GSF64 banner1-650

          Bună ziua, domnule Aurel Cărășel, şi mulţumesc în numele echipei pentru că ați acceptat invitația și pentru cartea oferită ca premiu.

           

Aurel-Carasel          Bună ziua tuturor celor care citesc Gazeta SF. În principiu, orice interviu îl onorează pe cel căruia i se adresează, așa încât mă simt onorat să ofer câteva răspunsuri celor curioși să afle ce se găsește „în spatele ușilor închise”. Și când spun asta mă refer strict la cadrul și la actul creației personale.

         

          Vorbiți-ne, vă rugăm, despre dumneavoastră ca autor. Ce vă place să scrieți, ce vă place și ce nu vă place să citiți.

         

          Greu de făcut o distincție netă (cel puțin în ceea ce mă privește) între autor și cititor. Consider că sunt doar fațete ale unei și aceleiași persoane, în același mod în care oglinda, să spunem, îți oferă imagini diferite, atunci când te oglindești în apele ei din poziții diferite. Este adevărat, însă, că în viața omului Aurel Cărășel este prezent mai mult cititorul, asta deoarece, actul lecturii fiind mai ușor și mai plăcut decât acela al creației scrise, îl practic zilnic, ceea ce presupune, în mod automat, faptul că sunt mai frecvent cititor decât scriitor.

          Ce îmi place să citesc? De toate și când spun asta nu o fac cu infatuare. Chiar citesc  cărți încadrabile în categorii extrem de diverse: știință, literatură beletristică, science-fiction, fantasy, horror, policier, istorie, călătorii, aventuri. Și lista ar putea continua. Evident că manifest anumite preferințe în opțiuni. De exemplu, cel mai mult citesc SF, dar procentul cu care acesta depășește alte categorii nu este foarte mare.

          Dacă ne referim strict la domeniul SF (la urma-urmei, cititorii Gazetei SF sunt interesați de acest aspect, presupun), atunci pot să spun că îi apreciez în egală măsură și pe scriitorii străini, și pe cei români. Dacă în privința deceniilor VI-VII-VIII din secolul XX, raportul de forțe creative dintre cele două categorii de creatori înclina balanța în favoarea celor dintâi, începând cu deceniul al IX-lea și până în prezent literatura românească de gen a realizat pași semnificativi înainte. În acest moment, literatura română de gen are scriitori de calibru universal, capabili să concureze de la egal la egal cu marile nume ale SF-ului internațional. Și nu spun acest lucru dintr-o mândrie națională prost înțeleasă sau din lipsă de informație de actualitate. Subliniez doar faptul că în cei 26 de ani scurși de la liberalizarea pieței de revistă și carte în România s-au ars niște etape, iar literatura scrisă de autorii români a căpătat valoare autentică (nu doresc să fiu greșit înțeles: există literatură valoroasă scrisă și în perioada 1950-1989, dar nu se poate face comparație cu literatura SF internațională, decât în câteva cazuri excepționale). Concret, în momentul actual avem autori capabili „să se bată” pentru marile premii internaționale de profil: Mihai Grămescu, Liviu Radu, Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Michael Hăulică, George Lazăr, Liviu Surugiu, Ioana Vișan, Ștefana Cristina Czeller, Sergiu Someșan (și, deși unii dintre ei au trecut „Marele Prag”, opera lor poate concura oricând pentru un astfel de premiu).

         

          Prezentați-ne volumul „Galaxia sudică”, cartea pe care o oferiți ca premiu. Care e povestea din spatele poveștilor?GalaxiaSudica

         

          Când am început ciclul de short-story din revista „Nautilus”, m-am gândit la el ca la un șir de cronici ale viitorului. Scrise în maniera seacă, rece și obiectivă a unor cronici adevărate. Am pornit de la ideea că oamenii au consemnat în cronici și letopisețe fragmente din istoria la care asistaseră sau pe care o cunoscuseră prin intermediul altora, pentru ca ea să nu fie dată uitării, iar cititorii acestora să aibă ce învăța pentru a nu repeta greșelile trecutului. M-am gândit că acest lucru ar fi posibil și în cazul viitorului. De ce nu s-ar putea scrie, la urma-urmei, o istorie a faptelor care stau să se întâmple? Numai pentru că ele nu s-au întâmplat? Dar dacă ne-am gândit numai la ele și se cheamă că, într-un anume fel, ele au avut loc deja. Altfel spus, s-au transformat în istorie alternativă. Și, dacă oamenii au putut să învețe ceva de la propriul trecut, de ce nu ar face acest lucru și în cazul unui viitor alternativ?

          Una peste alta, povestirile au început să se scrie și, în clipa în care am încetat colaborarea cu revista pe această linie, existau deja 50 de texte, care priveau lucrurile pe o durată de 14 milenii în Sus-Timp (ca să-l parafrazăm pe I. Asimov). A doua parte a planului literar consta în dezvoltarea unor subiecte, preluate din aceste texte, sub forma unor nuvele. Ceea ce s-a și întâmplat, cele patru cuprinse în volumul despre care discutăm reprezentând o treime din cele scrise, în ansamblu și, probabil,  o zecime din numărul total la care visez să ajung.

          Istoria volumului „Galaxia Sudică”? Destul de stranie, aș spune, dacă termenul straniu nu ar suna prea insolit în contextul unei discuții despre SF. Scrisesem deja 10 astfel de texte lungi și le publicasem, majoritatea în revistele conduse de Michael Hăulică (autor și editor cu care am o relație de colaborare foarte bună, care se întinde de-a lungul unui sfert de secol). Evident că aveam în plan și o publicare în volum, dar așteptam să mai scriu câteva pentru a ajunge la un desen mai substanțial al imaginii unei omeniri viitoare, risipite în spațiul extraterestru, dar și pe culoarele timpului. În niciun caz nu mă gândeam la el pentru anul în curs. Așa că am rămas destul de surprins într-o seară de la mijlocul lunii martie, când am primit un mail de la Michael, în care îmi propunea, nici mai mult, nici mai puțin, decât să-mi pulbice un volum cu textele apărute în revista pe care o realiza. „Dacă ești de acord, scoatem cartea în trei săptămâni și ne prezentăm cu ea la Târgul de carte Final Frontier. Te interesează?”. Sigur că eram interesat. De altfel, care autor nu ar fi interesat de o astfel de propunere? Scriitorii creează pentru cititori și, dacă nu ajung să publice, creația lor moare într-un sertar, iar impactul cultural este zero. I-am spus că poate să facă demersurile editoriale, însă în sinea mea mă cam îndoiam că o carte se poate realiza numai în trei săptămâni. Dar Michael știa ce spune. Textele erau gata culese și corectate, decât le prelua din revistă și le macheta sub formă de volum. Așa că, într-adevăr, trei săptămâni mai tâziu, „Galaxia Sudică” își lua zborul și se poziționa pe cerul literaturii SF românești.

          În afara celor patru nuvele, volumul mai cuprinde și materialul intitulat „Era Cosmică – O privire cronologică sintetică asupra unei istorii alternative”, un fel de hartă a evenimentelor ce urmează a se derula în viitorul început odată cu primul zbor în cosmos și urcând până în anul 14.245 EC, când pe continentul Unamerikha apare Cronos Bulevard, o cale de călătorie care traversează, pe verticală, cronologiile și spațiile. Această privire cronologică constituie repertoarul din care propriul meu viitor creativ va dezvolta nuvele pentru volumele următoare.

         

dumnezeul-de-dincolo-de-burta-universului-aurel-carasel-177177          Probabil nu greșesc prea mult dacă spun că notorietatea dumneavoastră în peisajul SF autohton se datorează în mare parte romanului „Dumnezeule de dincolo de burta universului”. Vorbiți-ne puțin și despre această carte.

         

          Probabil că termenul notorietate este puțin cam pretențios pentru a caracteriza activitatea mea literară în domeniul SF. Aș spune, mai degrabă, că romanul acesta, cu un titlu destul de insolit, recunosc, a avut parte de o primire bună din partea cititorilor. Altfel spus, că s-a vândut destul de bine. Valentin Nicolau ne explica, la întâlnirea de pe insula Atlantykron, din vara anului 2012 (acolo unde s-a desfășurat și Convenția Națională de SF, dacă vă mai amintiți) că în decurs de două luni și jumătate prima ediție se epuizase. Ceea ce era bine pentru un scriitor român, adăuga tot domnia-sa.

          Ce-aș putea să spun despre o carte apărută în urmă cu 4 ani? Poate să repet ceea ce am spus la lansarea cărții, unde am avut onoarea de a fi invitat de editura Nemira: „Doamnelor și domnilor, această carte nu mă mai reprezintă. Poate pare ciudată această afirmație, dar este cât se poate de reală. Ea a fost scrisă în urmă cu 10 ani și, de atunci, scriitorul Aurel Cărășel a abordat alte maniere de lucru, a dezvoltat alte stiluri literare. Probabil că, în sine, reprezintă o reușită literară, de aceea Nemira a considerat că merită să fie publicată, încă de la prima propunere, dar, în mod sigur, eu scriu altceva în acest moment. Altfel.”.

          Povestea din spatele poveștii, așa cum mi se cerea în întrebarea anterioară, are și ea ciudățeniile ei. În anul 1997, publicam împreună cu graficianul Dan N. Mihăilescu (un bun și constant prieten) un calendar pentru anul 1998, care conținea 12 tablouri SF în ulei, pe marginea cărora brodasem 12 short-short story, astfel încât calendarul arăta extrem de Science Fiction. Editura Recif l-a editat în condiții grafice excepționale și pe un carton de calitate. Iar tirajul spune totul despre el – 3500 de exemplare, vândute în proporție de peste 90%. La vremea respectivă, a fost o aventură literară interesantă, dar nu despre asta vreau să vă vorbesc aici, ci despre faptul că unul dintre textele scurtisime din calendar avea undeva, în încheiere o frază, prin care personajul principal îl invoca pe Dumnezeul de dincolo de burta Universului pentru a-l ajuta să scape cu bine din încurcătura cosmică în care se găsea. Sintagma aceasta mi-a plăcut atât de mult, încât mi-a rămas mult timp în subconștient, aparent inactivă. Până într-o zi, în care discutând la o bere cu amicul meu Mihăilescu despre SF, acesta m-a provocat la un pariu: dacă pot să scriu un text SF, pornind de la niște cuvinte, așa cum el este capabil să picteze un tablou pornind de la o frântură de imagine. Am făcut pariul și i-am spus că voi scrie nu o povestire, ci un roman, pornind de la ceva verificabil. Mai exact de la o sintagmă pe care o cunoștea și el. Am scos calendarul din raft, l-am deschis la povestirea cu pricina și i-am arătat sintagma. M-a întrebat despre ce urma să fie romanul. Despre Cristofor Columb, i-am răspuns. Personajul care m-a fascinat încă de când am învățat să citesc, prin faptul că a reușit de unul singur să dărâme barierele dintre două lumi. Romanul l-am scris într-o jumătate de toamnă și o iarnă. A ieșit, așa cum îmi ies toate textele, din prima răsuflare, fără reveniri pe text, fără corecturi (altele decât cele cauzate de factorul stilistic). Apoi, într-o bună tradiție personală, cartea a dormit în computerul meu vreme de vreo 10 ani. Așa cum mi-a spus, la lansare, amicul Mihăilescu: „Nu se copsese timpul pentru ea”.

         

          Ce planuri de viitor aveți? Ce ne pregătește scriitorul Aurel Cărășel?

         

          Întrebarea sună în acord cu starea mea de… lucru. Bine spus – planuri! Pentru că sunt, într-adevăr mai multe.

          În 2014, am publicat două volume de povești – „Povești de pe muntele Golia” și „Poveștile zânișoarei Nomia”. Sunt primele două dintr-un ciclu de cinci volume de texte, aflate la limita dintre fantasticul românesc și genul Fantasy. Toate construiesc o lume minunată, de dinainte de apariția oamenilor, dar și de după momentul ivirii acestora, o lume care trăiește pe un munte uriaș, Golia, ce acoperă o întreagă planetă. Împărțită în tărâmuri, separate între ele prin Porți, care permit trecerea doar într-un singur sens, și populată cu balauri, uriași, pitici, zâne, gnomi, spiriduși, elfi, iele, vrăjitoare, magicieni, căpcăuni, inorogi zburători, orci și multe alte asemenea ființe considerate supranaturale, lumea Goliei are parte de aventuri teribile și extraordinare, cu care locuitorii acesteia se confruntă, după plecarea creatorilor ei, Marii Vrăjitori Albi.

          Deci alte trei volume sunt scrise și așteaptă numai ca eu să ies din inerție și să le caut un editor. Probabil că acest lucru se va întâmpla, când se va coace timpul și pentru ele.

          În aceeași ordine, în această toamnă va fi gata cel de-al doilea volum de „istorie a viitorului”, în care alte 4-5 nuvele îi vor conduce pe cititori în Sus-Timp, până către anul 7700, când omenirea descoperă atracția jocurilor sportive solariene, care culminează cu salturile în coroana solară și cu descoperirea biocromaților, formă de viață inteligentă, cu structură fotonică. Dacă editura Tritonic, care a publicat „Galaxia Sudică” va fi interesată de continuarea publicării colecției, înseamnă că explorarea viitorului va rămâne deschisă pentru cititorii interesați de acest fenomen.

          Și ar mai fi încă un roman SF, terminat în urmă cu trei ani, și pe care nu m-am chinuit să-l propun editurilor. Încă. Aceeași poveste cu coptul timpului, nu? „Creație de tranziție” este o istorie, care începe pe Selena, în minele de gaze rare de sub scoarța acesteia, și se continuă pe o Terra care a cunoscut flagelul celui de-al treilea război mondial, într-o Americă cotropită de Imperiul Soarelui Răsare. O poveste, în poveste, într-o altă poveste. O carte despre un viitor cum nu ni-l dorim, nici măcar în imaginație, despre o lume care și-a rupt barierele realității și a lăsat hoardele de monștri care bat la porțile fantasticului să o invadeze.

         

          Ce sfaturi le-ați da scriitorilor publicați de Gazeta SF, care doresc să debuteze în volum?

         

          Ca să fiu absolut sincer, nu mă grăbesc să dau sfaturi cuiva, în acest domeniu. Creația presupune un act de însingurare, de autoflagelare și de exorcizare a unor demoni interiori. Demoni pe care îi au toți, dar care la unii se manifestă mai puternic și-i îndeamnă spre creație. Sau spre distrugere. Ca act extrem de intim, creația nu prezintă tipare, pe care dacă le urmezi reușești să te eliberezi de aceste fantasme.  În principiu, scriitorii scriu pentru că vor ca operele lor să fie citite. Dar exorcizarea s-a încheiat în momentul în care textul literar a fost scris. Dincolo de această limită, se intră pe un alt teritoriu, cel al celebrității și al banilor, către care visează o parte dintre scriitori. Dacă scrieți doar pentru a vă elibera de fantasmele întunecate care vă bântuie, atunci scrieți când vreți, cât vreți și cum vreți, stimați viitori scriitori nedebutați încă în volum. Cândva, când timpul se va coace, o parte dintre textele care au ajutat la vindecarea spiritului neliniștit ce le-a așternut pe hârtie (o manieră de exprimare desuetă în era digitală, dar dă bine, trebuie să recunoaștem) vor ajunge înr-un volum, care va face să se iște acele fantasme în mințile cititorilor. Dacă scrieți pentru faimă și bani, merită să vă gândiți la o afirmație făcută de Harlan Ellison, prin anii ’70 ai secolului trecut: „Doar unu la mie dintre scriitorii americani reușește să câștige din scris suficient pentru a duce un trai decent. Ceilalți 999 mănâncă hamburgheri, luați de la toneta din colț, și beau Coca dietetică. Dar se cheamă că scriu.”

         

          Doriți să-i transmiteți ceva câștigătorului concursului?

         

          De obicei, se transmit felicitări și îndemnul de a face asta și pe mai departe, de a încerca să-și depășească limitele etc. Eu vreau doar să-i mulțumesc pentru că din toate lumile în care ar fi putut alege să-și lase spiritul să evadeze a ales Lumea SF-ului. Acest lucru înseamnă mult pentru mine, ca scriitor. Înseamnă că există oameni care au creierul deschis către lumile minunate ce stau încă suspendate în viitor, precum insectele în boabele de chihlimbar, și că ei sunt aceia care vor pregăti terenul pentru ca ele să devină reale, cândva.

 

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website