Dracula. O legendă. Un roman. Un vampir romantic. România. Transilvania. Turism. Multe filme. Vlad Ţepeş. Halloween. Sunt doar câteva cuvinte care te trimit cu gândul la faimoasa poveste a lui Dracula – una din cele mai cunoscute legende din lume. Avantajul nostru, al românilor, este că această legendă a fost localizată pe teritoriul Transilvaniei, aflată în prezent în România, iar la vremea respectivă, componentă a Imperiului Austro-Ungar. Dezavantajul? Legenda nu ne aparţine, nefiind creată de noi. Poate de aceea nu am ştiut niciodată să profităm de ea la maxim.

În fapt, românii l-au descoperit pe Dracula după 1989. Pe vremea comunismului, legendarul vampir romantic era prohibit. Îmi amintesc de un articol publicat în Almanahul Flacăra, în anii ’80, care demonta şi înfiera, pe multe pagini, promovarea agresivă a legendei lui Dracula în Occident şi în SUA. Autorul articolului dorea să evidenţieze că România nu înseamnă “decadenta” legendă mincinoasă a lui Dracula, că vesticii doresc să ne demoleze istoria, că ei chiar cred că ţara noastră este populată de mulţi vampiri şi vor să ne prezinte ca atare etc. De fapt, articolele despre Dracula nu dădeau dovadă de rea voinţă şi nici nu doreau să demoleze imaginea României. Dimpotrivă, edificau o legendă care trezeşte interes pe plan mondial. E drept, ţara noastră era atunci condusă de un nou “Dracula” modern, anume Nicolae Ceauşescu – un om care, deşi a fost dictator, va rămâne în istorie drept un lider puternic. Aşa cum a fost şi Vlad Ţepeş.

Legat de tema articolului, aş putea spune, parafrazându-i pe Caţavenci: îl avem pe Dracula, ce rămâne de făcut? Fireşte, tot străinii care vin în România pun în valoare legenda de care nouă parcă ne e încă ruşine. Un om de turism român, stabilit în Statele Unite, mi-a povestit, acum câţiva ani, că a fost contactat de o pereche de americani, fani Dracula, care doreau să se căsătorească în Transilvania, pe urmele celebrului vampir. Erau dispuşi să plătească zeci de mii de dolari pentru căsătorie şi luna de miere. Cu condiţia de a călca pe urmele personajelor lui Bram Stoker, de a beneficia de serviciile religioase în biserica pomenită în roman, servicii oficiate de un urmaş al preotului de atunci. Greu, uşor, dar alţii s-ar fi descurcat. Nu ştiu care o fi fost deznodământul, dar sunt sigur că britanicii ne invidiază că avem Transilvania, locul de baştină al lui Dracula. Ce n-ar fi făcut ei, dacă legenda s-ar fi petrecut pe teritoriul Marii Britanii… Turismul românesc are, mai nou, un aliat puternic – Prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii. Recent, Alteţa Sa declara că este urmaş al lui Vlad Ţepeş… Deci, urmaş al unei legende.

Dar cine este Dracula? Vlad Ţepeş, voievodul român căruia îi este atribuită această identitate, a fost fiul lui Vlad Dracul (1436 – 1442, 1443 – 1447) şi nepotul lui Mircea cel Bătrân (1386 – 1418).Vlad Dracul a fost ridicat la rangul de cavaler al Ordinului Dragonului de către regele Ungariei. Toţi membrii acestui ordin purtau un dragon pe blazon şi acesta i-a adus porecla de “Dracul”. Vlad Ţepeş obişnuia să semneze cu “Draculea” sau “Draculia” – fiul dracului – nume, ce s-a transformat apoi în Dracula. Renumele lui Dracula a ajuns în apusul Europei prin intermediul negustorilor saşi din oraşele transilvănene Braşov şi Sibiu, ce au oferit adesea adăpost celor care candidau la tronul Ţării Româneşti împotriva lui Vlad Ţepeş. Voievodul român a organizat expediţii de pedepsire împotriva saşilor, făcând multe victime printre aceştia. De aceea, saşii au dus legenda crudului domnitor, însetat de sânge, mai departe, în vest. Ca să nu mai vorbim de pedeapsa pe care o aplica atât hoţilor şi criminalilor, cât şi inamicilor (în special turci): trasul în ţeapă.

Patru veacuri mai târziu, în 1897, scriitorul irlandez Bram Stoker şi-a găsit inspiraţia din această legendă şi a creat renumitul roman Dracula. Personajele din romanul „Dracula” sunt rodul imaginaţiei autorului, dar faptele contelui Dracula şi sfârşitul acestuia au la bază credinţele populare legate de existenţa unor forţe ale răului: vampiri sau strigoi. Cu această ocazie, Stoker a făcut un cadou României. Chiar dacă nu putem asocia mitul Dracula cu brandul de ţară (decât, poate, într-un mod discret), folosim bătrânul vampir foarte puţin în atragerea de noi turişti.

Cel mai mult îl reprezintă pe Dracula, în România, Castelul Bran – botezat castelul lui Dracula în urmă cu mai bine de trei decenii, de către turişti, în special americani, veniţi în căutarea vampirului. Aceştia au identificat, la intrarea în Transilvania, un castel se asemăna cu cel descris de catre autorul irlandez. În realitate, Vlad Ţepeş a petrecut cel mult câteva nopţi în acest castel. Cetatea Poenari ar fi mai degrabă un loc pe unde au trecut paşii domnitorului valah. Ca să nu mai vorbim de Curtea Domnească din perimetrul Centrului Istoric al Bucureştiului – care a fost unul din locurile de reşedinţă ale lui Ţepeş. În faţa ansamblului istoric se află un bust al lui Vlad Ţepeş, dar locul este insuficient promovat. Până la urmă, lansez un mesaj îndrăzneţ : pe lângă Mănăstirea Snagov, unde este înmormântat domnitorul, pe lângă Castelul Bran, Pasul Tihuţa sau Cetatea Poenari, avem Bucureştiul – care a fost atestat documentar pe vremea lui Ţepeş, deci a lui… Dracula! Vrem, nu vrem, în acest sens Bucureştiul poate fi considerat oraşul lui Dracula. Un oraş romantic, cu viaţă culturală şi de noapte. În urmă cu 11 ani, fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, lansase ideea unui « Dracula Park », amplasat iniţial lângă Sighişoara, apoi, mutat la Snagov. Din păcate (cred eu), acest proiect nu a fost pus în practică, din cauza nenumăratelor contestări, inclusiv din partea Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, patronată de Prinţul Charles. Contestările, în marea lor parte, se refereau la formă, nu la fond. Exista temerea că un parc modern de distracţii poate strica echilibrul cultural şi natural al zonei, cel puţin în cazul Sighişoarei. Deşi americanii întrebau mereu: când se face Dracula Park, când?

Dracula este un mit horror, dar romantic. Paradoxal, deşi inspiră groază, nu… sperie. Nu îndepărtează ci atrage. Străinii care vin în România pe urmele lui Dracula explorează, vizitează. Există societăţi şi cluburi internaţionale dedicate lui Dracula, care organizează şi congrese în Transilvania. Chiar dacă uneori punerea în practică a legendei s-ar putea să îi dezamăgească pe fanii care vin aici, ei vor descoperi obiceiurile şi tradiţiile autohtone. Şi chiar dacă nu vor găsi vampirii occidentali, poate se vor întâlni cu… strigoii autohtoni.

Parafrazând sloganul de promovare turistică a României: « Explore the Dracula Garden » ? De ce nu…

Traian BadulescuTraian Bădulescu este jurnalist de turism cu o experienţă de 15 ani, specialist în comunicare şi relaţii publice, precum şi scriitor de turism dar şi de literatură science fiction (unde este şi promotor al genului). În prezent este director general al firmei de publishing, PR şi evenimente “Travel Advisor Media” (www.advisortravel.ro).

În 1998 a absolvit Şcoala Superioară de Jurnalistică (SSJ), ca şef de promoţie. Între 1996 şi 1998 a coordonat primul ghid cvadrilingv al Bucureştiului (editat de Crystal Publishing), iar între 1997 şi 2002 a fost şef de departament la primul săptămânal de turism din România, “Ziua turistică”. În 1997 şi 1998, a fost unul dintre organizatorii Convenţiei bucureştene de science fiction, intitulată “Picnic la marginea galaxiei”.

În 2001, a fost director de relaţii publice şi programe al Convenţiei Europene de science fiction, Eurocon, care s-a desfăşurat în acel an în România, pe insula Atlantykron.

În acelaşi an a fost ales preşedinte al Federaţiei Naţionale de Tineret pentru Science Fiction, intrând în echipa de organizare a Academiei de Vară “Atlantykron” şi apoi preluând funcţia de redactor şef al revistei Anticipaţia până în 2003. În 2003 a înfiinţat revista “ANAT Media”, a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) – publicaţie pe care a coordonat-o până în 2011, iar din anul 2005 a activat în calitate de consilier de presă şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (www.anat.ro), până în 2010.

De-a lungul timpului, a obţinut o serie de premii şi distincţii precum Premiul „Jurnalului SF” pentru povestirea „Dolce Vita” (Sărata Monteoru, 1993), Premii pentru proză – Academia Atlantykron (Capidava, 1994 şi 2000), Premii pentru proză – Zilele „In memoriam Dan Merişca” (Iaşi, 1996, 2006), Premiul cotidianului „Curentul” pentru absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism ca şef de promoţie (1998), Premiul „Noul val” al Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (2001), Premiul „Anda Raicu” al Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România pentru realizarea revistei „ANAT Media” (2007), Premiul Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral pentru promovarea rivierei româneşti (2008).

A publicat proză SF, eseuri de profil şi traduceri în periodice precum Anticipaţia, Jurnalul SF, Almanah Nautilus, artPanorama, Almanahul Helion, String, Helion, Dicţionar SF (editura Nemira), Alternativ, Supernova, precum şi în câteva antologii precum “România SF 2001” (coordonator – Dan Silviu Boerescu).

Pe partea editorială şi organizatorică legată de genul SF, Traian Bădulescu a fost membru fondator al cenaclului Planetar SF; secretar al cenaclului (1992-1994) şi preşedinte din 1994; membru şi copreşedinte al cenaclului Solaris (1995 – 1999); membru al cenaclului SF AlthernaTerra de pe Internet. Debutul SF a fost în 1993, în Jurnalul SF, cu textul “Istorie”. A coordonat editarea fanzinelor Planetar SF, o pagină de SF în “Ziua Magazin” (1996-1997) şi o pagină de SF în “Ziua TV” (1999-2001). În 1998 a înfiinţat, împreună cu Bogdan Bucheru şi Claudiu Tufan, infzinul lunar News Letter SF, iar în 2001 a înfiinţat lista de discuţii Rofandom, activă şi în prezent.

Optimist din fire, deviza lui Traian Bădulescu este “Nu renunţa niciodată” (unul din modelele lui îl constituie Donald Trump – autorul cărţii cu acelaşi nume) iar motto-ul său personal este “Fă în viaţă numai ce îţi place si vei avea succes. Viaţa este ca un joc, dar unul responsabil”.