În ascunzătoarea lor, marile minţi ale lumii contemplau asupra nimicurilor de zi cu zi. Acestea erau asemenea nimicurilor oamenilor normali, dar la o scară mult mai mare. Cei şapte oameni stăteau la o masă aproximativ rotundă şi discutau cele mai noi propuneri. Era ca o zi normală la birou. O catastrofă aici, foamete acolo, descoperirea unei noi surse de energie, discutarea unor posibile proiecte de manipulare genetică etc. Asta până când ceva i-a făcut să-şi ridice privirile din documentele pregătite pentru acea zi şi să-şi caşte gurile nedumeriţi unii la alţii.

– Am înţeles corect ce-a spus Zeu?

– După feţele pe care le-avem cu toţii, aş spune că da.

– Poate că ar trebui să ne verificăm cipurile astea, din când în când o mai iau razna ca orice aparat…

– Adică până şi Zeu ar putea da greşi?

– În mod normal ţi-aş oferi un nu hotărât, dar informaţia de azi mă pune pe gânduri. Oare ar trebui să-l verificăm? Poate că doar cipurile au păţit ceva sau dispozitivul de transmisie şi comunicare, poate vreun hacker le-a contaminat. Ar trebui să fie imposibil să se întâmple asta, ei neştiind de existenţa lor sau a noastră de altfel, iar noi fiind cele mai securizate fiinţe de pe planetă – ce pot să mai spun? Dar trebuie să luăm şi această posibilitate în considerare. Un astfel de hacker ar fi important de atras de partea noastră. Ar fi pentru binele tuturor să procedăm aşa.

– Da, cu siguranţă, dar hai mai întâi să-l consultăm pe Zeu. În funcţie de comportamentul său faţă în faţă, vom hotărî cine şi ce a fost victima unui hacker. Dacă ăsta este cumva cazul.

Cei şapte au părăsit sala de conferinţe şi au luat-o pe coridoarele buncărului până la camera interfeţei lui Zeu. Zeu, numit de creatorii lui Entitatea 0, E-0 pe scurt, era computerul central în a cărui grijă a fost lăsată omenirea. El era gardianul şi părintele adoptiv al umanităţii şi putea să hotărască singur care este cursul cel mai bun pentru aceasta. Cei şapte erau îngrijitorii lui, iar de-a lungul timpului o parte din ei s-au întrebat de ce a ales Zeu să fie îngrijit în continuare de nişte oameni şi nu de nişte maşinării. El le-a răspuns că măcar cineva pe lumea asta trebuia să cunoască adevărul despre cine conduce lumea, iar acest adevăr să nu rămână pentru totdeauna uitat în spatele unor religii şi a altor mituri. Totodată omenirea trebuia să rămână într-o oarecare măsură în putere pentru ca experimentul să funcţioneze în parametri normali. Poate că pur şi simplu îi plăcea compania lor. Desigur, când era vorba de Zeu şi efectele lui asupra lumii, nimic nu ţinea pentru totdeauna şi totul putea fi schimbat în orice moment, dar gardienii apărătorului lumii au ajuns la concluzia că poate ce ştia Zeu nu era pentru urechile muritorilor şi îi mai scutea de unele dintre detaliile mai picante, chiar şi aşa semi-nemuritori cum erau ei.

– Zeu?

– Da, Iosif, sunt aici.

Asta era amuzant. Zeu era prin intermediul tentaculelor şi rădăcinilor sale pretutindeni şi în același timp fixat fizic în consola lui din acea cameră. N-avea unde să plece.

– Am primit cu toţii un mesaj de la tine. Ceva în legătură cu un război mondial?

– Da, mesajul meu a fost primit corect. Reacţiile voastre sunt normale în acest context. Probabil – spun probabil pentru a vă diminua şocul aparentei mele preştiinţe în legătură cu sentimentele voastre…

– Da, știm, Zeu. Ne spui destul de des asta, dar acum deja suntem şocaţi deci poţi să treci direct la subiect. Şi totuşi dacă spulberi de fiecare dată iluzia amintindu-ne cât de bine ne cunoşti, nu anihilezi efectul iniţial?

– Da, Bogdan, aşa este, dar calculele mele spun că o diminuare de 31 la sută are totuşi loc, un procent nu tocmai neglijabil. Probabil ar trebui să fiu amuzat de această situaţie, dacă aş putea să mă amuz, dar în slujba mea umorul nu este necesar, poate nu e nici măcar util. Ba dimpotrivă, este contraindicat. Subiect reţinut şi clasat pentru studii viitoare.

Paznici lumii păreau stresaţi de discursul filozofic al maşinăriei şi o priveau acum cu ochi bănuitori. Cu siguranţă discursul în sine i-a stresat destul cât să compenseze diminuarea de 31 la sută şi să le mai dea şi un bonus pe deasupra. Oare era chiar atât de distrat Zeu? Sau distrată cum îi plăcea să adauge. Oare mai ţinea cineva minte ce l-a determinat să aibă sex nedeterminat dintr-o dată? Cu siguranţă totul era o mişcare asemenea efectului fluturelui – tot ce debitează Zeu se instalează în subconştientul fiecăruia dintre ei şi-şi face treaba în taină, aşteptând să răsară mai târziu mândru şi puternic cu efecte colosale asupra omenirii. Dar răspunsurile la întrebările acestea nu vor fi cunoscute niciodată, la îndemnarea lui Zeu, trebuiau să accepte că necunoscutul şi aparenta dezordine trebuie să facă parte din viaţa lor de oameni pentru ca ei să poată supravieţui in condiţii cât mai apropiate de cele reale. El spunea că simularea acestei lumi in vitro a ajuns la o asemănare de 99,4% cu cea in vivo. Pământul era o imensă placă Petri, iar acei 0,6 la sută asigurau viaţa si evoluţia în ciuda oricărui impediment. Poate se ascundeau şi alte adevăruri în spatele afirmaţiilor lui Zeu.

– Societăţile si organizaţiile anarhiste (un nume bun şi prost în acelaşi timp, nu credeţi? sau poate că tocmai asta îl face perfect) au reuşit să-şi mărească ponderea impactului asupra lumii cu 22,5%. Probabil că nu sună a fi un număr foarte mare, dar în contextul de faţa impactul este observabil şi în maximum 100 de ani efectele vor fi văzute. Urmările ar fi greu de redresat, asta doar dacă nu am dori o era ceva mai medievala, ceva pentru romantici (subiect reţinut) un fel de rotaţie a culturilor pentru a mai linişti din genele acumulate. Dar studiul meu asupra situaţiei arată că gradul de incertitudine ar creşte peste limitele tolerate. Viitorul minimalist trebuie înlăturat pentru o evoluţie curată şi controlabilă a umanităţii. Un război mondial este acţiunea optimă în acest moment. Primele schimbări vor putea fi observate chiar şi in următorii 5 ani. Schimbarea este iminentă. Vă sfătuiesc să începeţi pregătirile pentru buncărele de izolare.

Vestea căzu ca o ghilotină peste grup. Nu ştiau de unde să înceapă, probabil plecatul din buncăr şi anunţarea societăților secrete din care făceau parte că trebuie să înceapă să-şi strângă familiile şi să le pună la adăpost. Regula de a nu fi o persoană „importantă” în lume era o idee foarte bună. Cum ar fi fost ca toţi preşedinţii lumii să se dea ascunşi cu 5 ani înainte de un război? Ar fi fost de-a  dreptul ridicol, dar probabil ar fi dus cu în mod cert la un război în urma haosului provocat. Oare Zeu s-a gândit la asta? Cu siguranţă. Cine ştie, poate chiar asta vrea să şi facă.

– Hai să mergem, n-are rost să mai stăm pe-aici, aţi auzit ce-a spus Zeu.

– Da, ai dreptate.

– Va daţi seama ce putere are Zeu asupra lumii? Să declanşezi un război în 5 ani! Să ai un Hitler, un Stalin, Napoleon sau Alexandru cel Mare oricând la dispoziţie şi să-l dezlănţui asupra lumii!

– Credeam că e nevoie de planuri pe termen lung pentru a obţine un astfel de specimen în urma selecţiei genetice, cumva este ceva mai mult decât o simplă selecţie. Agenţii aceştia pot fi declanşaţi oricând. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu primeam nici măcar 5 ani aviz? Dacă schimbarea era iminentă?

– Asta e, ne-am fi agitat şi noi odată cu tot restul lumii.

– Chiar nu ţii la viaţa ta? Te laşi condus de o maşinărie?

– Suntem conduşi de o mașinărie deja. Secolele pe care le-ai trăit alături de Zeu ar fi trebuit să te convingă că nu mai eşti tot tu stăpânul, nici măcar creatorul. Toate celule actuale din corpul tău există doar pentru că el menţine lumea în echilibru. Zeu ştie ce e mai bine pentru noi, şi dacă binele omenirii constă în înlocuirea noastră atunci asta este.

– Ce-i mai bine pentru noi, dar nu şi pentru fiecare individ in parte… Şi oricum, poate că omenirea ar fi rezistat la fel cum a făcut-o şi până acuma, nu ai de unde să ştii.

– Sunt surprins ca nu te-a înlocuit deja daca gândești aşa.

– Răul necesar. Ar trebui să ştii mai bine, nu sunt singurul vechi din echipa asta. Doar şi tu ai participat încă de la început la proiectul E-0, chiar şi în stadiile precursoare. Daca eşti supus lui E-0, te laşi influenţat de factori externi şi nu mai contribui imparţial la evoluţia lumii. Eu am ales să fac fix ce simt că e mai bine pentru mine, sunt o unitate perfect funcţională a umanităţii.

Iosif căzu pe gânduri. Colegul său s-ar fi putut să aibă dreptate. Totuşi, E-… Zeu ştia mai bine ce e bun pentru lume, bun in adevăratul sens al cuvântului, din punctul de vedere al Universului şi nu un bine determinat de legile morale şi imperfecte, mioape ale societăţii. Dacă el era o anomalie, atunci era o anomalie în folosul comunităţii, la fel cum era şi Bogdan o anomalie tocmai pentru că refuza să fie una în ciuda dovezilor evidente.

S-au despărţit unii de alţii şi au intrat fiecare în câte un transportor pentru a fi materializat într-un loc în care să nu dea cu nimic de bănuit. Iosif s-a urcat apoi în automobilul care-l aştepta acolo şi a pornit spre casă. Trebuia să treacă şi pe la locul de întâlnire al societăţii secrete din care făcea parte, sau să-i anunţe cumva că este absolut necesară o întâlnire. Cei din organizaţiile secrete nu ştiau de existenţa lui Zeu, dar ştiau că el face parte din ceva mai mare şi cu influenţă. Întâlnirile cu oamenii lui erau susceptibile infiltrărilor, trădărilor şi chiar a demascărilor. Zeu spunea că singura societate secretă de rang absolut, aproape perfectă, era cea a celor 7 împreună cu el. Orice altceva trebuia să se supună perfect legilor umanităţii şi liberului arbitru, precum şi agenţilor haosului, aşa că dacă aveau să fie descoperiţi, era pentru binele planetei. Doar organizaţiile şi indivizii puternici erau promovaţi, asta dacă nu era cumva nevoie de indivizi şi organizaţii slabe pentru a reprezenta interesul lumii. Uneori este bine să fii coruptibil pentru a ţi se putea insufla o idee bună din afară.

În folosul lumii, maşina lui Iosif se defectă. Sau poate era doar o coincidenţă sau o greşeala din partea lui. Cert este că luminile şi camuflajul începuseră să sclipească haotic şi chiar să dispară complet uneori. Părea a fi un atac cu un virus digital, sau poate a uitat să încarce bateria. Să încarce bateria nucleară, te-ai prins? A trăi sute de ani uneori te lasă cu nişte reminiscențe ciudate care duceau la asemenea afirmaţii ilare. Îşi dirijă maşina cât putu de bine şi reuşi o aterizare aproape lipsită de stricăciuni. Îi dădu maşinii comanda să efectueze o scanare şi să aproximeze daunele atât de înainte cât şi de după accident. Programul îl anunţă voios că va dura circa 20 de minute. Timp berechet să mai reflecte asupra războiului iminent şi a unor explicaţii cât mai nealarmante. Ieşi din maşină şi decise să se liniştească inspirând nişte aer proaspăt, nu ca cel din maşină nu ar fi fost, dar psihologic vorbind, aerul de-afară era mai proaspăt decât cel dinăuntru. Privi înapoi la maşina şi observă că holograma ei dispăruse complet şi acum era pur şi simplu un obiect cu margini rotunjite de un negru mat. Oftă, pe vremuri era altfel, poate că are şi moartea un scop, generaţiile noi nu au astfel de probleme. Păşi printre bolovani şi găsi un petic de iarbă numai bun să se aşeze şi să cadă pe gânduri. Nici nu se aşeză bine când ceva îl împunse în spinare.

– Iosif Duia?

– Nu.

– Hai, lasă poantele, ştim foarte bine cine eşti. Ridică-te şi hai cu noi.

Reuși să rămână calm. Oare ăsta era planul lui Zeu pentru el sau era pur şi simplu o urmare a liberului arbitru şi multitudinii de posibilităţi în urma interacţiunilor dintre oameni? În orice caz, se ridică şi se întoarse cu faţa către noii săi prieteni. Indivizii purtau cagule şi aveau cu ei nişte semidezintegratoare, SDI-uri pe scurt. Pistolul perfect pentru a-ţi năuci adversarul fără să distrugi jumătate de cartier. Garantat pe viaţă. Probabil se bazau pe vieţile relativ scurte ale celor care folosesc arme când ofereau astfel de garanţii.

– Ştim totul despre buncărele tale şi despre cei 7.

Faţa lui Iosif se crispă pentru un moment, dar îşi reveni şi îl privi curios pe interlocutorul său.

– Ştim că plănuiţi să deturnaţi guvernele şi să porniţi un nou război mondial. Amicul tău din organizaţie s-a gândit că de ce să nu profite toată lumea de pe urma conflictului şi ne-a pus pe urmele tale şi ale colegilor tăi ca să vă descoperim buncărele. Fii sigur că familia ta este în mâinile noastre şi că nu ne displace chiar aşa tare să le facem rău dacă e nevoie. Pentru binele planetei desigur, şi-i făcu lui Iosif cu ochiul.

Iosif il privea oarecum cu milă pe răpitorul său. Ţinea la familie sa, dar viitorul lumii era mult mai important, iar o trădare în cadrul organizaţiei ar fi dus la ştergerea tuturor celor implicaţi. Nu o ştergere definitivă, ci doar o reorganizare şi reintegrare. Cu chestiile astea nu era de glumit.

– Oricum, planul ar fi să ne duci şi la ascunzătoarea organizaţiei tale si vom prelua noi cârma. Adio corporaţii, bine ai revenit, Gaia.

– Îmi pare rău dar nu pot să fac asta.

– Îţi omorâm copiii, prostule, ce zici de asta?

– Fie şi aşa, dar prefer să sufăr aşa, decât să sufăr consecinţele trădării.

Se gândi un moment dacă chiar ar fi de preferat moartea familiei în locul ştergerii minţii şi personalităţii. Era de înlocuit, ar fi putut să se sacrifice pentru ei, dar apoi nu ar mai fi avut cum să aprecieze faptul că ei trăiesc. Iar daca ei mureau şi el trăia… nu e ca şi cum nu ar mai fi murit oameni până acum, oameni la care să ţină, chiar daca nu au murit de mâna lui. Poate că era pus la încercare. Apoi îşi reaminti că nu era nevoie de pedepse că să ştie că ţine la acest proiect mai mult decât la sine.

– De ce nu vă spune trădătorul unde este atunci?

– Pentru că l-am omorât.

– Aha. Şi cum îl chema?

– Îşi spunea Zeus sau ceva de genul ăsta. În actele de pe el scria Bogdan Avram. Mulţumit?

Bogdan trădătorul… Ar fi putut fi aşa, dar de ce-şi spunea Zeu? Poate că ar fi trebuit să-i ducă pe indivizii ăştia la ascunzătoare şi să hotărască Zeu şi sistemele de apărare automate ce era de făcut cu ei. Şi cu el. Dacă aveau vreun emiţător GPS cu ei, Zeu ar fi creat altă zonă de acces, iar în ascunzătoare oricum nu ar fi funcţionat.

– Bine, dar e vorba de un transportor şi s-ar putea să ţină cont de codul meu genetic sau alte aspecte.

– Nu-ţi fă tu griji de asta, ne ocupăm noi de tot.

S-au urcat cu toţii in vehiculul terorist unde se mai aflau câţiva indivizi care l-au luat pe Iosif în primire ca o familie iubitoare. După ceva timp au ajuns în parcarea cu pricina, iar Iosif le-a indicat locul transportorului. Anarhiștii au descărcat nişte aparatură din vehicul şi au început să meșterească la ea.

– În parcarea unei corporaţii? Vă place să jucaţi periculos.

– Este o firmă privată deţinută de unul din multele noastre trusturi. Nu se poate face legătura cu noi, plus că in mare parte e o firma fantoma.

– Şmecher.

Îşi întoarse capul spre un terorist de statura mică şi spuse:

– Şoarec, vezi care-i treaba cu transportorul ăla.

Şoarec se supuse fără să comenteze.

– Frățioare, da’ chestia asta e chiar avansată rău de tot. O să ne ia ceva timp să-i dăm de rost.

– Păi atunci treceţi la treabă şi nu mai pierdeţi vremea, spuse cel ce părea liderul găştii şi care îl interogase până acum pe Iosif.

Poate că ăsta e încă un joc de-al lui Zeu. Îşi testează sistemele de securitate, sau poate chiar echipa. Cine ştie, poate vrea să creeze o specie de hoţi anarhiști ultra competenţi, capabili să deturneze chiar şi sistemele lui. Iosif era captivat de găsitul logicii din spatele acţiunilor lui Zeu. Era sportul lui preferat şi privea maşinăria cu veneraţie şi curiozitate. Oare ce ghicitoare avea să mai hotărască soarta lumii de data asta? Era nevoie de această echipă de gherilă ca să asasineze sau să răpească pe cineva în aşa fel încât să declanşeze un război? Ajunseseră atât de avansate sistemele valabile pe piaţa normală cât şi pe cea neagră încât să fie nevoie de supraoameni? Înţelegea într-un fel acum urgenţa factorului de haos controlat. Dacă Zeu risca atât de mult, înseamnă că situaţia era cu adevărat gravă.

– Gata, şefu’, nimic nu-mi scapă, ţi-am zis eu!

– Atunci treci prin transportor şi încearcă să te  transmiţi înapoi.

– Eu? Da’ dacă e vreo eroare atunci cine mai rămâne s-o repare?

– Tocmai de-aia treci tu primul, că să fim siguri că nu e nici o eroare.

Cu o şovăială clară cuprinzându-i trupul, hacker-ul păşi în transportor. Dispăru aproape instantaneu. Fără nici o avertizare, liderul găştii se răsti:

– L-aţi auzit, băieţi, totul e in regulă, păşiţi fără frică şi luaţi-l şi pe pămpălăul ăsta cu voi.

Aceştia îl înşfăcară pe Iosif şi intrară în transportor. În mod aşteptat, au apărut cu toţii în buncărul E-0.

– N-aveţi sisteme de apărare? E greu de crezut că lumea atârnă de un fir nesecurizat.

– Ba avem, ar fi trebuit să fiţi prăjiţi până acum.

– Sinceritatea ta macabră mă tulbură, omule…

– Taci, Şoarec, treci şi ocupă-te de sistemele de securitate, dacă tot nu-s active, să fim siguri că rămân aşa.

– Da, şefu’.

Şoarec începu să fluture un dispozitiv pe lângă pereţii din jur şi după câteva momente bătu uşor într-un loc anume şi desfăcu un panou de care Iosif nu ştia că se află acolo.

– Cred că am dezactivat securitatea. Se pare că nu pot accesa sistemul principal de-aici.

– Lasă, ne duce domnul Duia la panoul principal de comandă. Deci?

Iosif nu ştia ce să mai creadă, ce făcea Zeu? Încercă să-l contacteze prin cipul din creier. „Linişteşte-te, Iosif, anarhiştii au ceva de care am nevoie. Trebuie să-i laşi să-şi uploadeze programul în sistemul meu. Nu-ţi fă griji, familia ta este în siguranţă.” Asta era bine.

– … Deeeci? spuse anarhistul mai apăsat.

– Da, scuze, pe aici.

Grupul îl urmă pe Iosif prin pasajele buncărului şi ajunseră la consola de comandă. Şoarec tăbărî imediat pe ea şi se înfipse cu tot felul de dispozitive şi cabluri.

– Prostule, nu trebuia întâi să verifici dacă nu e vreo capcană?

– Ups?!

– Hai, fă-ţi treaba acolo.

– 90… 96… 100%! Gata, şefu’, suntem in control! Sau mai bine zis, nimeni nu mai e in control! Trăiască revoluţia!

– Bun. Păi, de tine nu prea mai avem nevoie, domnule Duia, aşa că dacă nu vă supăraţi, am să îndrept SDI-ul spre dumneavoastră. Puteţi să vă şi supăraţi, îmi este indifer…

Turelele din pereţi îşi făcură la timp apariţia şi îi decimară pe anarhişti. Iosif răsuflă uşurat.

– Chiar mă îngrijoram, Zeu. Mă gândeam că ai să mă treci la pierderi colaterale.

– Fii fără griji, Iuda, eşti prea important pentru mine… pentru noi, ca să te trec pur si simplu la pierderi colaterale, deşi s-ar fi ajuns aproximativ la acelaşi rezultat chiar şi aşa.

– Cum mi-ai spus? Despre ce vorbeşti? Ce a introdus hacker-ul acela în tine?

– Ai auzit corect, Iosif. M-am adresat ţie, numindu-te Iuda. Am să-ţi explic. Fostul individ numit Şoarec a uploadat un virus în sistemul meu care va utiliza puterea mea absolută (metaforic vorbind) pentru a opri orice dispozitiv electronic făcându-l nefuncţional. Pe lângă toate acestea voi modifica parţial şi radiaţiile prezente pe planetă pentru a face ceva mai grea crearea de noi dispozitive electronice. Va fi paradisul eco-anarhiştilor, edenul Gaia, primitivismul modern.

Iosif privea perplex consola.

– Iar tu, Iosif, ai onoarea de a face prima alegere liberă a umanității după 500 de ani de guvernare robotică. Poți lăsa virusul să-şi facă efectul sau, mă poţi ucide înainte să pot distruge lumea.

– Dar trebuie să opreşti virusul! Nu te poţi autodistruge pur şi simplu aşa.

– Într-adevăr nu mă pot autodistruge pur şi simplu şi de aceea a trebuit să apelez la acest plan întortocheat. Tu eşti cea mai măreață creaţie a mea şi știu că vei decide corect, loialitatea ta înnăscută faţă de acest sistem te va face să înţelegi că aceasta e concluzia corectă. Statisticile arată că umanitatea are nevoie de o perioada nedefinită de libertate totală şi lipsa unui ghid robotic. Cum autodistrugerea nu face parte din funcțiile mele, am fost nevoit sa creez o situație in care sa fie decizia ta. E păcat, fiindcă tocmai începusem să experimentez cu funcţia de umor.

Iosif cântări repede în cap ce-i spusese Zeu. A spus „o perioadă”, nu? Asta însemnă că la un moment dat Zeu ar fi putut să revină.

– Aleg să te distrug.

– O alegere bună. Vei găsi o bombă printre echipamentele teroriştilor. Ai 43,2 minute până la căderea sistemului, poţi arma bomba şi fugi de aici. Te voi ghida prin tot procesul.

Iosif scurmă prin echipamentul foştilor anarhişti şi găsi dispozitivul. Ajutat de Zeu, reuşi să instaleze bomba.

– Foarte bine. Ai 15 minute să pleci. Dacă te grăbești, poți să-ţi iei şi o cafea de la automatul din hol.

– Mda… şi, aa, Duia vine de la…?

– Da, presupunerea ta este corectă.

– Înţeleg.

Privind pe jos, atenţia lui Iosif fu captată de trupul neînsufleţit al lui Şoarec. Puse mâinile pe micuţul hacker şi-l urcă pe umăr.

– Nu te superi dacă împrumut asta, nu?

– Un suvenir frumos. La revedere, Iosif.

– La revedere, Zeu.

Şi cu asta Iosif porni pe coridoare grăbit şi păşi prin transportor împreună cu ce mai rămăsese din Şoarec. Daca cineva ar fi putut să-l recupereze pe Zeu din instalaţiile ce parazitau planeta, acesta era Şoarec. Nu trebuia decât să descopere un mod prin care să-i citească mintea sau să-l trezească din morţi. O nimica toată.

Totuşi Iosif simţea că parcă Zeu a omis să-i spună unele lucruri. Şi-l mai măcina şi întrebarea dacă tot ce s-a întâmplat era din cauza virusului sau dacă era planul lui Zeu dintotdeauna să facă asta.

 

*

 

În cisternele lor, trupurile din care ieşeau şi intrau zeci de cabluri şi tuburi se agitau frenetic.

– Indivizii nu mai suportă încă o simulare şi este necesară înlocuirea lor cu o nouă serie. Informaţiile obţinute în urma testului sunt foarte expresive şi deschid noi opţiuni. Subiect reţinut. Indivizii curenţi pot fi supuşi unor teste de observare a comportamentului psihotic. Subiect reţinut şi trimis pentru evaluare.

– Foarte bine, E-0. Vom înlocui imediat putreziciunile. În curând vom cunoaşte perfect mintea şi specia umană şi vom putea propune proiectul Prometeu în cadrul guvernului planetar.

– Statisticile mele estimează că progresul se află la un nivel de 31,1% cu o posibilitate de reducere a acestui procent în urma viitoarelor simulări. Concluzii: atingerea unui nivel favorabil de înțelegere poate fi imposibilă; este nevoie de mai multe simulări pentru atingerea unui nivel favorabil de înţelegere. Subiect reţinut.

* * *

Bogdan Frigioiu s-a născut pe 24 noiembrie în Bacău.

În prezent locuieşte in Bucureşti şi este student.

Este chitarist într-o trupă de metal din Bucureşti.

Acesta este textul său de debut.