GSF67ban01-650

          Elder Wiggin aşează în faţa lui volumul cu coperţi lucioase şi îl admiră cu mândrie; arată bine, deşi conţinutul lasă de dorit şi abia cumulează două sute de pagini, asta cu text mare şi spaţiere dublă, aşa cum se face. Oare mai sunt eu însumi? se întreabă într-un moment rar de îndoială. Dacă bătrânul ar mai fi cu adevărat el însuşi, atunci poate că s-ar simţi cumva vinovat şi cu conştiinţa încărcată de toată şarada asta. Dar el nu mai este de multă vreme tocmai acel Orador dos Mortos care a semnat primele volume din seria asta de cărţi (mult apreciată la vremea ei) aşa că nu este mai deloc preocupat de faptul că noua sa lucrare nu are nimic de-a face cu ceea ce voiau cititorii lui să afle. A inventat personaje noi, istorii forţate în cronologia iniţială a evenimentelor, a făcut în principiu cam orice ar fi putut face pentru a mai scoate câte un roman fără să scrie cu adevărat cartea pe care şi-o doreau cititorii lui.

          Au trecut mii de ani de când au apărut Matca şi Hegemonul, primele două volume din trilogia-devenită-cvartet-apoi-cvintet, care între timp s-a transformat în ceva greu de pus cap la cap. Însă lumea încă citeşte cu religiozitate doar primele cărţi ale Vorbitorului, nu şi restul boabelor pe care le mai aruncă din când în când în speranţa că o prinde-un peşte. S-au făcut şi câteva vid-uri bazate pe romanele alea, şi abia atunci s-a bucurat şi moşul că or să curgă sacii cu bani, în sfârşit! Din păcate, vid-urile au avut o primire dezamăgitoare şi încasări modeste. Nici măcar numele mari ale actorilor distribuiţi n-au putut salva ceva din ele. Bine că nu a trebuit să mai vin şi cu bani de acasă, atâta mai lipsea, s-a gândit Elder Wiggin după primele recenzii.

          Cam asta e problema săracului Wiggin, de fapt. În lipsa unui consilier de investiţii bun, la sfârşitul zilei constată amărât că rămâne cu paşi repezi fără credite, în timp ce cheltuielile şi datoriile îl ajung din urmă. Are în primul rând o familie mare, cu trei neveste şi peste zece copii. Desigur, în mod oficial, adică legal, are o singură soţie, dar numărătoarea legii lui Moroni dă mai mult decât cea a legii galactice, iar pentru majoritatea copiilor săi este pur şi simplu, cel puţin în public, Unchiu’ Wiggin. Unchiaşul. Puşculiţa lor de bani.

          Cu toate că ei sunt comoara vieţii lui Wiggin, fireşte, nu au în realitate vreo valoare de piaţă monetizabilă, nici măcar cei mai buni dintre ei, Alvy, Beany şi Endy (Wiggin are un sistem alfabetic pentru organizarea copiilor săi). A încercat să îi pună şi pe ei la muncă într-un fel sau altul, să scrie, să joace, să una-alta-ţaca-paca, ceva acolo – în fond mai mare e bucuria celui de sus când oamenii sunt productivi pentru societate şi pentru biserică de mici – dar fără folos. Orice i-ar pune să facă, nu realizează nimic deosebit. Ce nenoroc, se gândea Wiggin uneori cu regret, căci speranţa lui a fost dintotdeauna să licenţieze şi el publicarea unor scurte romane bazate pe vieţile lor. Sau măcar nişte benzi desenate – ceva, orice, doar să fie pe bani şi să nu necesite prea multă implicare din partea lui. Eventual un co-autorat în care el să vină cu numele şi un autor necunoscut să vină cu proza de duzină, şi iată drepturile de autor cum curg pe de-a moca. Doamne, ce i-ar mai plăcea lui Wiggin să aibă pe cineva în umbră care să-i facă toata treaba! Astfel aş putea face şi un bine, lansez cariera cuiva în publicistică, nu?

          Lansez pe naiba, se corectează Wiggin resemnat deschizând noul său volum, nu pot să mi-o ţin nici măcar pe a mea în viaţă. A publicat pe parcursul anilor diferite romane care aduceau o pâine pe masă şi primeau nişte recenzii cât de cât bune, per total, dar asta mai mult din inerţie. S-a angajat contractual pentru ani de zile în diferite serii pe care, de fapt, nici nu avea de gând să le mai termine vreodată. Wiggin avea un început bun pentru toate seriile sale: un copil deosebit, sclipitor, cu multe probleme care îl frământă, este pus în faţa unui pericol de proporţii globale pe care îl înfruntă şi în final îl cucereşte. Problemele îi rămân şi îl marchează în continuare, ca să fie loc şi de o urmare sau două, şi când scapă de ele, tot mai face Wiggin loc pentru o urmare între urmări unde sunt reluate cam aceleaşi lucruri, dar dintr-o „perspectivă” nouă.

          Wiggin nu ştia însă cum să termine vreuna din seriile astea, aşa că reîmpacheta formula din când în când şi o lua de la capăt, dar nu prea îi mai mergea de la un timp. Lumea muşca pe vremuri la aşa ceva… Vânzările au scăzut, prietenii săi din lumea literară au început să îl ocolească, iar fanii s-au plictisit de acelaşi truc reluat iar şi iar, fără vreun „prestige” la final. De asta a apelat acum la pseudonimul Vorbitorul în Numele Morţilor – încearcă cumva să scape de reputaţia pe care şi-a făcut-o în ultimii ani şi să se întoarcă la gloria de demult cu o carte care să devină un best-seller precum Matca şi Hegemonul. Doamne, ce pierdere a fost intrarea lor în domeniul public!

          Elder Wiggin citeşte de pe prima pagină cu voce tare:

          ─ Gorgona, de Vorbitorul în Numele Morţilor. Nu sună deloc rău! Şi a treia-i cu noroc!

          În timp ce îşi exersează semnătura, cu diferite dedicaţii generice, se gândeşte cu amărăciune la impozitele pe care va trebui să le plătească dacă are să aibă vânzări mari. Oricum se desfăşurau lucrurile, bătrânul Wiggin avea impresia constantă că pierde bani. Este jaf la drumul mare! Şi nu doar atât, mai avea pe deasupra de plătit şi darea la biserică. Pur şi simplu nu se putea îmbogăţi ca scriitor. Aşa ceva nu se cuvine, asta nu e viaţă! Impozite, contribuţii, obligaţii contractuale, copii, neveste, toate adunate dădeau cu minus! E just?! Oftează apăsat.

          În sfârşit uşile se deschid şi oamenii care stăteau afară la coadă intră în magazin. Unii din ei se învârt în jur, apucând câte o carte pentru a o răsfoi. Alţii vin direct la Wiggin. Se formează o coadă modestă.

          ─ Felicitări, Elder Wiggin! Noi toţi din cadrul bisericii te susţinem! Îţi dorim mult succes, şi cu voia Domnului un viitor îmbelşugat!

          Wiggin mormăie ceva în semn de mulţumire pentru susţinerea lor, simţind parcă deja mâinile lor cotrobăind prin buzunarul său după zeciuială. Biserica e un război al dărilor, nu se mai satură! Wiggin este cam dezamăgit să vadă că majoritatea vizitatorilor sunt de fapt din comunitatea bisericii, veniţi dintr-un simţ de datorie frăţească şi pentru perspective financiare mai mult decât din vreun interes real în publicaţiile lui. Vorbesc toată ziua de belşug, vânzări şi succes, dar unul n-ar scoate şi el o sutară de credite din buzunar să cumpere cartea…

          Pe la prânz lumea a început deja să plece acasă. Un grup de vreo patru oameni se apropie de scriitor cu paşi siguri, precum o haită gata de atac.

          ─ Tu eşti Vorbitorul în Numele Morţilor? întreabă o fată.

          ─ Da, eu sunt Vorbitorul… răspunde Wiggin cu un zâmbet sfios.

          ─ Nu e el, mă!

          Wiggin aruncă o privire tăioasă spre necredincios.

          ─ Şi despre ce e vorba în cartea asta? Se încheie seria? se bagă altul.

          ─ Nu tocmai, vezi tu, aici pregătesc încă scena pentru marea întâlnire dintre omenire şi o nouă specie extraterestră. O să fie ceva nemaivăzut! Nu pot să mă arunc chiar aşa în final, trebuie să mai scriu un pic, să aliniez lucrurile, să explic nişte istorii… Aduce mai mult cu primele două cărţi ale mele, avertizez aici despre pericolul repetării aceloraşi greşeli. Oamenii au tendinţa să tot facă asta, ştiţi?

          ─ Ştim…

          ─ Ei bine, e important să nu sărim calul, să nu aruncăm cu pietre înainte să încercăm să îi înţelegem pe ceilalţi. Altfel, o să ne pară rău când ne dăm seama că nimeni nu a vrut răul nimănui. În fond, la mijloc e o problemă de comunicare… Trebuie să stabilim o punte comună.

          Tinerii parcă nici nu îl ascultă. Wiggin se uită deznădăjduit în jurul său: magazinul este în rest destul de gol. S-a aşteptat la o prezenţă chiar numeroasă, iar aici bate vântul de-a dreptul. Mai mulţi oameni se află afară, pichetând furioşi împotriva scriitorului din cauza opiniilor lui cu privire la căsătoria dintre oameni şi pequeninos, pe care le-a făcut publice recent într-un articol incendiar cu titlul „Nu putem să fim cu toţii porci”. Poate ar trebui să scriu o carte despre asta mai bine, se gândi el numărând în minte protestatarii câte doi.

          ─ În regulă, mă rog, îl întrerupe unul din tineri, deci o carte de umplutură cu care nu ajungem nicăieri. Care e concluzia până la urmă?

          ─ Concluzia e că…

          Care era concluzia…?

          ─ Cred că importantă este călătoria, nu să ajungi undeva, improvizează pe moment Wiggin. Tocmai, asta nu este o vorbire în numele morţilor propriu-zisă, e de fapt un apel să facem ceea ce trebuie făcut cât încă mai avem şansa, nu să stăm înţepeniţi în loc.

          Necredinciosul intervine din nou, aruncând o copie a Gorgonei pe masă:

          ─ Cartea asta nu face nici cât un bob de fasole! Hai, mă, să plecăm, nu vezi că sărmanul ăsta nu e adevăratul Vorbitor?

          ─ Chiar aşa, revine şi fata, dacă tu eşti Vorbitorul în Numele Morţilor, unde sunt toţi fanii tăi?

          Se uită cu toţii prin magazinul gol. O domnişoară le prinde privirile curioase şi, stânjenită că nu o interesează lansarea de carte, se ascunde după un raft. Într-un final Elder Wiggin recunoaşte:

          ─ Au trecut atâţia ani de când am scris Matca şi Hegemonul… E nevoie de timp pentru…

          ─ Haideţi s-o ştergem de aici, moşul ăsta nu vinde decât gogoşi!

          Wiggin rămâne singur cu Gorgona în faţă. Stă nemişcat şi se gândeşte la ce i-a mai rămas de făcut acum că nici asta nu a mers aşa cum a sperat. Poate a venit vremea sa termine odată una din seriile alea vechi. Să îi scrie finalul şi să pună punct. Dar oare a mai rămas cineva interesat să-l citească?

          Creatura de pe coperta cărţii nu răspunde, stă neclintită.

          Nici Elder Wiggin nu face nimic.

          

Emil Duhnea

Emil Duhnea

Emil Duhnea (n. 1990) este absolvent al Facultății de Drept a Universității din București și avocat. În 2015 a urmat cursurile celei de-a doua ediții a Atelierului SF&F, organizat de Revista de povestiri și Bookblog, și, în prezent, este membru al grupului literar Secția 14.

More Posts