GSF45 banner01-650

         

          În primul rând aș dori să îți mulțumesc în numele întregii echipe pentru că l-ai adus printre noi pe Comisarul Corcodușă, o carte despre care se vorbește mult zilele acestea, iar în al doilea să-ți adresez câteva întrebări.

         

          Vorbește-ne puțin despre tine ca autor. Cine este Adrian Buzdugan? De ce scrie, ce îi place, pentru cine scrie și nu în ultimul rând ce citește?

          Asta îmi aduce aminte de-o întrebare de-a lui Corcodușă, „Cine este Carazzi, ce face el, de unde vine, cu cine este însurat, ce vârstă are, de unde are bani și care-i este scopul?”. Cine e Adrian Buzdugan? Un om simplu. Și cum omul nu este, ci devine, vorba lui Sartre, prea multe nu pot să spun despre el (așa, la persoana a treia, mai ales că se încheie un sezon de plesneli electorale, mă simt aproape politician!). Cumva mai serios, aș putea susține totuși că-i un ins nemulțumit de tarele societății în care trăiește, talonat îndeaproape de-un autor permanent nemulțumit de textele sale. Din când în când scrie pentru că nu se poate abține, i-a rămas un dram de nebunie de când dorea s-ajungă scriitor, în speță, are pretenția că ar avea ceva de spus (sau c-a găsit el ceva demn de repetat măcar) și scrie preponderent pentru cititorii avizați. Poate fi luată ca o glumă afirmația din „Fața” lui Corcodușă, cum că volumul nu se adresează în mod explicit „celor care-au citit sub o roabă de cărţi”, dar nu este! Ca să deguști „dezvrăjirea literaturii” (cuvintele lui Antonio Patraș, la lansarea Comisarului la Iași) pe care o încearcă în felul său autorul, e nevoie de oarece lecturi. Spre ușurarea multora, cel mai adesea însă, începe și scrie câteva pagini, iar dacă el consideră că scrierea e anostă, n-are zbâc sau că ceva asemănător s-a mai scris ori că mesajul e redundant, renunță. Dacă mă uit în teancul lui de cărți de lângă pat, văd „Cartea de magie” a lui Imbert, volumul II din „Operele” lui Nae Ionescu (cursurile de metafizică), „Eseul despre luciditate” al lui Saramago, ultimul autor pe gustul lui, „Antologia literară de la Dunărea de Jos”, „Cimitirul din Praga”, care i s-a părut, de departe, cel mai greoi roman al lui Eco, și ciclul „În căutarea timpului pierdut”, pe care încearcă pentru a nu știu câta oară să-l termine – mai mult ca sigur fără succes și de astă dată.

 

          Vorbește-ne despre Comisarul Corcodușă, cartea pe care o oferi ca premiu. Știu că ar fi trebuit să debutezi cu ea acum mult timp, ce s-a întâmplat? Cum ți-a venit ideea să o scrii și care a fost principala sursă de inspirație?

          Iarăși o întrebare dificilă. Despre „Comisarul Corcodușă” cred c-ar fi putut să vorbească în ’92 cel care-a scris-o și care, încrezător, voia să devină scriitor. Sau, în cel mai bun caz, neobositul comisar însuși. Mie, cel care doar am scuturat nițel manuscrisul peste ani și ani, mi-e ceva mai greu… E o carte din curioasa specie a celor care (bune sau rele, nota bene) vor să apară cu orice preț, peste orice dificultăți, parcă se dorește o încă exemplificare a acelui bulgakovian „Manuscrisele nu ard!”.  În mod de-a dreptul curios, a fost singura scriere care mi-a rămas din cele „de tinerețe” – dacă-mi este permis să le numesc așa –, mai precis, reprezintă o parte din volumul „Treisprezece gloanțe și de restul… morcovi” (care mai cuprindea și un „Decameron românesc”, alte schițe, povestiri, parodii după clasici, acum în cea mai mare parte pierdute), volumul de debut anunțat, însă rămas nepublicat din cauza vremurilor tulburi dintr-un alt debut ratat, cel al democrației și al pieței libere de la începutul anilor ’90. Să fi văzut „la video”, cum era pe atunci, „Top Secret!”, cred că și primul „The Naked Gun” din serie, dacă mai țin bine minte, să fi citit Urmuz, Daniil Harms etc. (mulți din autorii care m-au inspirat sunt de altfel pomeniți în carte, ici și colo), să mă fi distrat infailibilitatea justițiarilor plimbați pe tot mapamondul de zeci de autori , să fi putut să li-l contrapun sau să li-l dedic pe Corcodușă și să nu o fac, cred c-ar fi fost o greșeală! Nu-mi rămâne decât să sper că n-am făcut o greșeală lăsându-l să iasă pe comisar din sertarul prăfuit și că onorabilii critici n-or să-mi condamne decizia.

         

          Printre cititorii revistei noastre sunt o mulțime de persoane aflate în pragul debutului. Ce i-ai sfătui, din postura unui scriitor cu trei cărți la activ, toate bine primite de critici și public?

          Să nu se grăbească! E de înțeles, ca om care scrie, să vrei să-ți vezi apărută Prima Carte cu Numele Tău pe ea, poate și o a doua, și o a treia, și tot așa (îmi aduc aminte ca ieri, în urmă cu aproape treizeci de ani, în toamna lui ’85, am fost negru de supărare când profesorul de română mi-a propus să tai burțile dintr-un roman și să-l public într-o revistă literară, ca nuvelă. Blasfemie!), înțeleg și acel – îndreptățit sau nu – „I want it all, and I want it now!”, numai că un produs de calitate nu răsare fără multă muncă în spate (înclin să cred, fără sute sau mii de pagini aruncate), fără părerile sau „verdele” dat de unii cititori profesioniști ori de unii confrați mai pricepuți, care reușesc să-și strunească subiectivitatea și pot judeca punând între paranteze maniera proprie, fără un redactor bun, fără o editură cointeresată. Plus că n-ar trebui neglijate nici distribuția, implicarea în promovare, o brumă de reclamă (că acceptăm sau nu, suntem într-o epocă în care cartea nu mai e vedeta).  Sunt factori pe care dacă-i eludezi, poți avea surprize, între care, cea mai nefericită, să te trezești doar tu și cartea ta de debut, singuri.

         

          Ai dori să-i transmiți ceva câștigătorului?

          În public: „Felicitări!”. Și cu mare atenție să citească „Fața” „premiului” care, din câte înțeleg, va fi volumul despre peripețiile dezlănțuitului comisar. Acolo scrie negru pe alb, în urma prevenirilor apăsate, „orice reclamaţie e nejustificată și nejustificabilă!”

          În particular, treaba noastră!

         

          Îți mulțumim foarte mult pentru sponsorizare și pentru timpul acordat.

          Luna aceasta, premiul va consta în cartea Comisarul Corcodușă de Adrian Buzdugan, roman apărut nu cu mult timp în urmă la editura Adenium. Pentru mai multe detalii privind concursul, vă recomandăm acest articol.