Casa e departe de sat. Lângă pădure. E una din cele mai izolate locuinţe. Pereţii sunt şubrezi. Unul chiar s-­a crăpat. De la ploaie. A dat Dumnezeu apă, să ajungă la toţi. Că şi aşa s­-au rugat pentru ploaie. Bine că nu a fost prăpăd ca în alte părţi. Au arătat la televizor oameni care într­-o noapte au rămas sub cerul liber. Că le­-au luat apele casele. Au mai arătat animale moarte. Poduri prăbuşite. Şi şuvoaie. Reci. Au mai arătat copii. Copii chinuiţi care se ţineau de mână. Şi nu îndrăzneau să se uite în ochii părinţilor. Sau invers. S­-a schimbat vremea. S­-au schimbat vremurile. Lumea e mai păcătoasă acum. Fără frica lui Dumnezeu. Îşi amintesc de El doar atunci când au necazuri. Necazuri pe care tot ei, oamenii, şi le atrag. Ei sunt responsabili de mânia lui Dumnezeu.
Bătrâna s­-a trezit, ca de obicei, la patru. Are o vacă. Trebuie să o hrănească şi să o adape. Nu are ce face. E singură. Copiii sunt plecaţi. Care în Italia. Care pe la
Timişoara. Care pe la Petroşani. Sunt cu toţii la casele lor. Mai vin uneori pe la ea. Rar. Prea rar. Şi ea trebuie să se descurce singură. Noroc cu vaca asta. Are mult
lapte. Un litru pe zi îi ajunge. Restul îl dă la vânzare. Şi mai face un ban. Pentru edicamente, pentru lumină, pentru televizor. Nu e mult. Are şi pensie şi nu­i trebuie multe. Va împlini luna asta optzeci de ani. E singură de vreo douăzeci. El a murit de cancer. S-­a uscat. S­-a chinuit. I­-au spus doctorii că aşa va fi. I­-a mulţumit lui Dumnezeu când l­-a strâns. Nici ea nu e chiar sănătoasă că bătrâneţea nu iartă pe nimeni. Mâinile îi sunt deformate de poliartrită. Spatele o doare. Picioarele îi sunt grele. Reci. I­-a spus doctorul din sat că are probleme cu circulaţia. A găsit­-o şi cu tensiune. I­-a dat medicamente. Şi a chemat­-o lunar la control.
La început l-­a privit cu neîncredere. Ce să ştie un băiat aşa tânăr? Doctorii trebuie să fie bătrâni. Cu experienţă. Nu a luat toate medicamentele. Din patru a
luat doar unul. Şi a muncit. Aşa cum a făcut toată viaţa. Până într­-o zi. A căzut la poştă. I s­-a făcut rău. I s­-a întunecat vederea. Câţiva oameni au cărat-­o la
dispensar. Când şi-­a revenit era întinsă pe canapea. Doctorul o privea.
— Păi bine bunică, aşa ne­-a fost vorba? De ce nu iei medicamentele? Matale crezi că e de glumă cu tensiunea? Nu de moarte trebuie să-­ţi fie frică. De paralizie, bunică. Crapă o venă în cap şi adio. Matale eşti singură. Cine crezi că o să te poată îngriji? Nu era supărat. Era calm. Şi-­i vorbea domol în timp ce punea tot felul de fiole într­-o perfuzie. A ţinut­o acolo un timp. I­-a luat tensiunea de zece ori. Ar fi vrut ea să plece. Că se simţea mai bine. Doar că­-i era ruşine să-­i spună. Când s­-a terminat perfuzia doctorul a pus­-o să se ridice. S-­a uitat foarte atent la ea.
— Bunică, te duc acasă. Când termin programul trec să te vad din nou. La fel şi mâine dimineaţă. Matale ai părul alb. Ştiu că nu o să mă minţi. Promite-­mi că iei toate pastilele pe care ţi le dau eu. I­-a promis. Şi de atunci nu-­i mai iese din cuvânt. Şi au trecut câteva luni bune.
A terminat de hrănit vaca. A şi rânit după ea. I-­a pus şi apă. S-­a dus în casa. A scos Cartea. Aşa făcea în fiecare dimineaţă. S­-a pus în genunchi, cu faţa la icoană, şi a început să citească despre cum Mântuitorul vindeca bolnavi. Ştia pe de rost fiecare cuvânt. A închis cartea. A făcut cruce. S­-a ridicat. A fiert laptele. A umplut un castron. A pus o lingură de zahăr şi a sfărâmat câteva felii de pâine. A mâncat. Apoi şi­-a luat pastilele. S­-a dus în grădină.
Glod. Mare. De la ploaia de ieri. Răsadurile erau la pământ. Nu are ce să le facă. Aşa a vrut Dumnezeu. A intrat din nou în casă. Picioarele îi erau grele. Parcă mai grele ca ieri. Inima a început să-­i bată puternic. A văzut două icoane. Două candele. Două mese. Respira din ce în ce mai greu. A ameţit. A vrut să se sprijine de una din cele două mese. A căzut. Un ochi i s­-a închis. Gura i­-a căzut într-­o parte. Nu se mai poate mişca. Nu­-şi mai simte partea dreaptă. Negru în ochi. Întuneric. Nu se teme.
Aşa vrea Dumnezeu.

Avatar

Florentin Haidamac

(Florentin Ionuţ Haidamac) s-a născut pe 20 martie 1974 în municipiul Suceava. Este absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie Gr.T.Popa Iaşi în 1999. Este specializat în medicina de familie, actualmente fiind medic de familie în comuna Şerbăuţi, judeţul Suceava. Activitatea literară a început-o prin debutul în numărul 3/februarie al revistei Gazeta SF. A publicat proză scurtă în Gazeta SF, Suspans, Feed Back, Revista de Suspans etc. In 2012 a obţinut Premiul Clubului SF Cygnus Quasar Suceava pentru debut şi bună evoluţie în Gazeta SF şi în 2013 Premiul FanSF pentru cea mai bună proză a unui autor nepublicat în volum. Este membru al Clubului SF Cygnus Quasar Suceava şi Clubului de Iniţiativă Literară (membru fondator). A publicat în 2013, volumul de povestiri Dispensarul SF: Povestiri şi eseuri.

More Posts - Website

Follow Me:
Facebook