şăguiau, c-o început să râdă amândoi. Acuma-i drept că damigeana se golise pe sfert şi le sticleau ochii ca la mâţ.

– Mamă, dau o raită pe imaş că am ceva de vorbit cu Vasilică a Ghionoaiei.

– Poate te aude mă-sa că-i spui Ghionoaia şi încasezi vreo câteva scatoalce după ceafă. Ia lasă-l tu pe Vasâlică. Ai să grăieşti cu el mâine. Du-te de râneşte la vite şi aşterne şi nişte paie că amu ia se-noptează. Şi nu tândăli în grajd. Spală-te şi fugi degrabă, devale, la Ilie la birt. Spune-i lu’ tac-tu să-l ieie pe dom’ Sagy şi să vină acasă că acuş pun de mămăligă.

– Da ce mamă, o venit dom’ Sagy pe la noi?

– Apoi o vinit. Are nişte daraveri cu tac-tu. Da s-o dus întins la Ilie că acolo, vineri după nămiezi, cică nu mai e crâşmă. E Club de Iniţiativă Literară Sătească. Popa Amfilofie îi cârmuieşte. Şi doctoru’.  Grăiesc babele-n sat că şi coana preoteasă, de cân’ s-o-ntors de la Locurile Sfinte, trage pe acolo. Scrie şi dumneaei poezele. Tac-tu o bolunzât şi el la cap, amu, la bătrâneţe. Di cân’ l-or angajat la liftul ăl’ de urcă-n cer, ş-o primit porterul cu care zboară direct la cota cinci sute, s-o apucat de scris sefeuri. Ce-or mai fi şi alea?! Da` tot îi bine. Macar nu mai trage tiutiun. Amu fumează electric… Te-ai dus?!

* * *

  Soarele scapătă molcom după creste. Văzduhul, încă încins, e plin de sunet de talangă. Prin colbul de pe uliţă, cu pas domol, se întorc vitele de la păşune.

  La crâşma lui Ilie, lume mai multă ca de obicei.

– Georghe, ai încurcat-o!

– Ce-i Liţă? Ce-ţi veni?

– Iar l-o trimis muierea ta pe ăl mic.

– Tatăăă. Cân’ se găteşte timpul?

– Ho Nică că nu dau turcii. Da` tu nu ştii să dai bineţe la lume? Iertaţi-l oameni buni că-i cam zmuncit. Cân’ îi intră ceva în cap, se ţâne ca scaiul de coada cânelui. Nu te lasă până nu-i răspunzi.

– Săru’ mâna părinte, bună sara!

– Seara bună Nică. Bine ai venit! Ilie, ia adă un suc pentru flăcăuaşul ăsta! Ce întrebaşi Nică?

– Cân’ se găteşte timpul, părinte?

– Ei Nică, timpul nu se termină niciodată. E necuprins, e etern, e veşnic. Dumnezeu l-a făcut asemeni Lui. Fără început, fără sfârşit. Aşa-i domnule doctor? Tot eram în pană de subiect de discuţie. Iaca, Dumnezeu, în marea Lui iubire, L-a trimis pe Nică să ne ajute.

– Bună seara la toată lumea.

– Doamne ajută domnule Sagy. Cam târzior, cam târzior!

– Să-mi fie cu iertăciune părinte, dar ăştia mai păstreză în circulaţie rablele alea de autobuze de prin 2020. Da… Coana preoteasă n-o venit azi?! Sau ştiai matale că vin şi eu la cenaclu?… Glumesc părinte, glumesc.

– Coana proteasă o plecat la târg la soru-sa. Aia cu care a fost astă toamnă în Ţara Sfântă. Credeam că se întâlneşte şi cu matale… Glumesc domnule Sagy, glumesc.

– Noroc doctore! Văd că  ai adus câteva exemplare din ultimul tău roman. E cel care a câştigat Marele premiu „In Memoriam Mircea Nanu-Muntean”. Vezi, am avut dreptate când ţi-am spus despre ce se zvonea în fandom. Eşti bun de cinste.

– Asta mă pregăteam să fac Sagy. Domn Ilie, ni s-a uscat gâtlejul.  Un rând de bere la toată lumea!

– Salut Nică! Dar ce cauţi tu aici?

– M-o trimis mama după matale şi după tătuca, c-o zis că pune de mămăligă.

– Mai stăm puţin şi plecăm Nică. Despre ce vorbeaţi oameni buni?

– Iaca îi explicam lui ăsta mic cum că timpul e necuprins, e etern, e veşnic.

– Aveţi dreptate părinte. Timpul nu are limite. Sfinţia ta ai folosit nişte sinonime. Ia să facem un exerciţiu de imaginaţie. Ce-ar fi dacă ar intra aici Albert Enstein? Că tot ne place SF-ul. Dacă ar intra să bea o bere, aşa cum îi place neamţului. Şi unul dintre noi ar îndrăzni să-l întrebe, dacă poate explica, ce deosebire este între timp şi veşnicie. Probabil ar răspunde că, acest lucru este cu neputinţă. Chiar dacă ar avea timp să ne explice, ne-ar lua o veşnicie să înţelegem. Am adus vorba de Einstein pentru că el este cel care a introdus timpul ca o a patra dimensiune a spaţiului. Am dreptate doctore?

– Şi da şi nu Sagy.

– Cum adicătelea? Or îi lae, ori îi bălaie!

– Nu te repezi Niţă. Lasă-mă să vă explic.

– Ascult dom’ doctor. Iertaţi-mă.

– Einstein a preluat conceptul de spaţiu-timp de la unul din profesorii lui, matematicianul german Herman Minkovski.

– Ahaa! M-am prins. Adicătelea nu Einstein o fost primul. Ci Min… ăsta de-l numiră-ţi dumneavoastră.

– Minkovski Niţă. Dar iar te-ai repezit ca mireasa la pat. Minkovski, la rândul său a fost ajutat de lucrările unui precursor, matematicianul Bernhard Riemann. Şi Riemann l-a avut profesor pe Gauss. Şi aşa mai departe…

– Îngrămădeală de nemţi, dom’ doctor. Eu de Einstein ştiu, cu Einstein votez.

– Votează cu cine vrei, Niţă. Adevărul istoric şi ştiinţific este cel ce vi l-am povestit. Şi staţi aşa. Ca să tragem spuza pe turta noastră, aflaţi că scriitorul englez H. G. Wells, în cartea sa Maşina timpului, are meritul de a fi gândit înaintea lui Einstein, că timpul este o a patra dimensiune, în vreme ce, majoritatea oamenilor de ştiinţă, fie ei fizicieni ori filozofi, vedea o a patra dimensiune ca pe una spaţială. Chiar şi celebrul astrofizician Stephen Hawking spunea, parcă prin 2010, că oamenii sunt capabili să călătorească în timp.  Matale ce părere ai despre toate astea, părinte?

– Ei, dragilor… Sfântul Augustin spunea că timpul este o proprietate a universului creat de Dumnezeu. Începe odată cu creaţia universului. El exclama: „Trecutul nu mai este, viitorul nu este încă, iar prezentul  este o limită dimensională între ele. În aceste condiţii, unde este timpul? Ajută-mă, Doamne, să înţeleg!” Dar există multe poveşti, la diferite popoare, pe subiectul călătoriei în timp. Aţi citit, cred, sau măcar aţi auzit, de Mahabharata din mitologia hindusă. Acolo se povesteşte că regele Revaita, care călătoreşte în cer pentru a se întâlni cu creatorul Brahma, este şocat să afle că, la întoarcerea sa pe Pământ, au trecut mulţi ani. Sau îmi amintesc de o poveste japoneză veche de peste două mii de ani. Acolo se spune despre un pescar tânăr, Urashima Taro, parcă aşa se intitulează şi povestea, care vizitează un palat subacvatic, unde rămâne trei zile. Când se întoarce în satul său, ajunge cu trei sute de ani în viitor. Amintirea lui este uitată, casa în ruine şi familia moartă demult.

– Să vă spun una nouă, că tot vorbeaţi de Riemann!

– Spune Sagy!

– Cred că aţi auzit, iar dacă nu, vă spun eu acum, de premiul de un milion de dolari oferit de către Institutul Matematic Clay, celui sau celor ce vor face primii demonstraţia matematică corectă a Ipotezei Riemann. Ceva cu numere reale, unităţi imaginare şi funcţia Z. Mai multe nu pot să vă spun, că mi-am prins şi eu urechile. De peste două sute de ani se chinuie matematicienii să o rezolve.

– Bun. Şi care-i noutatea Sagy?

– Am citit că a apărut ştirea în hebdomadarul Botswana News, cea mai prestigioasă şi mai credibilă publicaţie de la prăbuşirea Concernului Times, am citit zic, că, un cercetător eschimos, care şi-a făcut studiile academice pe Kilimanjaro, ar fi rezolvat problema.

– Şi unde ai citit matale asta?

– Păi unde altuneva?! În Euroromanian News, care a preluat ştirea. Ştii că domină piaţa mass-media din centrul şi estul Europei… Eei, acum că am rezolvat-o şi pe asta,  dau şi eu un rând la toată lumea. Nea Ilie!

– Ţi-o ieşât un porumbel din gură, dom’ Sagy. Da pe mini, tot nu mă taie capu’. Cum Dumnezău Sfântu, un eschimos pe Kili…ăla de-l ziserăţi matale…

– Globalizare Liţă. Globalizare. Cât despre Kili… cum i-ai zis, este vorba de Vulcanul, stins deocamdată, Kilimanjaro. E cel mai înalt vârf din Africa. Are aproape 6000 de metri. Masaii, în colaborare cu chinezii, au ridicat aici cel mai mare centru de studii universitare din lume. Asta fără să le pese că UNESCO a declarat zona monument al naturii. Ştiţi şi voi. De când primim salariile în yuani în loc de euro, chinezii dictează în lume. Eei…Dupa cum spunea Vergiliu în Georgicele „Fugit irreparabile tempus”. Mai are cineva, ceva de zis?

– Domnule Sagy!

– Da părinte. Scuzele mele. Domniei voastre i se cuvine cuvântul de încheiere a întrunirii noastre..

– Nu-i vorba de asta domnule Sagy, dar mi-am amintit ceva. Când eram copil, la seminar, mi-a trecut prin mână un DVD făcut de voi, cei de la Cygnus. Era despre viaţa şi opera academicianului Basarab Nicolescu. Nu ştiu dacă acolo, sau poate am citit altundeva că şi academicianul Nicolescu s-a ocupat de cea de a patra dimensiune, în lucrarea lui „De la Isarlîk la Valea Uimirii”, în capitolul care se numeşte, dacă nu mă înşel, chiar „Strania dimensiune a patra”.

– Da` matale, moş Matus, ai fost cam tăcut astăzi.

– Ci pacatili mele să zâc, dom’ doctor! Şădeam şî eu. Mă hodineam şi vă ascultam. Tare-mi mai place cum îi zâceţi. Nu prea înţăleg eu di tăti, da` tot îmi place. Cât despre timp, bag samă că al meu se cam găteşte. Poate Dumnezău Sfântu’ o să mă mai îngăduiască  o ţâră, până m-o strânge de pe lume.

– Domnu Sagy!

– Ce-i Nică?

– Ce-i aceea ezitenţiale? Că mi-o zis mămuca că-i ceva despre Ghiţişor. Porcu nostru. Nu ăla micu din coteţ, ci acela de as-toamnă, care acuma-i în borcanul cu untură din cămară. Cică aşa ai fi zis matale.

– Ei Nică. Glumeam cu tatăl tău. Existenţialismul este o doctrină filozofică. O să creşti mare şi ai să citeşti despre Kirkegaard şi Heidegger. Ai să citeşti romanul lui Jean-Paul Sartre „Greaţa” sau, o altă lucrare a lui, de mult mai mare întindere, „Fiinţa şi neantul”. Doctrina asta s-a manifestat şi la noi în ţară, dacă ar fi să-i numesc doar pe Mircea Eliade şi pe Emil Cioran. Acum, e drept că Eliade şi Cioran au trăit şi au scris în cea mai mare parte a vieţii lor, în afara graniţelor României. Dar, tot ai noştri sunt.

– Seara bună gospodari!

– Doamne ajută domnule învăţător. Chiar dacă ai venit la spartul târgului, tot mă bucur că ţi-ai făcut timp.

– Părinte, ţi-am promis la slujba de duminica trecută că am să trec. Dar m-am luat cu treaba şi timpul a fugit pe nesimţite. Care a fost tema discuţiei de astăzi?

– Păi, chiar despre timpul acela de care spuneai dumneata că a fugit pe nesimţite. A venit Nică, feciorul lui Gheorghe, şi ne-a zădărât cu întrebarea: Când se termină timpul?

– Aaa… Păi văd că aveţi şi un discipol. Să trăieşti Nică! Isteţ feciorul ăsta al tău Gheorghe. Să nu-l ţii pe lângă casă. Trimite-l la studii mai departe. Are stofă bună. Cât despre timp, iaca potriveală. Tocmai am terminat de citit, aseară, o carte excelentă unde se pun probleme temporale. Este vorba de „Păzitorii timpului” de Paul Anderson. Citindu-l, mi-am amintit de cele două paradoxuri ale timpului.

– Care-s acelea, dom’ învăţător? Că şi eu şi Niţă ştim câte unu de-aista. Le zâce al bărbierului şi al poştaşului.

– Păi, să ţi le spun Liţă. Este vorba de paradoxul gemenilor şi de paradoxul bunicului, subiecte care au stârnit multe controverse în lumea ştiinţifică, dar care, totodată, fac deliciul multor povestiri şi romane SF. Cel al gemenilor sună cam aşa: Dacă luăm doi gemeni şi unul din ei pleacă într-o călătorie, în spaţiul cosmic de pildă, cu o navă care merge cu o viteză apropiată de cea a luminii, la întoarcere, fratele rămas pe pământ va fi mult mai în vârstă de cât cel care a călătorit.

– Adicătelea, dom’ învăţător, dacă am înţeles eu bine, chestiunea şade cam aşa. De-l trimit într-o misie pe frati-miu geamăn, ăl de-i plotoner la jândari, c-o rachetă din cele iuţi, la înapoiere e mult mai tânăr decât mine?

– Ai înţeles bine Liţă.

– D`apoi mai bine mă duc eu. Să steie el acasă… Da` cu bunicu cum îi, dom’ învăţător?

– Ei, pe ăsta l-a descris prima dată scriitorul de ficţiune, Rene Barjavel, în cartea sa „Călătorul imprudent”. Paradoxul presupune că un om, călătoreşte înapoi în timp şi îşi ucide bunicul biologic, înainte ca acesta să o cunoască pe bunica omului călător. Înseamnă că părinţii săi, şi deci şi el însuşi, nu s-au născut. Neexistând, nu poate să se întoarcă în timp pentru a-şi ucide bunicul. Dacă nu-şi ucide bunicul, înseamnă că el se va naşte, şi, deci, se poate întoarce în timp… Şi aşa mai departe. Un paradox echivalent este cunoscut în filozofie ca autoinfanticid. Asta înseamnă mersul înapoi în timp şi uciderea propriei persoane când era bebeluş. Ai înţeles Liţă?

– Dom’ învăţător, belea mare. Adică dacă se poate nu se poate şi dacă nu se poate înseamnă că se poate…  Dacă în cel cu gemenii cad la pace cu frati-miu, în ăsta cu bunicu nu mă bag. Bunicu-i mort de mult. Domnul să-l odihnească în pace. Ducă-se cine-o vrea.

– Ei, domnule Gheorghe, şi dragă Nică, hai să mergem. S-a făcut târziu şi se supără doamna Zamfira pe noi. Rămâneţi cu bine domnilor!

* * *

  Noaptea şi-a tras cortina albastră peste sat. Pe cerul spuzit de stele, luminile multicolore ale porterelor zboară înspre şi dinspre liftul spaţial, al cărui fir argintiu se înalţă la orizont. Din pământ se simte încă dogoarea zilei de vară.

– Domnule Sagyyy. Cân’ se găteşte timpul?

– Ei Nică. Cum să-ţi explic eu ţie…

 

Mircea Nanu-Muntean s-a născut la 13 decembrie 1948 în Bosanci, județul Suceava.

Fondator al cenaclului Cosmos din Suceava, în anii 80, redactor de radio și tv, realizator al emisiunii La frontierele cunoașterii (la postul STV), pentru care, în 1998, a primit Premiul Marian Mihai, pentru productiile TV de profil, Convenţia Naţională În Memoriam Dan Merisc în 1998.

A publicat articole în Gazeta SF, Metamorfoze etc.

Este membru fondator ARCASF (Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction), Societatea Ştiinţifică Cygnus – Centru UNESCO, Clubul SF Cygnus-Quasar (coordonator, membru fondator),Clubul de Iniţiativă Literară (membru fondator).

Blog personal: http://nmmircea.wordpress.com

Avatar

Mircea Nanu - Muntean

s-a născut la 13 decembrie 1948 în Bosanci, județul Suceava. Fondator al cenaclului Cosmos din Suceava, în anii 80, redactor de radio și tv, realizator al emisiunii La frontierele cunoașterii (la postul STV), pentru care, în 1998, a primit Premiul Marian Mihai, pentru productiile TV de profil, Convenţia Naţională În Memoriam Dan Merisc în 1998. A publicat articole în Gazeta SF, Metamorfoze etc. Este membru ARCASF (Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction), Societatea Ştiinţifică Cygnus – Centru UNESCO, Clubul SF Cygnus-Quasar (coordonator, membru fondator), Clubul de Iniţiativă Literară (membru fondator).

More Posts - Website