Dintr-o dată, Europa nu ne-a mai transmis nici un semnal. Nişte pelerini sosiţi tocmai de dincolo de ocean ne-au spus că în drumurile lor n-au găsit decât dealuri, munţi şi văi. Noi ne-am mirat foarte tare. Nici ţipenie de om?! Nici turnuri? Nici castele? Nici autostrăzile spălate dis-de-dimineaţă cu detergenţi fini şi frumos mirositori? Nici universităţile vestite? Nici bazele militare înarmate până-n dinţi? Nici trupele de cartier? Cum se putea aşa ceva?! Doar munţi, lacuri şi păduri foşnitoare, ne-au spus pelerinii. Nici oraşe, nici gări, nici măcar un dirijabil care să brăzdeze cerul de toamnă. Bineînţeles că ne-am întrecut în presupuneri. Anume că un bacil cosmic ar fi mâncat oamenii, tencuiala şi oţelul. Că Europa ar fi tăcut dintr-o dată datorită unui val de frig neaşteptat care a şters de pe faţa pământului orice formă de viaţă umană. Că arabii ar fi inventat o rază a morţii foarte periculoasă şi că s-ar fi răzbunat groaznic folosind-o împotriva urmaşilor străluciţilor cruciaţi. Un profesor de fizică ne-a spus că era vorba de o conversie magnetică dar nu l-a crezut nimeni. Aglaia Protopopescu s-a certat din pricina acestei chestiuni cu Elvira Popescu, iar farmacistul Iamandi l-a ajutat pe Lubomir, directorul Băncii Comerciale, să-şi pună capăt zilelor cu nişte prafuri misterioase. Bietul director nu suportase evidenţa. Europa nu mai era. Tăcuse dintr-o dată. Terente, comisarul-şef, l-a arestat pe dirigintele poştei pentru că a produs oarecare agitaţiune în arhipelag, iar compania noastră aeriană aproape că a dat faliment. Bineînţeles că am citit în fiecare zi jurnalele şi am navigat în WorldNet încercând să aflăm ceva despre acel cumplit mister. Americanii n-au părut prea afectaţi şi s-au arătat interesaţi să pună mâna pe noile teritorii. China a depus şi ea o cerere pentru a primi câteva mii de kilometri pătraţi, iar câteva state din Africa au susţinut că imensul spaţiu gol rămas liber dintr-o dată li s-ar cuveni lor pentru că întreaga rasă umană şi-ar avea obârşia în jungla africană, printre orhidee şi turme de zebre. Desigur, ne-am grăbit şi noi să cerem câte ceva, dar guvernatorul arhipelagului a încercat să ne tempereze. Aglaia Protopopescu l-a făcut cu ou şi cu oţet şi ne-a zis tuturor că mai întotdeauna, în momentele istorice remarcabile, am stat în coada altor naţiuni. Globalistul Popovici a încercat să ne ţină o nouă teorie de-a lui despre satul mondial, dar noi ne-am dus la o bere. Acolo ne-am întâlnit cu pricoliciul de la Arsenal. Era puţin aburit şi foarte roşu în obraji. A încercat să ne toarne o minciună gogonată. Anume că Europa ar fi ieşit de pe frecvenţa H9 a Universului. Noi n-am prea înţeles mare lucru, dar profesorul Balthazar ne-a spus că Universul e de fapt o hologramă şi că uneori se produc pierderi de frecvenţă. Am dat pe gât o halbă şi pe urmă ne-am dus să-l vedem pe scamatorul Luigi care putea să prefacă totul în aur.

Ovidiu BufnilaOvidiu Bufnilă este un eseist şi prozator român de science-fiction. S-a născut pe 15 august 1957 la Târgu Ocna, judeţul Bacău. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galaţi, promoţia 1991.

Debut SF in 1980, in Luceafarul, cu povestirea Masini in miscare. Este membru fondator al cenaclurilor Orientari, Galati, 1980; Univers, Bistrita, 1981; Fahrenheit 451, Bacau, 1982.

Publicatii editate: Univers, 1981; Fahrenheit 451, 1982 (pagina SF); Ultima Ora, 1995 (numar special SF); Sinteze, 1994 (pagina SF); Impartial, 1999 etc.

In 1994, TVR a produs primul film SF, Bariera, dupa proza cu acelasi nume de Ovidiu Bufnila, regizor Liviu Pojoni

Ovidiu Bufnila

Ovidiu Bufnila

Ovidiu Bufnilă este un scriitor de ficţiuni magice pe care adeseori le pune în practică fiind Iniţiat în Magia Imaginii din vremuri imemoriabile, chiar inainte anul straniu 1957 cand a luat cumva o formă umană. Publica de mai bine de un sfert de secol in mai toate publicatiile de hartie din Romania de la reviste literare ochioase gen Luceafărul sau România Literara la fanzine SF sau reviste de SF gen Nautilius, ed.Nemira sau Anticipaţia şi Jurnalul SF. A scris o mulţime de ficţiuni de toate felurile de la povestiri suprarealiste la ficţiuni SF construind o lume magice în care sensurile şi personajele sunt interschimbabile într-o manieră ameţitoare. Este publicat digital din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie în Brazilia şi Australia, din Olanda şi Danemarca în Italia şi Argentina. De-a lungul a peste un sfert de secol de căutări magice în corporalitatea ficţională a universului plin de universuri, Ovidiu Bufnilă a fost onorat cu o mulţime de premii pentru eseistică magică şi pentru ficţiuni absurde dar pline de omenesc. A fost premiat de reviste din USA, a fost premiat pentru forţa lui decodificatoare la Concursul Internaţional de Decriptare, Marea Britanie, 2003 şi pentru eseistică asupra conflictului modern de cititori-navigatori din USA. Publică şi pe hârtie în USA şi India dar se orientează plin de curaj către lumea mirifică a revistelor virtuale. Romanele sale: JAZZONIA şi CRUCIADA LUI MOREAGARIN s-au bucurat de premii şi aprecieri unanime. Întreaga lui opera ficţională are Mari Chei de Cod de la VĂLURIRE la CÂMPURI MAGNETICE, acesta fiind şi titlul unui roman straniu publicat la editura Liternet: www.liternet.ro. Ovidiu Bufnilă a fost adoptat rapid de revistele din lumea largă, editorii de la Kvala considerându-l un soi de Joyce în timp ce editorii de la DoubleDarePress cred că Bufnilă ar fi un Hraval român. Dincolo de aceste opinii care pot fi reale sau nu, stă o operă ficţională neostoită de lâncezeală, insurgentă, stranie şi plină de dragoste.

More Posts