Nemira

Navele Pământului, de Orson Scott Card – un autor care printre iubitorii de literatură sf nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare, este, aşa cum putem afla şi de pe coperta cărţii, al treilea volum din seria Întoarcerea acasă, primele două fiind Amintirea Pământului, respectiv Chemarea Pământului.  Pentru cine nu este familiarizat cu acţiunea prezentă în volumul de faţă, trunchiez voit şi menţionez că este vorba despre o călătorie prin deşertul de pe Harmony (o planetă aflată la cca. 100 de ani lumină depărtare de Pământ) pentru a ajunge la navele care ar urma să-i poarte pe Terra (planetă pe care strămoşii lor au părăsit-o cu peste 40 de milioane de ani în urmă, când au ales să se stabilească pe Harmony).  Scopul acestei călătorii este de-a intra în contact cu Păstrătorul Pământului (the Keeper of Earth în original) pentru ca, la rândul său, acesta să reprogrameze Sufletul Suprem (the Oversoul) – calculatorul de pe Harmony care îi împiedică pe oameni să ajungă la un stadiu suficient de avansat încât să se autodistrugă, ori să dezvolte arme de distrugere în masă. Călătoria celor 16 personaje alese de Sufletul Suprem să facă drumul acesta anevoios şi deosebit de îndelungat are un caracter filosofic, autorul ridicând nenumărate întrebări existenţiale sau pur şi simplu religioase. Şi spunând acest lucru nu pot să nu remarc aerul biblic al întregii lor incursiuni: Sufletul Suprem, un fel de zeitate atotprezentă, dau nu omnipotentă, vorbeşte doar cu anumite persoane, insinuându-se în mintea lor ori transmiţându-le anumite vise; nu toţi, cel puţin la început, cred în existenţa unui Suflet Suprem şi nu toţi, de-a lungul întregii expediţii, sunt de acord cu intenţiile sale; invidia ce decurge din faptul că Sufletul Suprem comunică doar cu anumite persoane (notez aici episodul în care Nafai  era cât pe-aici să fie lăsat să moară în deşert de fratele său, Elemak); nesiguranţa în faţa existenţei pe Harmony a unor nave în stare să-i poarte pe Terra ş.a.m.d. , toate ducându-mă cu gândul că întreaga carte ar putea fi o parabolă la adresa credinţei răspândite de Joseph Smith Jr. acum două secole.

Partea de science-fiction din acest volum este, asemenea caracterului filosofic cuprins între coperţile sale, un element ce trece adeseori în plan secundar  (iar prin prisma acestui lucru afirm că volumul de faţă se adresează în aceeaşi măsură pasionaţilor de literatură sf, cât şi pasionaţilor de literatură în genere), cele ce sunt în prim-plan fiind relaţiile interumane. Pentru că dincolo de toate visele venite de la Spiritul Suprem sau de la Păstrătorul Pământului, dincolo de cutumele stranii existente în Basilica (multe dintre ele pur şi simplu revoltătoare pentru un om din zilele noastre), dincolo de scopul comun al expediţiei adeseori periclitat de dorinţele personajelor, aceasta este o carte despre oameni, despre gândurile lor cele mai intime, visele lor, despre structura fiinţei lor. Iar la acest capitol, Orson Scott Card se dovedeşte a fi un bun observator şi un la fel de bun psiholog, surprinzând foarte bine nu doar caracterele oamenilor, dar şi ce anume stă la baza acestor caractere şi felul în care evenimentele din jur se reflectă în sufletele lor. Întâlnim, astfel, o gamă largă de personaje: de la cele al căror caracter reflectă doar ambiţia şi ale căror năzuinţe care pun în pericol reuşita misiunii (Edemak, de pildă) şi personaje pentru care tot ce contează este unitatea grupului (Nafai, Rasa), până la unele guvernate de o minte simplă şi care nu-şi doresc decât un pat moale pe care să doarmă (Mebbekew, Kokor, Shedemei) sau o soţie pe care să o schimbe o dată pe an, aşa cum erau obiceiurile în Basilica (Sevet). Însă expediţia lungă pusă la cale de Sufletul Suprem are menirea să unească toate aceste caractere atât de diferite, să formeze din ele un trib, poate chiar o naţie care să recolonizeze Pământul. Dar există şi personaje a căror voinţă este prea puternică pentru a putea fi controlată de Sufletul Suprem şi din acest motiv respectivele personaje, lăsate de capul lor, vor greşi hrănind ura şi invidia din inimile lor. Să nu vă lăsaţi însă înşelaţi, cartea de faţă nu este una despre bine şi rău, asemenea multora cu care suntem astăzi invadaţi, ci despre dragoste (m-a impresionat în special relaţia dintre Shedemei şi Zdorab), prejudecăţi, îndoieli (precum cele care-l cuprind, spre final, pe Volemak), despre om şi despre sufletul său, suflet care cel mai adesea este în acelaşi timp atât bun cât şi rău.

Cu toate acestea nu pot spune că nu m-a întristat puţin lumea plăsmuită de Orscon Scott Card. Aproape două milioane de generaţii de oameni trăind ca pe vremea Antichităţii, fără să aibă în tot acest timp niciun fel de avans tehnologic. Şi totul din cauza deciziei strămoşilor lor de a-i proteja. Mie mi se pare o lume tristă, gândindu-mă la cât de mult potenţial are omenirea, dar apoi, gândindu-mă şi la felul în care ne purtăm unii cu alţii…

Şi dacă tot mai ajuns la capitolul mărturisiri, mai am una de făcut: nu m-a încântat felul în care, în interiorul aceluiaşi capitol, autorul face trecerea de la un eveniment la altul, fără să lase niciun rând liber şi fără să introducă niciun element clar de demarcaţie..

Şi acum două cuvinte despre ediţia de faţă:  cartea este în format soft, 107x178mm, şi are aproape 500 de pagini (488 mai exact). Traducerea a fost realizată de Antuza Genescu şi este de-o înaltă calitate. Oricât de atent am fost şi oricât mult m-am chinuit, nu am putut găsi decât două erori, şi acelea insignifiante (una la pagina 411, pe al doilea rând, unde cuvântului repete îi lipseşte cel de-al doilea e şi o alta la pagina 444, pe rândul 23, unde autoarea scrie se-ncăpăţînează, deşi până atunci a folosit â-ul din a). Am avut ocazia să citesc jumătate din volumul de faţă în engleză şi consider că traducere face onoare cărţii, existând, pentru cârcotaşi, o singură inadverenţă: în varianta în lb. română, la pagina 304, rândul 9 şi următoarele, se spune Nu-s prunc ca tine, handicapată din punctul de vedere al reproducerii, sunt izolată…, în timp ce-n varianta în engleză nu se spune nimic de niciun prunc: I’m not reproductively handicapped like you, I’m cut off from my own biological identity because I’m trapped…

Şi acum, la final, merită sau nu citită această carte? Răspunsul meu este categoric da, pentru dincolo de-a fi un roman sf, volumul de faţă este în primul rând literatură.

Nemira

 Al. Ioan DespinaAlexandru Ioan Despina s-a născut pe 04 septembrie 1985, în localitatea Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. Debutează literar în numărul 35 al revistei Nautilus cu povestea 17 Octombrie, iar următoare sa proză, Închisoarea, publicată în numărul 38 al aceleiaşi reviste primeşte o critică favorabilă în revista Helion (nr. 11, Aprilie 2011), în cadrul unul articol intitulat Poezie neagră şi blesteme. Continuă colaborarea cu Nautilus, iar în luna iulie a anului 2011 publică povestirea Azaroth. În aceeaşi lună este numit admin în cenaclul Lira21, precum şi membru cu atribute extinse pe site-ul literar RoLiteratura.

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan DESPINA s-a născut pe 4 septembrie 1985, în Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. După debutul său literar în numărul 35 al revistei Nautilus, publică câteva zeci de povestiri scurte în cam tot atâtea reviste din țară și din străinătate (Vatra, Algoritm Literar, Apostrof, Egophobia, Zona Literară, Dunărea de Jos, Oglinda, Argos, Aphelion, Bewildering Stories etc), câștigă 13 premii și mențiuni la diferite concursuri de literatură naționale și internaționale (premiul I la Concursul naţional de literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, noiembrie 2011, premiul al II-lea la Concursul Naţional de Literatură ‘Reţeaua Literară”, septembrie 2012, premiul I la Concursul de Proză ”Mihail Sadoveanu”, octombrie 2013, premiul al III-lea la Concursul de Literatură “Ioan Slavici”, noiembrie 2013 etc) și apare în peste 10 antologii de proză scurtă (Conexiuni, Moștenirea Văcăreștilor, Ion Creangă, Eposs Meridiane, Mihail Sadoveanu, Aripi spre zbor etc). Colaboreazã în calitate de recenzent cu aproape toate revistele de SF&F românesti, având o rubrică permanentă în revista Nautilus. Este, de asemenea, redactor șef al revistei online Gazeta SF și coeditor al antologiei Bumerangul lui Zeeler. Blog personal.

More Posts - Website