… Cel mai bun poate fi o alegere greşită…

 Se oprise cu braţele pe zidul cărămiziu, blocat pe o comandă care îi pendula corpul. Îşi pierduse capul—   la propriu—  în confruntarea dură cu bipedul acela mărunt, o pradă interpretată de procesorul „O.C-505 – cu Nuclee Organice ”, drept una facilă. Senzorii interni, lipsiţi de coordonare, o luaseră razna: sistemul hidraulic începuse să pompeze ulei  încercând o compensare, dar lucrul acesta se dovedise inutil! Jetul verzui  îşi făcuse loc printre mecanisme şi conductori împroşcând arena, amestecând nisipul strălucitor cu vâscozitatea lichidului de întreţinere…

Călcând pe linia aurie care marca sfârşitul arealului unde era permisă înfruntarea, luptătorul se opri. Precaut, ridică arma improvizată—  o porţiune de aproape doi metri dintr-o antenă radio, potrivind-o cât să culeagă capul robotului. Mişcarea se dovedi interesantă. Înălţă „suliţa” şi aşteptă lunecarea molcomă a obiectului argintiu printr-o cuplă smulsă odată cu inedita acţiune, urmărind cele trei cabluri siliconate care se încăpăţânau să rămână prinse de unitatea centrală. Hotărî repede: dintr-o singură smucitură descoperi luciul cuprului. Explozia topi o porţiune apreciabilă din fire solicitând, la maximum, bateria internă a androidului. După câteva secunde de acumulare termică, uleiul se transformă într-un jet de foc care acoperi corpul metalic, pecetluind soarta confruntării…

—  Minunat! rosti uriaşul mak’on, îmbrăcat în uniformă de gală, trecându-şi două din cele şase mâini prin părul ţepos. Îşi desfăcu degetele noduroase, stimulându-şi regiunile care-i provocau valuri de plăcere şi, întorcându-se către subalternul său, ordonă:

— Acest mercenar carnihan va completa echipa!

— Desigur, domnule general! rosti colonelul, coborându-şi privirea prin geamul de protecţie al lojii, care îşi schimbase nuanţa într-un fumuriu cu factor de protecţie mărit… Mărunţelul este tocmai ce îmi trebuie!

— Prea bine, domnule colonel, Energath! Veţi porni către Haliotiss! Protocolul mă obligă să repet datele, să reamintesc faptul că de această misiune depinde siguranţa noastră în cuadrantul galactic. Nava, la adăpostul căreia veţi călători, este un hibrid construit pe baza unei tehnologii revoluţionare: o fuziune între sistemul clasic şi o cantitate impresionantă de celule artificiale. Informaţiile noastre converg spre faptul că, pe cea de-a treia planetă a sistemului, marcadienii construiesc o armă teribilă. Cum Haliotiss este un teritoriu neutru, nu au dreptul să facă acest lucru! Oficial, nu există! Neoficial, baza trebuie localizată cu exactitate şi, dacă este posibil, distrusă! Acest lucru ar aduce un plus apreciabil în averea echipajului…

— Înţeleg, murmură Energath, surprins de ultima parte a discursului generalului Bardark.  Arma cu pricina poate schimba „statutul” sistemului solar?

—  Trebuie distrusă! se enervă generalul, apropiindu-se ameninţător de subalternul său… Alte informaţii nu sunt disponibile!

— Şi cam cât înseamnă, în credite, distrugerea bazei marcadiene, domnule Bardark?

— Să zicem înzecirea primei şi protecţie pentru restul vieţii!

— Am înţeles, domnule general!

— Încă două lucruri, domnule colonel: ceilalţi doi, mak’onul şi luptătorul carnihan, nu vor afla despre misiune decât atunci când veţi ajunge pe orbita planetei… Ar fi primul. Cel de-al doilea este o atenţionare pe care am evitat să o împărtăşesc până acum. Este vorba de rasa care ne-a creat atâtea neplăceri: ar fi bine să nu o „trezim” iarăşi. De aceea, explozia va trebui să fie foarte bine calculată. Se pare că „silicioşii” pot părăsi suprafaţa planetei atunci când aceasta este pusă în pericol. Sincer, Confederaţia evită un război de acest fel! În caz de nereuşită sau deconspirare…

—Înţeleg, domnule general!

*

 … Într-o misiune, singura certitudine este punctul de plecare…

Nava mak’onă părăsi planeta Kaplla, încadrându-se pe o rută comună. La marginea teritoriului carnihan, o patrulă regulată o escortă către un doc de control  în inima „Staţiei-Bază” din apropierea lui Jugo, gigantul gazos care străjuia periferia primului sistem solar controlat de carnihani. Escortat de o duzină de soldaţi din trupele cantonate în impresionanta „aşezare stelară ”, alături de cei zece membri ai patrulei, echipajul navei se lăsă purtat, prin câteva culoare intens luminate, spre una din încăperile special amenajate. După minute bune, în care singura preocupare a carnihanilor se dovedi studierea permiselor de „liberă- trecere ”, colonelul  începu să-şi piardă răbdarea. Se apucă să pufăie, obligându-l pe carnihanul adâncit în studierea „fişei personale ”să-şi întrerupă lectura:

— … Totul pare în regulă, concluzionă subofiţerul întorcând privirea spre comandantul direct, ignorându-l pe mak’on. Sunt într-o misiune protocolară care trebuie să aibă loc într-o „Zonă Neutră  ”… Pe planeta Haliotiss.

— Mie mi se pare cel puţin ciudat! se destăinui şeful patrulei, ajustându-şi diagonala din piele şi bucurându-se de iritarea ofiţerului mak’on.

Îşi ridică pantalonii ajunşi sub burtă, transformându-se într-o creatură hilară: o „bilă” cu mâini şi picioare, împreună cu un cap topit între şunci.

— O misiune de acest tip, pe Haliotiss, nu are loc în fiecare zi!exclamă el, privind spre subaltern cu subînţeles. Eu zic să-l interogăm pe unul din ei!

— Nu aveţi dreptul! exclamă colonelul Energath, supărat de perspectiva  evenimentelor.

 Ridică (de această dată ameninţător) o nouă pereche de braţe, descoperindu-şi armura compartimentată, ce-i acoperea corpul robust, şi punctă:

— Avem un program de urmat!

— Nu mă interesează! răspunse pe acelaşi ton carnihanul obez, îndreptându-şi mâna spre exemplarul din specia sa. Să încercăm procedura pe acest individ! Se pare că îi place mai mult de mak’oni  decât de propria lui specie. Umblă cu doi ţepoşi (porecla pe care carnihanii o atribuiseră mak’onilor) şi o tinichea de robot, într-o misiune protocolară. Mă face să râd!

Micuţul luptător scrâşni din dinţi. Încercă să spună ceva, dar privirea tăioasă a colonelului îl opri. Eliberă un început de înjurătură, descoperind dantura puternică a comandantului de patrulă, adunându-i acestuia acumulări consistente de carne în obrajii dolofani.

— O să aflăm totul! se exterioriză comandantul patrulei, apăsând butonul roşu din faţa sa.

— Suntem aliaţi! se enervă, de-a binelea, colonelul, aruncând şefului o privire tăioasă.

—Acum este vorba de altceva! gâlgâi carnihanul. Procedura invocată de mine este parte integrantă din Acord! Capitolul 508:

„Metode de Control”! Vreţi să vă citesc textul, domnule colonel?

— Nu e cazul! renunţă Energath, convins de veridicitatea spuselor carnihanului. Aş vrea, totuşi, să vă grăbiţi!

— Desigur! Îi vom sonda creierul, chiar în acest loc! Tehnologia noastră permite acest  lucru!

… Zumzetul  înfundat crescu în intensitate. Deasupra camerei, plafonul începu să se retragă şi fiecare din ocupanţii încăperii simţi o intensificare apreciabilă a gravitaţiei, mai puţin micuţul luptător carnihan. Acesta, nominalizat de către şeful patrulei pentru interogatoriu, părăsi podeaua oprindu-se într-o levitaţie întreruptă de uşoare variaţii pe axa verticală, la aproape un metru de tavan. Din întuneric se ivi o maşinărie bizară: un complex mecanism metalic, compus din secţiuni unite prin intermediul unor roţi dinţate impresionante, se opri la câţiva centimetri de capul său, eliberând o rază pulsatorie. Întreaga operaţiune dură preţ de câteva minute, timp în care liniştea se fragmentă cu ţipetele stridente ale nefericitului.

—… Ajunge! tună colonelul, trecând peste orice protocol, sugerând starea de iritare prin strângerea cu putere a perechii de pumni mediane… De acum, devine tortură! Am să mă plâng superiorilor dumneavoastră!

— O misiune protocolară impune existenţa unui ambasador acreditat, îi răspunse şeful patrulei regulate, acţionând butonul izbăvitor.

— Eu sunt ambasadorul ! tună Energath. Acreditările mele sunt criptate în baza de date a navei; acolo unde trebuie să fie! Dar am impresia că nu vă interesează aceste lucruri domnule…

— Amerthew! Căpitan Amerthew!

— Vreţi, cu orice preţ, să ne întârziaţi!

— Nu cred ce spuneţi! se destăinui carnihanul obez, ridicându-şi sprâncenele stufoase şi încercând să afişeze o mină severă.

Cutele de carne adunate la baza cefei începuseră să se înroşească, semn că îşi pierduse şi el răbdarea:

—    Instinctul îmi spune că misiunea voastră este cu totul alta!

Colonelul mak’on înjură zgomotos într-un dialect necunoscut căpitanului. Tonul folosit, aspru şi impunător, îl făcu pe Amerthew să dea înapoi:

— Trebuie să folosiţi o limbă de circulaţie în Confederaţie, domnule colonel! avertiză acesta întorcându-şi privirile către soldaţii din trupele cantonate, făcându-i să-şi îndrepte armele spre Energath.

Prelungi pauza, măsurând din ochi distanţa pe care luptătorul supus interogatorului o mai avea de parcurs până la podea, şi continuă:

— Pot cere o prelungire a anchetei! Şi asta sub o acoperire perfect legală, dar acest lucru nu ar duce la nimic…

 În momentul acela, uşa principală îşi deschise ambele secţiuni şi în cameră intrară doi locotenenţi, angajaţi permanenţi ai Staţiei. Salutară respectuos, oprindu-se la câţiva paşi de superiorul lor, cu mâinile ridicate în dreptul însemnelor armatei carnihane brodate pe întreaga circumferinţă a şepcilor:

— Un mesaj prin subspaţiu, domnule căpitan! rosti cel din dreapta, vizibil jenat de statura impunătoare a colonelului Energath… De la Comandamentul Central, în legătură cu nava mak’onă:

— „Trebuie să-şi continue misiunea în cel mai scurt timp cu putinţă!”

Tânărul ofiţer se ridică pe vârfuri, încercând să compenseze handicapul, dar nu reuşi să ajungă decât la jumătatea staturii colonelului. Pentru orice eventualitate, folosi un sesizor protejat de o carcasă, câştigând câţiva centimetri. Evită cu eleganţă privirea ironică a mak’onului şi aşeză dispozitivul pe marginea pupitrului. „Cubul” începu să–şi schimbe configuraţia, descoperind proiectoarele imaginii tridimensionale; bariera energetică se opri la aproape jumătate de metru înălţime şi emisia în atmosfera saturată cu heliu, descoperi figura unui „Înalt Demnitar” carnihan:

— Domnule căpitan, Amerthew! Este o neînţelegere! începu acesta. Am uitat să trimit           „Circulara de Liberă Trecere  ”. Îmi cer scuze pentru această situaţie, dar nava a fost deja „investigată ”! V-aş ruga să o lăsaţi să-şi continue misiunea diplomatică! Bineînţeles, cu scuzele de rigoare!

—Am înţeles! murmură carnihanul obez, încercând o aplecare în semn de încuviinţare. Este o neînţelegere regretabilă!

    Zâmbi amar şi opri legătura fără să-i pese că lucrul acesta se realiză destul de brusc, lipsindu-l de alte fraze pline de dulcegăria politicului. Dispozitivul îşi reluă forma iniţială, iar căpitanul patrulei se grăbi să- l ascundă în unul din buzunarele sale:

— Puteţi pleca! se adresă el către cei doi locotenenţi, invitându-i să se întoarcă la posturi, în „Comanda” Staţiei… Şi e valabil şi pentru dumneavoastră! rosti, mişcându-şi corpul supraponderal, spre Energath… Cu scuzele de rigoare!

*

… Trădătorii sunt mereu prin preajmă…

… Rămas singur, căpitanul Amerthew reflectă asupra situaţiei. Deşi se afla într-o încăpere relativ sigură, hotărî să nu rişte. Mai întâi se asigură că uşa era închisă, apoi privi spre monitor, urmărind traiectoria navei mak’one care se desprinsese de doc. Descoperi valiza aflată sub pupitru şi activă sursa de energie îmbrăcând întreaga cameră într-un scut care făcea imposibilă detectarea sursei. Pus la adăpost de eventualele „indiscreţii ”, carnihanul declanşă adevărata sa misiune:

—    Să începem cu începutul! filosofă, căutându-se prin buzunare… Aha!.. Aici erai!

Scoase dispozitivul tridimensional şi îl aşeză pe o suprafaţă plană, acţionându-i singurul buton care se iţea din faţeta metalică superioară. În câteva momente, figura Senatorului Bastill, acelaşi „Înalt Demnitar ”care înştiinţase Staţia despre nava mak’onă, reapăru:

— Te ascult, domnule căpitan! Ar fi cazul să aud veşti bune!

— Desigur! zise carnihanul! Totul merge conform planului! Am „implantat” parazitul şi, după perioada de incubaţie, vom avea control deplin asupra „subiectului  ”.

— Veşti minunate domnule… viitor colonel!

*

… Nimic nu este ceea ce pare…

… Pentru prima oară, după câteva săptămâni în care îşi folosise la maximum capacitatea de propulsie, nava trecu în regim de frânare: îşi activă „flapsurile ”şi îşi opri motorul principal. Imediat, uşile capsulelor, unde cei trei organici se aflau în „stază impusă ”, se deschiseră simultan, aruncând pentru câteva secunde aburul rece produs de dispozitivul ultrasonic. Cum era de aşteptat, Energath se grăbi primul să-şi părăsească „dormitorul  ”. Se opri pe marginea cauciucată, sprijinindu-şi capul în două din cele şase braţe, aşteptând ca efectele neplăcute ( greaţa şi ameţeala accentuată) să dispară. Părul ţepos începu să capete poziţia obişnuită câştigând verticalitate, descoperind zonele unde mak’onii aveau centrii nervoşi ai plăcerii. Desfăcându-şi degetele mari şi noduroase de la alte două braţe, colonelul îşi plimbă falangele peste proeminenţele nervoase, provocând valuri de căldură în tot corpul. În câteva secunde, urmările dezagreabile dispărură.

— Bine aţi revenit, domnule colonel! se auzi vocea metalică a computerului, imediat ce mak’onul atinse podeaua, activând senzorii de presiune. Destinaţia a fost atinsă, fără incidente! Conform instrucţiunilor! În jurnalul de bord este înregistrată întreaga călătorie!

— Este foarte bine! răspunse Energath, urmărind pe micuţul carnihan care se căznise de  câteva ori până când reuşi să-şi abandoneze capsula.

Privi spre camera video care levita aproape de tavanul încăperii, şi rosti apăsat:

— Autorizaţie : „Mar-202-Alfa- Haliotiss ”!

— Comandă acceptată, domnule colonel! răspunse computerului… Încep procedurile în:  … 4, 3, 2, 1! Proces în desfăşurare!

Nava începu să prindă viteză. De data aceasta, motoarele de impuls, alimentate cu hidrogen, preluară sarcina deplasării către cea de-a treia planetă a sistemului, aflată la câteva ore distanţă. Conform protocolului acestei zone, armele din dotare trebuiau dezactivate, iar scuturile, de orice natură, oprite. Cele trei rase căzuseră de acord să înfiinţeze această           „Zonă Neutră ”în urmă cu cinci ani, delimitând, în această parte a cuadrantului, teritoriile marcadiene de cele ale Confederaţiei mak’ono —  carnihane. În urma încercărilor nereuşite de anexare a planetei sau de împărţire a acesteia, se aplică o soluţie de compromis acceptată şi de mormolowi ( rasa bipedă care domina suprafaţa corpului ceresc): Haliotiss, împreună cu întregul sistem solar, deveni „Zonă Neutră Specială  ”. Orice navă care intra în acest areal, şi se îndrepta spre cea de-a treia planetă, trebuia să aibă un itinerar bine stabilit: trecea prin apropierea a trei „Baze—  Staţii” ale marcadienilor, şi tot atâtea puncte de control ale Confederaţiei, fiind scanată şi verificată pe întreaga durată a deplasării. Exact asta se întâmplă şi cu nava mak’onă: ajunse la destinaţie după două ore, fără incidente, oprindu-se în apropierea planetei, pe o orbită joasă…

Imediat ce se asigură că protocolul fusese respectat, Energath urmări instrucţiunile cu exactitate. Hotărî să-şi informeze echipajul, în cel mai succint mod cu putinţă, folosind o frază şi două propoziţii:

—… Pe suprafaţa planetei se află o bază secretă marcadiană care trebuie depistată, apoi distrusă, începu el. Aceasta este adevărata noastră misiune! În caz de reuşită, prima promisă se va înzeci!

— De ce nu mă miră!? chiţăi micuţul luptător carnihan, încântat de noul cuantum al primei care umbrea fraza rostită de şef despre natura menirii. Am bănuit că nu va fi un voiaj de plăcere. Haliotiss este mereu un subiect delicat. Creaturile de aici sperie, dar în acelaşi timp şi atrag… Înţelegeţi ce spun!

— Cum vom ajunge pe Haliotiss nedetectaţi, domnule colonel? întrebă celălalt mak’on. Suntem monitorizaţi şi nu văd cum …

— Totul este aranjat ! răspunse în stilul său repezit, Energath, metamorfozând ştirile de maximă însemnătate în propoziţii banale, lipsite de inflexiuni. O parte din celulele artificiale ale navei sunt folosite pentru a ne realiza clone. Din clipă în clipă, computerul va anunţa sfârşitul procesului… Acum, însă, mă interesează dacă vrea careva să renunţe…

—   Eu nu! hotărî carnihanul, Aavo, frecându-şi buzele cărnoase cu o plăcere nedisimulată… Sincer, mă aşteptam la o astfel de misiune!.. Oricum, înzecirea primei…

— Nici eu! zise cel de-al doilea mak’on, Korse, tăindu-i vorba micuţului luptător.

Energath îşi încheie dialogul în maniera în care era obişnuit: scurt şi cuprinzător. Îi privi în ochi pe amândoi, căutând să găsească umbre de nesiguranţă sau gânduri ascunse. Nu descoperi nimic. Abia acum, după ce făcuse câţiva paşi către nişa unde se afla „505”- ul, îşi dezlipi braţele de cele două arme laser, mulţumit că nu fusese nevoit să le folosească. Ordinul era clar: „În caz de refuz sau ezitare, respectivul subiect trebuie eliminat ”. Se opri lângă android şi aşeză una din palme pe zidul metalic care străjuia o parte a intrării. Locul se metamorfoză, descoperind o ascunzătoare inedită : un dispozitiv de stocare a datelor plutind într-un câmp de forţă. Colonelul se grăbi să-l extragă şi să-l aşeze în soclul aflat sub porţiunea rabatabilă de la baza capului robotului, în timp ce procesorul cu „Nuclee Organice” începu să absoarbă datele stocate. Temperatura artificialului crescu vizibil. După ce îl atinse de câteva ori, pentru a se convinge că totul mergea conform planului, Energath se retrase zâmbind:

— Faceţi cunoştinţă, domnilor! Noul „505 ”!

Transformarea porni imediat: mâinile robotului se retractară până aproape de umeri, modelul „Standard”metamorfozându-se în ceva necunoscut celorlalţi doi membri ai comando-ului. Faţa se acoperi cu plăcuţe de titan sintetic, îmbunătăţit cu nanoboţi, în timp ce periile colectoare ale cuplei principale se lipiră de peretele navei, începând să      „absoarbă” celule artificiale, accelerând procesul şi încheindu-l în câteva zeci de secunde.

—  „Wow ”! se minună micuţul carnihan, încântat că lucrurile luaseră o întorsătură care se potrivea de minune cu stilul său. Pe ăsta nu ştiu dacă îl pot opri! Nu mai e o simplă tinichea…

— Nu e cazul! îl încurajă colonelul, susţinându-i elanul. Este aliatul nostru, nu duşmanul! Este „unealta” care va distruge baza marcadiană! În interiorul său se află o combinaţie mortală care, odată activată, va produce „antimaterie ”! Va „devora” baza inamică şi, implicit, arma care este construită acolo…

— Aşadar e vorba de o armă! se bucură luptătorul carnihan, bătând din palme. Începe să semene cu un scenariu adevărat. Numai să nu-i „trezim” pe băieţi, că se duce totul de râpă!

— Nu va distruge şi restul planetei? întrebă Korse privind aruncătoarele de rachete aflate în noile membre superioare ale androidului, prevăzute cu extensii care descopereau de la nivelul antebraţelor, secţiuni telescopice încheiate cu o jumătate de duzină de gheare, dispuse sub forma unor evantaie .

— Nu! Va produce atâta cantitate cât va fi necesară pentru neutralizare… Vom limita efectul!

— Se ştie despre ce fel de armă este vorba? insistă Aavo.

— Doar speculaţii! răspunse gânditor, Energath. Nu se ştie nimic, sigur. Este vorba de o tehnologie care nu permite depistarea tridimensională cu exactitate…

Glasul computerului întrerupse dialogul:

— Procedeu finalizat! Clonele organice sunt disponibile! „Extra — exemplarul ”, din seria        „505 ”, a fost activat. Legătura cu „înlocuitorii” se va realiza în: … 10, 9, 8, …1. Legătură realizată!

Uşa secundară a punţii, folosită pentru evacuarea de urgenţă, se deschise. Patru personaje, trei „replicatori” şi un robot de linie, intrară într-o linişte desăvârşită.

— Iată alibiul nostru! se bucură colonelul, întâmpinându-şi clona cu toate cele şase braţe deschise.

Ridică privirea spre camerele mobile, care levitau aproape de tavanul sălii, şi rosti:

— Computer! … Iniţiază faza „numărul 2”! Autorizaţie: „Mar-203- Beta- Haliotiss”!

— Comandă acceptată, domnule colonel! Încep procedurile în: … 3, 2, 1 … Proces în desfăşurare … Timp estimat : 3 minute şi 45 de secunde!

— Să mergem! ordonă Energath. Sincronizarea trebuie să fie perfectă!

Urmat de Aavo, Korse şi androidul modificat, porni pe culoarul intens luminat din spatele intrării secundare; coridorul îi purtă către pupa navei, în zona folosită pentru evacuarea capsulelor de urgenţă, unde computerul iniţiase procedura de „infuzie controlată ”asupra unui habitat interesant: miliarde de celule artificiale invadară structura externă a unui octaedru regulat, îmbrăcându-l într-o mantie strălucitoare.

— Aşteptăm confirmarea, apoi vom porni spre coordonatele stabilite de android, continuă colonelul. Vom ajunge în zona unde se află baza marcadiană…

Glasul metalic interveni iarăşi:

—… Procedeu finalizat! Expulzare automată, în 30 de secunde!

— Să intrăm! ordonă Energath, deschizând trapa de acces către interiorul ineditului mijloc de transport spaţial. Camuflarea în spectrul vizibil va începe imediat!

… Haliotiss era, fără niciun fel de dubiu, o planetă deosebită. Un loc declarat drept „Zonă Neutră Specială ”, ascundea, de fapt, incapacitatea Confederaţiei mak’ono—   carnihane sau a Imperiului Marcadian, de a se impune. La prima vedere, corpul ceresc părea lipsit de un vârf al lanţului trofic care să-i permită o ripostă pe măsură asupra celor trei rase care ajunseră, în urmă cu mai bine de cinci ani, aproape simultan, în sistem. Primele se avântaseră trupele terestre mak’one, urmate de comando-urile carnihane, stăduindu-se să ocupe cât mai mult din teritoriu planetei. De cealaltă parte, marcadienii porniră un asalt susţinut, în cea de-a doua emisferă, aruncând în luptă legiuni de infanterie susţinute de tehnică specializată. Armatele băştinaşe, lipsite de puterea de a răspunde unor astfel de atacuri, încetară rezistenţa în mai puţin de treizeci de rotaţii ale planetei. Undeva, spre ecuator, în mijlocul continentului cel mai întins, trupele invadatorilor se întâlniră din nou. Dinspre nord, Confederaţia îşi aduse diviziile aproape intacte, şi ocupă poziţii pe malul uriaşului fluviu care brăzda de la vest spre est planeta, pe o lungime de şase mii de kilometri, construind binecunoscutele fortificaţii şi aşteptând reacţia trupelor marcadiene care înaintaseră cu acelaşi succes dinspre sud. Un „deja-vu” ! O acţiune desfăşurată asemenea celorlalte nouăsprezece anterioare, pe tot atâtea corpuri cereşti împărţite sau  transformate în „Zone Neutre ”, după cum se impusese situaţia. Această „nouă” planetă părea să aibă prima soartă: să fie „ruptă” şi secătuită de resurse, spre prosperitatea Imperiului şi a Confederaţiei. Dar, nu se întâmplă acest lucru. Adevăraţii stăpâni ai acestui loc, lipsiţi de dorinţa de a se arăta la suprafaţa planetei atâta timp cât aceasta nu suferea, trăiau în adâncul ei, structuraţi într-o reţea întinsă peste tot. Vieţuitoare bazate pe siliciu, lipsite de formă proprie, reacţionară atunci pentru prima oară după mii de ani… Rasa haliotiss „se trezise” din nou!

– în urmă cu cinci ani –

… Fluviu începu să clocotească! Numeroase vortexuri îşi făcuseră apariţia, obligând apa    să-şi părăsească traseul regulat. Deodată, trupele marcadiene se confruntară cu un altfel de inamic; la fel şi cele ale Confederaţiei. Un uriaş perete de apă se ridică din mijlocul râului, întunecând zările, secând în câteva minute întreaga albie, descoperind un rift până în inima planetei. Se făcu linişte! „Scutul” de apă încremeni şi răgetele creaturilor din adâncuri răzbătură până la suprafaţă, îngheţând sângele „bravilor” invadatori. Nimic din ceea ce s-ar fi aşteptat să se întâmple, nu se concretiză! Pentru început, prin „buza” de apă, îşi făcu apariţia un braţ uriaş, înfingându-şi degetele în malul râului. Apoi un altul, şi încă unul, declanşând din partea armatelor celor trei rase o ripostă teribilă. Prima creatură reuşi să treacă prin zidul de apă, vărsându-şi furia prin lovituri repetate asupra fortificaţiilor mak’ono-carnihane. Asemenea unor uriaşe ciocane, izbiturile distrugeau „efectele” într-un ritm ameţitor. Rasa din siliciu reuşi să anihileze armatele celor trei rase invadatoare în câteva ore…

 Înfrângerea era fără precedent. Încercările de a cuceri planeta se loviră de acelaşi inamic care, ori de câte ori era nevoie, intervenea în apărarea ei. Bombardamentele ulterioare din spaţiu nu schimbară cu nimic rezultatul luptei, rasa haliotiss „îmbrăcând” planeta cu un scut impenetrabil proiectilelor, oprind definitiv agresiunea. Imediat ce „neamul de siliciu” se retrase, din nou, în habitatul intern, atât Confederaţia, cât şi Imperiul Marcadian se grăbiră să declare sistemul solar drept „Zonă Neutră Specială  ”. Planeta îşi păstră numele original (după rasa extraordinară care trăia în adâncuri) , beneficiind de o autonomie lărgită.  Acum, însă, după cinci ani, se petreceau lucruri ciudate şi niciuna din părţi nu părea că vrea să stea pe dinafară…

*

… Frumuseţea unui lucru izvorăşte din interiorul său…

— Să aşteptăm câteva secunde! concluzionă Energath, convins că atinseseră suprafaţa planetei. „505” va scana arealul, şi vom afla dacă putem ieşi în siguranţă. Până atunci, v-aş ruga să activaţi dispozitivele de camuflare.

Îşi ţuguie buzele, aşa cum făcea de fiecare dată când era preocupat, şi  începu să-şi scotocească buzunarele interioare ale vestei de camuflaj, cu ajutorul a trei braţe , descoperind tot atâtea unităţi informaţionale.

— Iată-le! Vom arăta ca nişte localnici!

— Şi „505 ”-ul? întrebă Aavo.

— Îşi va modifica singur structura !

— Areal sigur! se auzi vocea androidului, întrerupând dialogul… Deschid trapa în 10 secunde!

… Noaptea „se sfâşie” preţ de câteva momente, deschizându-şi în plină domnie o „fereastră”de lumină. Câteva creaturi nocturne, surprinse de ineditul fenomen optic, se manifestară vocal, apoi alergară sau zburară către liziera pădurii, tulburând uniformitatea şi prelungind lumina albăstruie un pic mai mult decât ar fi fost necesar. Din lăuntrul acestei ciudate străluciri coborâră patru fiinţe, având înfăţişarea unor mormolowi. Porniră către miazănoapte, spre dealurile care mijeau în bezna domolită de cei doi sateliţi naturali ai planetei.

—…  Vom trece printr-un oraş al mormolowilor apoi, după încă şaptesprezece kilometri, vom ajunge la un lac înconjurat de pădure. Acolo se termină „informaţiile ”! concluzionă „505”, primul din şir, întorcându-se către Energath.

— Atunci să ne grăbim! ordonă colonelul mutându-şi atenţia spre micuţul luptător, rămas în urmă.

Aavo părea încurcat: de câteva minute simţise o înţepătură dureroasă la baza capului, pe care încercă să o ignore, dar suferinţa câştigă lupta. Imaginea proiectată în faţa ochilor începu să-şi piardă claritatea şi temutul „Cromvost”porni să se dezvolte accelerat. La început îşi fixă tentaculele în şira spinării, provocându-i gazdei o semiparalizie; apoi, o făcu să-şi piardă echilibrul şi să se oprească în iarba grasă. În cele din urmă, intrusul îi atacă creierul, „administrându-i” noile informaţii.

— Asta le întrece pe toate! înjură Energath, nevoit să se oprească pentru a doua oară.

Hotărî să-i aplice personal o corecţie:

— Ce dracu’ e asta, Aavo? Ai uitat să mergi? De ce te opreşti? Şi ce naiba cauţi în iarbă?

De data aceasta, uimirea era şi mai mare. Micuţul carnihan îşi oprise dispozitivul de camuflare, recăpătându-şi formele binecunoscute. Dintr-o singură mişcare sări la pieptul colonelului, devenind o fiară! Profită de elementul surpriză şi îşi scoase „lanţul ”, încercând să-şi ducă la îndeplinire planul. Energath îşi opri şi el dispozitivul. Cu ajutorul armurii care îi proteja cele şase braţe, reuşi să oprească câteva clipe acţiunea armei mercenarului. „Lanţul” însă, îşi ajustă intensitatea, determinându-l pe mak’on să urle de durere şi neputinţă privind cum zalele, alimentate cu „energie plasmatică rafinată ”, îşi recăpătară înaintarea.  Sângele începu să curgă! Aavo înhăţă cu uşurinţă o armă laser din spatele colonelului şi descărcă patru lovituri în masivul trup de care era agăţat. Noaptea „se cutremură ”: Energath căzu în genunchi, paralizat de uimire şi durere, în acelaşi timp. Apucă să vadă cum Korse renunţase la camuflare, apropiindu-se în fugă, apoi senzaţia de căldură, amestecată cu lichidul acela vâscos, îl copleşi. „Lanţul” îi tăie trupul în dreptul pieptului…

 Aavo judecă situaţia în câteva momente: reuşi să schimbe dispozitivele, înainte ca mak’onul numărul doi să ajungă în „spaţiu util ”şi uimirea se arătă peste măsură! Imediat ce Korse îşi îndreptă atenţia către trupul răpus, mercenarul descărcă o rafală spre el.

— Mult mai uşor decât mă aşteptam! chiţăi în modul caracteristic, urmărind pirueta victimei. Acum, să trecem la partea a doua a planului: androidul!

„ Cromvost ”îl săgetă pentru ultima oară. De câteva secunde, profitând de masiva „infuzie” de adrenalină, ciudatul parazit artificial reuşise să pună stăpânire în totalitate pe carnihan.

„ Subiectul” era pregătit!

*

… Fiara se ascunde în fiecare!

…Din când în când, liziera pădurii se zguduia de ţipete stridente. Dealurile dinspre nord, cutreierate de fiinţe ascunse printre desişuri, erau animate de o forfotă nefirească. Spre sud, câmpia părea nesfârşită. De aproape o oră vântul crescuse în intensitate, străbătându-i  întinderea cu un oarecare noroc pentru colonelul Energath. Prădătorii, încă alertaţi de împuşcăturile consumate cu o oră în urmă, se dovedeau destul de precauţi, mulţumindu-se să –şi manifeste prezenţa printr-un preludiu vocal necontenit. Undeva, la câţiva kilometri de prima haită de „muscki ”, întins în iarba grasă, ofiţerul mak’on îşi recăpătase cunoştinţa. Paradoxal, o rană gravă suferită în războiul cu rasa haliotiss era cea care îl salvase. Atunci, cu cinci ani în urmă, una din loviturile unui „silicios” îi distrusese buncărul şi o placă imensă de beton îi strivise pieptul. Medicii îi administraseră un tratament impus de starea gravă în care se găsea: corpul său devenise gazda a o sută cincisprezece milioane de „bioroboţi sub-nanometrici”, capabili să-l  protejeze în caz de traume majore. Procedeul se dovedise un succes, trupul mak’onului acceptând „componentele străine ”, salvându-i viaţa. Acum, pentru a doua oară, extraordinarele „maşini” începuseră să realizeze componentele necesare pentru a elimina rănile care îi puneau viaţa în pericol. Pentru început , reţeaua de fibre, construită din corpurile a câtorva milioane de exemplare, opri hemoragia,  închizând plaga provocată de „lanţul” carnihanului; apoi, bioroboţii se ocupară de cele patru lovituri pe care Energath le încasase de la propria armă laser, accelerând procesul de sintetizare al lichidului atât de preţios. Mai mult de jumătate din „lucrători” începură să metamorfozeze firele de iarbă din jurul colonelului, în „Quantum-i” —  regenerativul care putea înlocui  orice parte a corpului, mai puţin sistemul nervos central —    creierul. În fine: restul „minunăţiilor” porniră o luptă înverşunată alături de sistemul imunitar al mak’onului , vindecându-l în mai puţin de două ore…

 …Colonelul îşi recăpătă vigoarea, dar nu se grăbi să reacţioneze. De câteva minute, urletele masculilor dominanţi din haitele de „muscki” încetaseră, semn că periculoşii prădători porniseră atacul. Ştia bine că în astfel de cazuri, patrupezii cu două capete se uneau într-un scop comun. Mirosul de sânge îi înnebuniseră şi acum nimic nu-i mai putea opri.

—… „Iakomoj’k vlas ”! (înjurătură mak’onă) ţipă Energath, sărind în picioare dintr-o singură zvâcnitură. Lumina palidă a celor doi sateliţi naturali ai planetei descoperi zecile de sălbăticiuni care se apropiau dinspre miazănoapte. Colonelul îşi căută armele, dar nu descoperi decât tocurile goale. Doar un cuţit cu două tăişuri, ascuns în căptuşeala de la pantaloni. Îşi pipăi paftaua şi observă lipsa dispozitivului de camuflare. Înjură a doua oară.

Larma crescu în intensitate. Primele sălbăticiuni descoperiră trupul lui Korse şi lupta pentru pradă deveni aprigă. Corpul mak’onului, sfâşiat în câteva secunde, deveni trofeul masculilor dominanţi din haitele reunite, aceştia impunându-se cu uşurinţă asupra „musckilor ”tineri.  Alături de femele, cei mai puţin experimentați, se retraseră la câţiva metri urmărind festinul celor puternici, ridicându-şi în răstimpuri capetele solzoase în urlete ameninţătoare. Energath cunoştea bine patrupedele cu două capete. Se confruntase cu această specie în primul an când Confederaţia ajunse pe Haliotiss, apoi în alte două rânduri, în timpul unor misiuni secrete. Nu era timp de zăbavă! Din câteva salturi, ajunse în dreptul celor „trei- alfa” şi, înainte ca uimirea să le fie înlocuită de agresivitate, urcă în lama cuţitului pe cel mai aprig dintre ei. Celelalte cinci braţe le folosi asemenea unor ciocane, armura compartimentată ajutându-l ca efectul să fie cel scontat: izbi cu toată puterea capetele jivinelor, în timp ce sângele celui ridicat deasupra solului începu să se scurgă. În câteva momente, mak’onul reuşi să-i răpună pe cei trei şi să culeagă din iarbă o armă laser care îi aparţinuse lui Korse. Situaţia se schimbă cu 180 de grade!

Loviturile precise începură să semene panică în haitele de „muscki  ”. Colonelul fixă arma pe o poziţie intermediară, conturând o cadenţă mulţumitoare, decimând şi punând pe fugă sălbăticiunile. Eliberă trăgaciul doar atunci când numărătorul electronic, fixat în patul puştii, mai contoriza câteva zeci de lovituri.

-cu o oră în urmă-

Ochii micuţului luptător deveniră sângerii: „Cromvost” pusese stăpânire pe mintea şi trupul său. Se apropie la câţiva paşi de „505” şi rosti clar şi apăsat codul secret de activare.

—  Comandă acceptată! se conformă robotul deschizându-şi compartimentul de stază, primind trupul carnihanului şi pregătindu-se pentru „legătura simbiotică  ”.  Aavo se aşeză în habitat şi întinse mâinile în locaşurile speciale; întâmpină cu stoicism înţepăturile dureroase care stabiliră conexiunea între mintea sa, stăpânită de teribilul parazit artificial, şi procesorul androidului, apoi se lăsă în „ghearele ”noului stăpân. „Cromvost” stabili o „rută alternativă ”, alimentându-şi structura cu energie din bateria internă a „505 ”-ului modificat, „suprascriindu-i” noile directive. Îşi metamorfoză înfăţişarea externă în acelaşi mormolow, bine realizat din punct de vedere al detaliilor, şi porni către nord…

*

… De la extaz la agonie, nu poate fi decât un pas…

… Se făcuse ziuă; Energath se oprise lângă un copac impunător, încercând să descopere orice indiciu care ar fi trădat existenţa unui aşezământ militar. Găsise lacul, dar informaţia se dovedise destul de vagă. Baza marcadiană putea fi oriunde: sub nasul său, ori la câteva mile de acest reper. Reuşise să ocolească oraşul mormolow fără să fie descoperit, dar efortul îl costase încă o oră…

„ Poate se află în adâncuri ”! cugetă. „Sau… poate nu există niciun fel de bază marcadiană! E doar o cursă întinsă de generalul Bardark, împreună cu ceva complici.”

Treptat, se adânci în tot felul de gânduri negre. La început discretă, durerea de cap se accentuă, provocându-i ameţeli în reprize scurte, dar consistente. De câteva ori reuşi să se stăpânească alungând din minte temerile, dar nesiguranţa reveni:

—  Sunt terminat! concluzionă, după câteva minute de luptă cu el însuşi. Nu ştiu ce mă mai poate salva!

Viitorul apropiat, însă, îi pregătea lucruri neaşteptate: exact în clipa în care încheie propoziţia, în faţă se ivi o barieră ciudată:

— Cum de n-am observat-o? se dojeni, încercând să străbată în lungul manifestării energetice.

Fenomenul luă amploare: în câteva secunde lacul dispăru, lăsând loc unei reţele de linii fosforescente; peticul de cer se pierdu într-un vortex ameţitor şi bravul colonel leşină. Întreg peisajul „se topi ”, dezvăluind o cameră imensă în mijlocul căreia, întins şi legat pe un pat înconjurat de tot felul de mecanisme, redeveni… conştient. Simţi cum cineva sau ceva,  se apropia:

— „Serv’itjit mak’onjul ”! (S-a trezit mak’onul ) se auzi o voce gravă, în dialectul folosit în regiunea de baştină a ofiţerului.

— „Vajdirt kn’houstel ”!(A devenit conştient ) completă o alta. „Host’zuk ”! (Putem începe).

Ochii colonelului se măriră! De groază, începu să ţipe. Deasupra sa, se iţiră două creaturi bizare: de culoare gri deschis, o „fărâmă” din rasa haliotiss, sub forma unor cristale bine şlefuite, se apropie de trupul său.

— Ce noroc ! „Bioroboţii sub-nanometrici” s-au dovedit foarte receptivi! rosti primul cristal în timp ce începu să se lichefieze, lărgind arealul în care trăsăturile unui chip mak’on făceau posibilă conversaţia.

— La ce te aşteptai? murmură cel de-al doilea. La bază, sunt construiţi din… siliciu. Cu ajutorul lor vom „infesta” galaxia. Ne vom „activa” fraţii din fiecare planetă!

— Dar carnihanul şi robotul? Au reuşit să scape!

— Nu pentru mult timp! Vom intra în lumea lor, prin intermediul colonelului şi îi vom vâna. Între timp, vom continua  proiecţia „pentadimensională” a bazei, care s-a dovedit o capcană pe cinste!

— Ar fi bine să încetăm această formă vulgară de comunicare! încheie primul cristal, pătrunzând în corpul mak’onului.

— De acord! rosti cel de-al doilea. Cum ar spune bipezii: „să trecem în empatie  ”…

*

… Acolo unde este viaţă va fi mereu un război…

… Trupul mak’onului reveni în universul tridimensional prin câteva descărcări energetice aleatorii, spulberând o bucată apreciabilă din scoarţa unui arbore aflat în imediata apropiere a lacului, răvăşindu-i vegetaţia luxuriantă de la rădăcină. Unul din „fulgere” ricoşă în apele liniştite şi declanşă un tunet care trezi corul de batracieni solzoşi, ridicând tonul orăcăiturilor până la nivelul de alertă maximă. Întâi, se contură corpul masiv, contopind formele mak’one cu zonele stăpânite de cristalele rasei haliotiss; apoi „amestecul” căpătă înfăţişarea unui mormolow, camuflajul dovedindu-se foarte bine realizat. „Hibridul” începu să-şi lungească un braţ, penetrând solul mlăştinos către adâncurile misterioase ale planetei. „Semnalul” se dovedi cât se poate de clar: rasa haliotiss, întinsă pe întreaga suprafaţă a planetei, porni căutarea şi, în scurt timp, urma androidului modificat nu mai era o enigmă: se afla la câteva sute de metri, spre vest…

*

… În luptă, victoria poate lua multe… forme!

„ Cromvost” devenise neliniştit: sistemul de scanare al androidului o luase razna; de jur împrejurul său, apăruseră ţinte care se dovedeau imaginare. De câteva ori, parazitul comandase deschiderea focului, dar zgomotul provocat de aruncătoarele de rachete şi de loviturile propriu-zise nu declanşase decât protestele păsărilor şi animalelor aflate în pădure. După şase lovituri provocatoare de incendii în toate punctele cardinale, apăru o nouă ţintă: un mormolow!  Acesta înaintă cu uşurinţă prin flăcările deschise, deconspirându-şi adevărata identitate, metamorfozându-se în câteva clipe într-un mak’on binecunoscut. Dintr-un singur salt, „505 ”-ul stăpânit de teribilul parazit ajunse în faţa sa, izbindu-l cu putere, folosindu-se de membrele  superioare susţinute de extensiile telescopice. Impulsul aplicat descoperi calităţi pe care stăpânul androidului nu le putuse anticipa: întreaga energie cinetică tranzită trupul colonelului, descărcându-şi forţa distructivă la câţiva zeci de metri, smulgând din rădăcină un arbore matur şi producând o consistentă replică tectonică. Zâmbetul larg al mak’onului desluşi pe suprafaţa corpului mai multe puncte strălucitoare, provocând o reacţie de răspuns inedită: razele energetice se uniră într-o lovitură devastatoare pentru trupul robotului. Mai bine de jumătate din corp îi fu smuls şi aruncat într-un desiş din apropiere, în timp ce tentaculele parazitului artificial, retezate în marea lor majoritate, pierdură legătura cu procesorul „O.C-505—  cu Nuclee Organice  ”. „Cromvost” trecu la planul de urgenţă: „activă” pe micuţul Aavo, săgetându-l cu ultimile patru „sonde” rămase întregi, injectându-i întreaga cantitate de „bioroboţi sub— nanometrici” adunaţi din trupul colonelului. Era însă, prea târziu: rasa haliotiss câştigă, încă o dată!

— E…  interesant! vorbi „Energath ”. Folosesc tehnologie în care se găseşte din belşug siliciu şi cuarţ! Sunt uşor de învins!

— Parcă ai spus: „să trecem în empatie ”!

—… Aha!

*

… Orice sfârşit este un nou început…

– planeta Kaplla, un an mai târziu-

… Generalul Bardark privise toată dimineaţa norii plumburii care acopereau cerul cu o mantie de nelinişte. Din când în când, îşi măsura dintr-o singură privire mâna de soldaţi de care mai dispunea,  pierzându-se în amintiri:

„ …  De fapt nu a existat nicio bază marcadiană pe Haliotiss!.. Sau vreo armă…  A fost doar o cursă a blestemaţilor de „silicioşi” care ne-a învrăjbit pe toţi. Carnihanii doar au complicat lucrurile şi au grăbit deznodământul! Acum, galaxia este…  infestată!”

O mână fermă îl trezi la realitate:

—… Mă scuzaţi, domnule general! „Silicioşii” atacă din nou!

*

… Poţi pierde la fel de uşor pe cât câştigi…

-în urmă cu unsprezece luni-

  — S-o ia dracu’ de misiune! ţipă Cancelarul mak’on, privindu-şi în ochi omologul carnihan. Ar fi trebuit să colaborăm, nu să ne săpăm unii pe ceilalţi!

— Sunteţi la fel de vinovaţi! rosti bătrânul Orlock, îndepărtând fumul albăstrui care se aşezase între el şi mak’on. Misiunea pe Haliotiss a declanşat teribilul conflict dintre Confederaţie şi „silicioşi  ”. Nu există acorduri, nu există căi de comunicare! Doar moarte! Şi, unde mai pui că, aţi ştiut de capacitatea lor de a părăsi planeta. Au cucerit deja 4 sisteme solare ale Confederaţiei şi au trecut în altele 2, aparţinând Imperiului Marcadian. Siliciu, dragă domnule, se găseşte în fiecare planetă! Le-aţi lăsat „în mâini” o tehnologie revoluţionară care s-a întors împotriva noastră: „bioroboţii sub — nanometrici ”. Stăpânirea acestor „maşini” le permite bestiilor să devină „replica” oricărui obiect. Plus o armă pe care au perfecţionat-o: cea cu „antimaterie” şi, bineînţeles, faimoasele voastre „celule artificiale ”. Eu cred că nu ne mai scapă decât moartea… De fapt nici măcar asta: pentru că noi „am trezit-o ”. Inteligenţa acestei rase bazate pe siliciu s-a dovedit mult peste ce am anticipat noi. Gândesc ca un tot unitar şi acţionează în consecinţă! Ce le lipsea, au găsit!

—… Le-aţi dat „pe tavă” teribilul vostru parazit „Cromvost ”, şi acum, dronele lor fac ravagii! întoarse vorba Vranmish, trăgând îndelung din ţigara de foi.

— E adevărat! exclamă Orlock, purtându-şi degetele uscăţive prin barba rară. Senatorul Bastill, împreună cu grupul său de rebeli, a fost executat. Scopul organizaţiei, obţinerea tehnologiei „sub — nanometrice” şi al androidului modificat, a fost dejucat! Din păcate, mult prea târziu.

Bătrânul carnihan uită de orice protocol: se căţără pe scaun, apropiindu-se de statura impunătoare a mak’onului:

  — Iată acordul „Înaltului Consiliu Marcadian”! exclamă, fluturând o coală aurie scoasă din mapa sa personală. Ne cer ajutorul şi ne roagă să formăm o alianţă împotriva rasei haliotiss!

— Ştiu! răspunse sec, Vranmish, coborând privirea. Şi noi am primit acelaşi lucru. Am propus deja un contraatac cu întreaga flotă asupra planetei lor de origine: Haliotiss! Dacă sunteţi de acord, veniţi alături de noi!

— Suntem aliaţi, domnule Vranmish! zâmbi amar carnihanul… Vom merge!

*

…Tot ce are un început, are şi un sfârşit…

-în apropierea planetei Haliotiss, trei săptămâni mai târziu-

… Din „Purtătoarele hiperspaţiale” apărură primele nave. Nouă distrugătoare mak’one îşi opriră înaintarea, pătrunzând în fosta „Zonă Neutră Specială ”, expulzând o întreagă divizie de mine încărcate cu „inhibatori organici  ”…

Negura cerurilor se risipi într-o clipă. O lumină orbitoare transformă partea întunecată a planetei într-o neaşteptată zi, riftul incandescent întinzându-se pe câteva sute de mile, la început pe o lăţime de câţiva metri, apoi oprindu-se la o dimensiune apreciabilă din care să poată răzbate o flotă atât de impresionantă. Avangarda porni către planetă sub forma unei ploi teribile, ameninţând cu o armă care ar fi trebuit să neutralizeze „fiinţele din  siliciu”.

Planeta însă, era pregătită…

De la sol porniră mii de raze energetice lovind minele cu inhibatori, transformându-le în praf şi deschizând calea către un conflict direct. Flota mak’onă începu să-şi coaguleze forţele profitând de vânătoarea „silicioşilor”, desfăşurându-şi uriaşele crucişătoare care însoţeau cele nouă distrugătoare, într-o linie de atac impresionantă. În scurt timp, spaţiul se lumină iarăşi: navele cargo carnihane ajunseră la capătul călătoriei. Din imensele cale îşi făcură apariţia puzderia de navete de vânătoare, transformând locaţia într-o mare de luminiţe intermitente, pregătind atacurile sub— orbitale. În fine: vidul se-mplini pentru ultima oară deschizându-şi pântecul într-o nuanţă roşiatică, aducând în preajma planetei convoaiele marcadiene dotate cu teribilele arme sonice.

… Din soarele sistemului se desprinse o formaţiune bizară. La început nedetectabile, navele neamului haliotiss, nişte aştri în miniatură, porniră contraatacul. Nimic nu putea stăvili asaltul acestor „ruguri cereşti” care se năpustiră asupra celor trei rase de cuceritori, absorbind loviturile şi undele sonice ale flotelor reunite. O tehnologie pe care nici mak’onii, nici carnihanii şi nici marcadienii nu puteau să-i facă faţă. Dinspre planetă se ivi un alt pericol: din gurile unor tunuri impresionante, o puzderie de proiectile, sub forma unor cristale, ajunseră pe fuzelajele externe ale navelor, folosind structurile metalice în sintetizarea regenerativului de care aveau atâta nevoie. Câmpurile de forţă se dovediră neputincioase: „clone evoluate” împânziră vidul producând o confuzie devastatoare în rândul navelor de vânătoare carnihane. Spre sfârşitul bătăliei, dronele rasei haliotiss, conduse fiecare de o „replica” a temutului parazit artificial carnihan, înclinară balanţa definitiv. Trei ani mai târziu faimoasa Confederaţie, împreună cu Imperiul Marcadian, dispărură pentru totdeauna din universul tridimensional…

-epilog-

… Senatorul, Bob Myllan, îşi privise, încă o dată, ceasul. Nemulţumit că trecuse doar zece minute de când îl consultase ultima oară, se îndreptă către fereastră, descoperind în spatele jaluzelelor lumina bizară venită din ceruri. Iscodi zările şi înjură cu voce tare, enervat de faptul că nu aflase nimic despre acest mister, oricât  îşi „întinsese antenele  ”.

Aştepta în biroul său, de aproape o oră, sosirea unui personaj care promitea dezlegarea misterului. Recomandat de însuşi Mark Klanss, binecunoscut pentru seriozitate şi rigiditate, misteriosul trebuia să sosească, din clipă-n clipă…

#

Seara trecută, în jurul orelor 23, telefonul începuse să sune insistent. După câteva secunde de ezitare, se hotărî să răspundă apelului:

—… Alo! se auzi o voce binecunoscută. Domnul senator, Myllan? Sunt Mark Klanss!

— V-am recunoscut, domnule senator! rosti bărbatul nedumerit de natura discuţiei. Vă pot ajuta cu ceva?

— Mai degrabă eu vă pot fi de folos! exclamă, convingător, cel de la capătul firului. Am să vă trimit prin fax o… povestire pe care am să vă rog să o citiţi. Mâine seară, autorul ei o să vă facă o vizită la birou. Vă promit: va dezlega misterul legat de babilonia din ultimul timp. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu mine! Vă spun: nu o să regretaţi!

Dacă n-ar fi fost vorba de însuşi Klanss, ar fi înclinat spre o farsă. Aşa însă… Imediat ce încheie convorbirea, se îndreptă spre camera unde avea instalat faxul. În câteva zeci de secunde, sosi prima pagină a povestirii…

#

… Senatorul auzi bătăi discrete din uşă şi se grăbi să răspundă:

— Intraţi, vă rog!

 În birou îşi făcu apariţia Mark Klanss, smulgându-i un zâmbet contrariat:

— L- aţi adus pe… scriitor, domnule senator?

— Desigur! rosti acesta, apropiindu-se de Bob Myllan… Este chiar în faţa dumneavoastră!

— Ce mai e şi asta? murmură bărbatul încercând să distingă o nuanţă ironică în mimica distinsului său coleg… Mi-aţi promis…

—… Şi veţi avea! se grăbi să precizeze bărbatul grizonat ridicând un braţ din care începu să curgă un lichid ciudat… Rezistenţa este inutilă, colega! Rasa haliotiss este aici, pe Terra! În mine, şi de acum, şi în tine!

*

— nota autorului —

 — mak’onii: planeta de origine—  Kaplla, situată la aproximativ 980 ani lumină de Terra. Se  roteşte în jurul unui astru puţin mai mic ca dimensiuni faţă de Soarele nostru, fiind cu aproximativ 15% mai puţin luminos. Face o rotaţie completă în jurul stelei în 296 de zile, faţă de 365  cât îi sunt necesare Pământului pentru a înconjura Soarele. În plus, Kaplla este cu 10 % mai aproape de steaua sa decât Pământul de Soare, temperatura medie fiind de aproximativ 20 de grade Celsius. Atracţia gravitaţională este de: 1,12-g. Raza ecuatorială: 6550 km. Rasa din vârful lanţului trofic: mak’onă. Descriere individ: înălţime medie- 2 metri; membre superioare- 6; membre inferioare-2; culoarea pielii- albă; cap prevăzut cu două perechi de ochi dispuşi de o parte şi alta organului olfactiv bine dezvoltat, gură puternică, prevăzută cu buze dispuse vertical, ţepi de culoare neagră (în loc de păr) care protejează zonele unde se găsesc centrii nervoşi ai plăcerii; corp- atletic; durata medie de viaţă- 75 ani.

— carnihanii: planeta de origine — Oolfax, situată la aproximativ 915 ani lumină de Terra , spre centrul galaxiei. Mişcarea de revoluţie se realizează în jurul unei stele din categoria imediat superioară Soarelui nostru, planeta făcând o rotaţie completă în 498 de zile. Oolfax este de aproximativ o dată şi jumătate cât Terra, dar atracţia gravitaţională este de doar: 1, 37-g, asta datorită densităţii medii mai mici. Raza ecuatorială: 9500 km. În plus, beneficiază de un câmp magnetic unic, foarte puternic, de aproape 2 gauss şi de trei sateliţi naturali care îi conferă o stabilitate deosebită axei. Prin comparaţie, câmpul magnetic al Pământului este sub un gauss. Temperatura medie este de 24 de grade celsius. Rasa din vârful lanţului trofic: carnihană. Descriere individ: înălţime medie- 1 metru; membre superioare- 2; membre inferioare-2; culoarea pielii- verde; cap- neobişnuit de mare, acoperit cu păr de cele mai multe ori de culoare castanie, doi ochi dispuşi frontal, protejaţi de o pereche de pleoape transparente şi de una opacă, organ olfactiv asemănător cu o trompă, gură generoasă dispusă orizontal susţinută de 22 de dinţi, buze cărnoase; corp-îndesat, agilitate deosebită în mişcări; durata medie de viaţă- 42 de ani.

— marcadienii: planeta de origine- Drussta 03, al treilea satelit al gigantului gazos Klobe, situat la aproximativ 1104 ani lumină de Terra, în extremitatea spiralei galactice numite de către pământeni: Orion. Mişcarea de revoluţie a lui Klobe se realizează în jurul unei „Pitice Albe ”care, la rândul său, se roteşte în jurul unei stele active, asemănătoare cu Soarele nostru. „Anul” în jurul „Piticei” durează 23 de zile, în timp ce, mişcarea complementară în jurul astrului activ se desfăşoară pe durata a 664 de zile. Drussta este de mărimea planetei Marte, un satelit teluric cu o rază ecuatorială de aproape 3000 de kilometri, atracţia gravitaţională fiind de 0, 81-g. Temperatura medie este de aproximativ 34 de grade celsius. Rasa din vârful lanţului trofic: marcadiană. Descriere individ: caracteristici insectiforme; înălţime medie- 1,7 metri: membre superioare- 4; membre inferioare- 4; culoarea pielii- galben+verde; cap- prevăzut cu şase ochi compuşi, organ olfactiv construit din doi receptori, cavitate bucală cu 15 perechi de „canini ”; corp acoperit cu chitină, două perechi de aripi transparente; durată medie de viaţă- 11 ani.

— mormolowii: planeta de origine- Haliotiss, situată la aproximativ 1345 de ani lumină de Terra. Se roteşte în jurul unei stele vizibil mai mare decât Soarele nostru, la rândul său captivă într-o mişcare de revoluţie cu centrul materializat într-o Stea Neutronică, rămăşiţa unui astru majestuos care s-a oprit din implozie, la câţiva paşi de metamorfoza într-o „Gaură- Neagră  ”. Mişcarea de revoluţie se realizează în 502 zile, planeta fiind supusă în permanenţă unor forţe gravitaţionale ce-i modifică relieful. Este „însoţită” de doi sateliţi naturali, iar temperatura medie de la sol este de 25 de grade, cu specificaţia că diferenţele dintre anotimpuri sunt semnificative. Atracţia gravitaţională este de: 0,91-g. Raza ecuatorială: 5800 km. Rasa din vârful lanţului trofic: haliotiss. Descriere individ (mormolow): caracteristici umanoide; înălţime medie- 1,8 metri; membre superioare- 2; membre inferioare- 2; culoarea pielii- alb- gălbui; cap – prevăzut cu doi ochi poziţionaţi frontal, organ olfactiv înzestrat cu două orificii de aspiraţie şi evacuare, cavitate bucală dispusă orizontal; corp- atletic; durată medie de viaţă- 81 de ani.

— haliotiss: origine—  mantaua planetei Haliotiss. Formele de viaţă pe bază de siliciu sunt considerate principala alternativă la carbon. Se presupune că au o morfologie cristalină şi sunt capabile să reziste la temperaturi şi presiuni extreme. Genomul extraterestru( haliotiss) conţine în structura sa internă procariote anaerobe care pot rezista în condiţiile din mantaua planetei şi din vidul stelar.  Descriere individ: caracteristici lipsite de trăsături individuale; mod de prezentare: reţea subterană sau cristale care îşi pot schimba starea de agregare, parţial sau total; durata medie de viaţă- necunoscută…

Victor –Nicuşor Dragomir s-a născut la 15 septembrie 1969 în oraşul Galaţi. Este specializat în domeniul A.M.C.R. (Aparate de Măsură – Control şi Reglaj) şi Automatizări. Lucreză  în cadrul Combinatului Siderurgic din Galaţi. Este iubitor al fenomenului S.F . A publicat proză scurtă în revista online SRSFF şi poezii pe site-ul Versuri şi Creaţii”.

Avatar

Victor –Nicusor Dragomir

Victor –Nicuşor Dragomir s-a născut la 15 septembrie 1969 în oraşul Galaţi, iubitor al fenomenului science-fiction. Colaborator al mai multor reviste on-line de profil, printre care revista online SRSFF. A publicat poezii pe site-ul Versuri şi Creaţii”. După încheierea studiilor, a activat în cadrul companiei ArcelorMittal, Actualmente e Consultant Vânzări la o firmă de prestigiu. Este specializat în domeniul A.M.C.R. (Aparate de Măsură – Control şi Reglaj) şi Automatizări.

More Posts