GSF61-banner1-650

Dacă chiar și în cadrul literaturii autohtone necanonice, proza fantastică este privită ca nișă, nu ne rămâne decât să constatăm caracterul ei dublu marginal. În acest context, putem să afirmăm că genul nu posedă niște scriitori proprii, formați în și datorită lui. Din acest motiv, este important să luăm sub lupă Memoriile Domnului Roșu (Herg Benet, 2015), pentru a vedea progresul și direcția estetică din gen. Cartea lui Celestin Cheran a fost publicată în urma concursului de debut organizat de editura Herg Benet în 2014.

          Volumul conține un număr impresionant de 20 de proze, iar numărul mic de pagini ar lăsa de înțeles că avem de-a face cu un proiect cu mize moderate, tranzitiv și curățel. În realitate, multe dintre povestiri nu au nicio miză, iar stilul repetitiv și plin de metaforizări banale contribuie la ratarea definitivă a cărții.

          Omul cu chip de ceață este prima povestire din volum și tratează tema identității, aducând în prim-plan două personaje care sunt incapabile să-și vadă unul celuilalt chipul până nu stabilesc o legătură. Dacă ignorăm fluxul de comparații supralicitate precum ”Umbra i se scurgea pe trotuar ca o baltă de benzină. Chipul arăta ca un onix zgâriat.”, proza ar fi una dintre puținele salvabile din carte. Pe gaura cheii prezintă trecerea timpului și cum este ea privită de un bătrân însingurat după moartea soției sale, care trăiește privindu-i pe alții prin vizorul ușii. Elementul fantastic (scrisoarea soției lui) este imediat rezolvat (este scrisă de nepoata sa, Adele), detensionând imediat suspansul. Acestei detensionări îi urmează numeroase metaforizări banale sau pretențioase, precum: ”Migrenele erau musafiri comuni.”, ”arăta precum un vultur bătrân căutând tăcut resturi sau rosturi de ciufulit între zidurile solitudinii sale”, ”îi trecu subit insomnia, iar trupul său mare se abandonă somnului”. Forțând efortul hermeneutic, a treia povestire, Magnetism, poate fi interpretată în cheie simbolică, și anume ca o confruntare între știință și natură. După ce doctorul Albert descoperă cum poate căpăta proprietăți magnetice, devine hipersensibil la o furtună, care îi ia viața în final. Povestirea în sine este banală, dar expresii precum ”Sângele îi desenă pe halatul imaculat o figură Rorschach. Citi în ea deziluzie și decădere”, ”mări mefistofelic doza”, ”perfuziile erau niște șerpi biblici”, greșeli sintactice precum ”Toți îl respectau și-l apreciau, deopotrivă.” și greșeli de scriere precum ”ne-ncetat” transformă tot discursul literar într-un delir kitschos și repetitiv. Afectarea stilistică se regăsește și în Un salt din zgârie-nori, unde autorul se folosește de tehnici moderniste, precum dilatarea timpului, pentru a recrea starea de percepție extracorporală dinaintea morții. Contactul pe care protagonistul îl are cu cei vii îi schimbă percepția asupra sinuciderii, detensionând din nou scriitura. Și aici, sintagme precum ”Singurătățile lor se alinau reciproc, dansând paralel cu ei” sunt de un patetism sinistru. Imaginarium prezintă dihotomia real-fantastic, într-un ”acvariu cu vise”, trădând o influență romantică. Totodată, sinestezia din spațiul ireal este supralicitată și duce textul în direcția unui suprarealism de raft secund: ”În aer plutea un miros de pași pe zăpadă, iar pe limbă simțeam gustul unor trucuri cu monede vechi” sau ”Simțeam cum din omoplați îmi cresc gheare și aveam sentimentul că sunt urmărit la tot pasul de rechini”. Tot aici se poate remarca preferința autorului pentru cocktailuri, care se vor regăsi obsesiv de mult până la finalul cărții. Dedublarea personajului și jocul pervers la care e supus (”problema e că toate aceste dubluri îmi fac pe rând promisiuni false despre ieșire”) ar putea trăda problematizarea depresiei sau bolilor identitare, dacă cititorul nu se pierde în amalgamul de enumerații. Hoțul de vise reiterează un alt motiv romantic, și anume visul, care în povestire are o dimensiune mitică. Ideea ar putea fi o pastișă reușită dacă nu s-ar afla într-una din cele mai repetitive povestiri din carte. De șapte ori este menționat faptul că bărbații fumează și de trei ori că sunt abstinenți de la contact sexual cu femeile de la apariția hoțului. Unei pagini dedicate viselor femeilor îi urmează una cu cele ale bărbaților, ca totul să culmineze cu un paragraf despre visele ambelor sexe: ”Atât bărbații, cât și femeile visau visare, șamanii meditau vise, copiii trăiau visele povestite de popor, animalele erau vise, iar pădurea respira visul fiecăreia”. Iar dacă pentru cititori, variațiunile pe marginea cuvântului ”vis” nu sunt de ajuns, proza este generoasă și în enumerații, ca și în: ”Frica se cuibărea în sân, în inimi, în sânge” sau ”(…) își povesteau visele, minunându-se și îngrozindu-se, schimbându-se la chip, exclamând, bătând din palme, împingându-se, smucindu-se, strângându-se la piept, tolerându-și unul altuia reacțiile”. Johnny Fantomă readuce în prim-plan preferința autorilor români pentru englezisme și ne plasează în 1980, într-o atmosferă de blues. Receptarea acestei proze este îngreunată masiv de repetiții, redundanțe și patetisme gratuite (”dezastrele încă dormeau înăuntrul oamenilor”). Rasismului evident din Johnny Fantomă îi urmează în Un înger de băiat o problemă morală. Figura centrală a prozei, Albu, este considerată un copil perfect, un dar divin în ciuda preocupărilor sale ulterioare și-a infiltrării în lumea interlopă. Dacă lectura nu ne este întreruptă din cauza deficiențelor tehnice ale textului (”inima îi devenise un corb” sau ”nopțile se umpleau de sânge, cocaină și sex”), putem să remarcăm în final ciclicitatea: dacă Albu era la început privit ca un zeu, la sfârșitul cărții el este zeificat într-adevăr. Urmează Memoriile Domnului Roșu, care dă și numele cărții, deci ar trebui să fie ori cea mai reușită, ori cea mai memorabilă. Din păcate, așteptările nu ne sunt întâlnite și doar dacă ne chinuim, am putea interpreta textul ca un simbol pentru ciclicitate. Bineînțeles, enumerațiile nu lipsesc: ”fuma lung, prelung, elefantin”. O fotografie din Rai tratează tema dragostei, motiv pentru care este posibil ca autorul s-o fi asociat imediat cu romantismul, cum reiese și din stil: ”El tăcea și respira tăcere” sau ”Obrajii iubitei ardeau un Vezuviu ascuns”. Omul evoluează ne imersează într-un univers apocaliptic, unde elemente suprarealiste sunt atât de exagerate încât povestirea își pierde orice urmă de verosimil: ”apăruseră noi sporturi (…), de la echitația pe caracatițe, la șahul suspendat”. Urmează proza 45 °C, care tratează tema maturizării, folosindu-se însă de abuz de minori, și care se poate pierde în enumerațiile activitățiilor banale de la tabără. Ocupând 4 pagini jumătate, povestirea Jucătorii de Snooker tratează sentimentul competitivității. Mușuroiul de furnici sfârșește cu tragica moarte a unui copil ca pedeapsă pentru proiecțiile părinților asupra sa (”o ură împletită cu o iubire precum un goblen”). Un cap plin de șerpi pune în perspectivă dorința de adaptare resimțită în adolescență, transpusă prin metaforizări penibile precum ”șerpii săi deveniră un buchet colorat agățat de tăișul Lunii” și nelipsitele enumerații ”Toate gândurile, dorințele, regretele și visele sale se amestecară fatal cu veninul”. Neica Nimeni are o colecție impresionantă de aproximativ trei enumerații pe pagină, ceea ce dauneză structurii unui text, care se dorește patiș al bolilor mintale. La fel se întâmplă în Alb-negru și pe mut, o metaforă banală pentru autism. Textul Într-un punct mort aduce, poate, cel mai mare neajuns acestei colecții de proze. Metaforă de calitate îndoielnică pentru depresie, punctul mort se repetă cu minime variații de 29 de ori în decursul a 5 pagini. Scările rulante este povestirea de final a cărții și problematizează simbolic ceea ce în critica postmodernă poartă numele de obiect-fetiș. Țintă preferată a teoreticienilor postcapitaliști, obiectul fetișizat este în text o geacă de piele.

          Pe cât de maximalist e stilul, pe atât de precară corectitudinea gramaticală. Putem face referire la virgule puse între propoziții coordinatoare și greșeli de tipar (”geu”). Dincolo de greșelile de limbă–scuzabile în cazul unui debut de-o calitate incontestabilă, ceea ce categoric nu e cazul–, recurențele obositoare (cocktail, sâni), enumerațiile de elemente mai mult sau mai puțin echivalente (”niciun talent, nicio aptitudine, nicio preocupare”) fac lectura irespirabilă. Celestin Cheran e în lumea lui: plin de nostalgie romantică și total străin de contemporaneitatea literară autohtonă.

          

Adina Ailoaiei

Adina Ailoaiei

Născută pe 6 august 1993, în Suceava. Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, specializarea germană-japoneză. Excursie de studii în Bad Kissingen (Rolul Germaniei în Europa de astăzi şi Literatura cehă), participantă la workshop de Sumie la Facultatea de litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Workshop de frazeologie la secţia germană în cadrul Facultăţii de litere, Universitatea Babeş-Bolyai. Activităţi de voluntariat în cadrul CNPRSV, Suceava, ASUR (Asociaţia Secular-Umanistă România) Cluj-Napoca. A publicat în revista şcolii Unsere ZEITschrift din Suceava şi participă la şedinţele Clubului de lectură NEPOTU' LUI THOREAU, Cluj-Napoca.

More Posts

Follow Me:
Facebook