GSF62 ban-650

          Koko dădu la o parte „Scândura mobilă” – aşa denumise el perioada pe care o desprinsese din gardul putred al bătrânului Timp, ca să poată intra pe tărâmul celuilalt Creator direct din canalele platformei sale şi alergă să-i spună lui Astorall ultima noutate:

          — A venit soră-mea din Clocitor!

          Astorall şedea pe un scăunel-sfătuitor şi meşterea ceva dintr-un soare. Koko se gândi că poate nu l-o fi auzit şi repetă ca să acopere bocănelile Sculei.

          — A venit soră-mea din Clocitor!

          — Ei, şi ce ţipi aşa, crezi c-am surzit? A venit, foarte bine. Şi dacă vrei să te lauzi cu ce ţi-a adus…

          — Pantofi-dansatori. Da’ nu-i vorba de asta. A venit cu Veronika. A lăsat-o la mine, apoi s-a întors în Clocitor. Cică nu-i plăcea atmosfera.

          Koko îşi dorise dintotdeauna o soră. Ca majoritatea Creatorilor, şi el era singur, dar în secret plângea şi spunea că orice ar face se plictiseşte de moarte. Lui Astorall i s-a făcut milă de el şi pe ascuns i-a făurit o picătură-de-viaţă. Iar acum, iată, Clocitorul dăduse gata Opera. Însă surprizele se ţineau lanţ!

          — Care Veronika?

          — Nepoată-mea, ți-am arătat-o eu odată într-una din pozele pe cale mi le-ai modelat de ziua mea

          — Aia mică, goală, pe blana-de-rouă?

          — Ei, şi tu, roşi Koko. Acum e mare, are patru ani.

          — Mulţi înainte! Da’ am ciudata impresie că nu eşti în toate minţile. Parcă voiai doar o soră… Aha, de-aia nu ştiam eu cum de pălesc aşa de repede stelele la tine! Ai consumat energia ca un zevzec. Oricum de la mine nu mai vezi pomana de data trecută cu sămânţa-de-sori, când ţi-ai tapetat universul cu oglinzi-cântătoare. Eu nu mă mai bag, de acum încolo te priveşte!

          — Ba te priveşte. Că de mâine, a zis Mama să stau mai mult pe-acasă. Cică e mică, poate să se lovească, să iasă afară, aşa că eu…

          — Ei, bravo! pufni Astorall. Ba e mare, ba e mică. Vorba e că am văzut un ditamai Creatorul şi dădacă.

          — Nu-i nimic, mormăi Koko. Doar până i se termină combustia. Două solare o să treacă repede şi pe urmă ne apucăm iarăşi de Pământ.

          — Ia te uită! Nu cumva crezi că o să te aştept două solare? îl termin singur. Aşa să ştii! Am anunţat la Dispecerat că peste cinci intervale îi facem lansarea.

          — Şi ce? Mă duc eu şi-i anunţ că am mai amânat-o. Din „motive tehnice”, cum se spune, zâmbi Koko.

          — Du-te şi le spune adevărul, dacă te ţine obrazul. Du-te şi le spune că vrei să amâni lansarea ca să înveţi cântece de leagăn. Aaa, dar să ştiu că nu dorm nici nopţile şi tot îl lansez peste cinci intervale, nici o zi mai mult! Să-mi dai schiţele și las’ că mă descurc eu.

          — Poate că vii să-l lucrăm la mine?

          — Ai înnebunit? Tocmai acum când am Laboratorul la dispoziţie cu tot utilajul? Îţi spun pentru ultima dată: vii sau nu vii să-l lucrăm?

          — Aş veni, Astorall, ştii bine, dar… Veronika… adică Mama… cum să fac… ştiu şi eu? în definitiv, mă duc şi-i spun Mamei că…

          În aceeaşi clipă, dinspre Dincolo se auzi un glas subţirel:

          — Unchiu’ Kokooo! M-am ascuns. Gândeşte-mă…

          Koko făcu un pas înainte, vru să spună ceva, se răzgândi şi, potrivindu-şi scoaba, se repezi Dincolo.

          Astorall porni furios spre Laborator.

         

          ****

         

          A doua zi stătea culcat pe burtă sub tufa sa parfumată de Creator, privind stelele şi meditând la schiţele lui Koko. Îi plăcea să stea acolo, când platforma era pustie şi năpădită de florile-ideilor-geniale sau alte buruieni mărunte, ori de câte ori simţea nevoia unui colţişor liniştit. Era într-adevăr linişte în jur, nicio boare nu înfiora speranţele uşor îngălbenite, niciun zumzet-de-răzvrătire, niciun zbor-de-curcubeu nu tulbura miresmele. Când deodată… se pomeni cu o întrebare:

          — Vii la noi cu iepuraşul?

          Se uită în stânga, se uită în dreapta… nimic-ce-ar-putea-vorbi. Ridică din umeri şi se aplecă iarăşi deasupra schiţelor, când se auzi din nou:

          — Vii la noi cu iepuraşul?

          Abia atunci zări printre siluetele străvezii ale Operelor, un nas mic alături de un ocular care-l cerceta cu atenţie.

          — Hei, ce faci acolo? se răsti Astorall.

          — Mă uit la tine. E frumos… acolo. Vii la noi cu iepuraşul?

          — Care iepuraş? N-am niciun iepuraş.

          — De ceee?

          — Uite-aşa, n-am.

          — Bine. Vino cu pisica. Şi să-ţi faci un iepuraş. Să-ţi facă mămica ta. Să fie alb. Pisica ta e albă?

          — Nu, e tărcată.

          — De ceee?

          — Nu ştiu. Aşa e ea.-GENESIS

          — Să-ţi faci o pisică albă. Vii să vezi pisica noastră? Noi avem pisică frumoasă.

          — O ştiu. E urâtă, se pomeni Astorall spunând cu ciudă şi-i întoarse spatele mai repetând o dată: E urâtă!

          — Noi… avem… pisică… FRUMOASĂ, se auzi de Dincolo un fir de glas în care tremurau lacrimile.

          Paşi mărunţi şi lacrimi „De ce-o fi plângând?”

          — Ce-i cu tine? De ce plângi, Veronika? răzbătu glasul îngrijorat al lui Koko.

          — Noi… avem…pisică… frumoasă?

          — Sigur că da. E frumoasă. Cine spune că-i urâtă?

          — Aaa… aaa… nimeni.

          „Ha, ha, se înveseli deodată Astorall, auzi-o cum minte, păcătoasa mică.”

          Erau ceasurile după-amiezii şi era frig. Mama cuplase senzaţiile de ploaie, răceală, vânt la circuitul platformei. Astorall observă un solz de geam deschis la Laborator şi-l închise, să nu-l trântească furtuna. Apoi se porni Afară un adevărat potop şi Astorall se aşeză într-o scoică-foşnitoare să mai consulte schiţele.

          Nu reuşi să descifreze topitura pe baza căreia trebuia finisat planşeul, concepţia inovatoare a lui Koko despre noul Pământ, şi asta-l întristă.

          Scârțâituri, trosnete.

          Să fi intrat pisica? Să se fi deschis iarăşi solzii geamului?

          Pluti într-acolo.

          Scârţâituri, zgomote.

          Cineva cotrobăia prin Laborator. Deschise Uşa. Nimic suspect. În incinta-de-creat toate erau la locul lor: Aparatele, Sculele, Hărţile, Cutiile cu seminţe şi pietre, Ierbarele, Insectarele… Ba nu. Lipsea un balansoar temporal, un fel de biluţă strălucitoare înconjurată de arculeţe-melodioase, aidoma unor câmpuri de forţă.

          Nu făcu decât doi paşi şi încremeni. De după un cub-plutitor apăru… o rochiţă roşie. Apoi se desluşi un nas mic şi doi ochi mari care-l priveau spăşiţi, rugători. Şi o mânuţă dolofană care-i întindea balansoarul sustras. Sunete fermecătoare se unduiau în jurul lor, emanate de Aparate.

          — Păpuşa mea e goală. Eu… am vrut să-i pun hăinuţa. Ea n-a vrut. A căzut. Am… găsit asta. Pune-i tu hăinuţa, mai adăuga ea întinzând spre Astorall o jacheţică verde, de catifea-curgătoare.

          — Dar… dar tu… tu cum ai ajuns Aici? izbucni Astorall împleticindu-se în cuvinte.

          — Prin scândură.

          — Care scândură???

          — Prin gardul timpului. Cu scoaba…

          — Formidabil! Dar… ce cauţi tu Aici?

          — Am venit să văd Laboratorul. Unchiu’ Koko nu mă lasă. Zice că-i închis. Zice minciuni.

          — Ba e închis. Acum Laboratorul e închis, aşa să ştii, strigă Astorall, scos din răbdări.

          — Ha, vezi că nu e închis? Şi tu zici minciuni.

          „Koko! Unde dracu-i Koko să-l fac praf?”

          — Cum te lasă el să umbli aşa, de capul tău?

          — Nu mă lasă. EI crede că dorm. Vezi că nu e închis? Unchiu’ Koko spune minciuni. Şi tu spui minciuni!

          — Vai de capul tău! Te-a udat ploaia. Ce mă fac cu tine acum? oftă Astorall, chemându-şi scăunelul-sfătuitor, aproape plângând de ciudă. Cum veni îi arătă fetiţa şi-i ordonă să se ocupe de ea. însă nu era chip să o domolească.

          — Îi-e frig. Am rochiţă. Păpuşa mea e goală. Hai, pune-i hăinuţa mea!

          — Lasă-mă-n pace cu păpuşa ta!

          — Bine. îi pun eu hăinuţa. Şi se repezi spre uşă.

          Astorall o prinse de mână.

          — Unde te mai duci?! Afară ploua tare. Păpuşilor, dacă-s păpuşi, căută el o explicaţie logică, nu poate să le fie frig. Eşti udă. Ai să răceşti. Hai cu mine!

          O apucă de mână şi o trase după el într-o incintă-de-privit, de unde se vedea bine platforma, turnul Mamei, sferele-cu-vise. Veronika se uita Afară. Ploaia nu se potoli, continua să se prelingă peste solzii sidefii în fire lungi, neîntrerupte. Se auzeau picurii căzând pe alveolele acoperișurilor şi peste Opere.

          — Ce mă fac cu tine acum? repetă Astorall amărât. Am o grămadă de treabă şi…

          — Ce treabă?

          — Trebuie să creez ceva

          — O Operă?

          Astorall o privi zâmbind.

          — Da. Însă e cea mai frumoasă Operă pe care o voi crea.

          — E grea?

          — Foarte. Iar tu mă sufoci cu senzații-de-copilărie-capricioasă. Nu mă pot concentra… Ce mă fac cu tine acum?

          Veronika veni lângă el şi-l plesni uşurel pe obraz cu palmele ei ca nişte perniţe.

          — Unchiu’ Koko zicea că ai nevoie de o dulamă şi un terminaci.

          — la te uită! Şi… ce mai zicea „unchiu’ Koko”? Dulamă am găsit eu, dar terminaci nu ştiu acum de unde o să mai găsesc…

          — Ce e un terminaci?

          O aşeză cu grijă în scoica-foşnitoare.

          — Păi, un fel de… cum să-ţi spun eu, un fel de fermoar. Dar mai complicat.

          — Aha! Ca să închei Pământul, nu?

          Astorall păli brusc.

          — Da’ de unde ştii tu?

          — Mi-a spus Mama în Clocitor.

          — Daaa?!

          Koko se ţicnise în mod sigur. Astea erau secrete, ba nu, SECRETE!

          — Şi ce ți-a mai spus Mama?

          — Că după ce construiţi planşeul, pe lutul stelar aşezaţi toate decorurile, toate elementele naturale, apoi lipiţi un terminaci şi gata! Ba nu, nu e gata! Mai trebuie un lucru.

          Astorall era aproape de culoarea vântului.

          — Ce lucru???

          — Geneza. Povestea cu Adam şi Eva, care s-au iubit şi au avut o mulţime de copii şi… aaa… Nu mai ştiu. Uite aici! îi întinse mânuţa dolofană în care ţinea fermoarul rupt de la jacheţică.

          — Ce să fac cu el?

          — Îl pui în Clocitor, vorbeşti cu Mama ta şi poate iese un terminaci. Unchiu’ Koko mi-a spus că un Clocitor poate orice.

          Extraordinar! La aşa ceva nu se gândise! Chiui şi se repezi în incinta-de-creat. Mângâie Aparatele şi fermoarul dispăru într-o jerbă de culori printr-un tub. Gata! De acum încolo Mama se ocupa cu restul operațiilor.

          Afară se înserase de-a binelea şi Veronika se ghemui strâns în scoica-foşnitoare şi închise ochii să nu mai vadă ivirile înfricoşătoare reflectate de ferestrele de întuneric.

          Linişte, linişte, linişte.

          Astorall rămase nemişcat, nu cumva să o trezească.

          Peste puţin timp, ploaia încetă şi Astorall luă fetiţa în braţe şi porni tiptil spre tărâmul lui Koko.

          Auzi Dincolo zgomot de paşi şi vocea lui Koko:

          „Veronika! Veronika!”

          Pesemne fata-l auzise, fiindcă deschise ochii şi îi zîmbi. Îl apucă de gât cu mânuţele şi adormi din nou, somn dulce.

          — Ssst! Doarme, nu vezi? Și altă dată să ai mai multă grijă de ea, şopti Astorall potolind astfel văicăreala lui Koko.

          Koko oftă:

          De mâine nu te va mai deranja. I se termină combustia. Totul va reintra în normal. Promit.

          Astorall plecă fără spuna o vorbă. Se întoarse însă peste puțin timp, cu o cutie strălucitoare în mâini. Koko îl privea și nu înţelegea ce vroia cu cutia aceea.

          — Adu-o pe Veronika!

          Fetiţa veni zâmbind, puțin somnoroasă.

          Astorall descuie cu grijă cutia și dinăuntrul ei ţâşni un soare orbitor. Koko se îmbujoră. O inimă-de-copil! Şoptiră tainele-dezlegării și-i dădură fetiţei viaţă.

          Lui Koko i se umeziră ochii.

          — Îţi mulţumesc!

          — Şi asta nu e tot! Rosti fericit Astorall. Mâine vom lansa Pământul. E o Operă-perfectă! Va fi înscris în Registrele Cosmice, deci va trebui păstrată tradiţia. Mama e de părere să modelăm puţin tiparul Genezei. Deci, vom mai trimite o inimă-de-copil spre Clocitor. Înţelegi?

          Koko înţelegea perfect.

          Se îmbrăţişară.

          Fetiţa îi privea cu ochi miraţi, iscoditori.

          O ridicară pe un zbor-de-curcubeu şi rostiră la unison:

          — Bine-ai venit, Eva!

 

          Cenaclul de arte vizuale şi literatură de anticipaţie

          “SFera” – Braila  (Premiul SEGRA 1994)

         

          

Aurelius Belei

Aurelius Belei

N. 04 octombrie 1971 Studii: 1994 – 1999 Facultatea de Psihologie-Sociologie, Universitatea Hyperion, București EXPERIENȚĂ FANDOM 1993 (17 ianuarie) – membru fondator “Sfera” 1993-1995 președinte O.N.G. “SFera”- C.A.V.L.A. (Cenaclul de Arte Vizuale și Literatură de Anticipație-Brăila) 1993-1996 colaborator săptămânalul “Jurnalul SF” (București) și cotidianul “Libertatea”(Brăila) 1998 (iunie) – asistent de proiect expoziția “ModernArt” ediția a IV-a 1998 (septembrie) - coordonator de proiect manifestarea națională “România XXI-Încotro ?” ediția a III-a 1999 – redactor literar fanzinul “SFera” nr.8 1999 - 2000 – preşedinte O.N.G. – “Sfera” ACTIVITATE LITERARĂ 1993 „TECHNO-LOVE (space requiem)- Jurnalul SF/9; “RĂZBOI OBIȘNUIT”- Libertatea/809; “ÎNVINGĂTORUL IA TOTUL”- Libertatea/823; “ÎNTÂLNIRE DE GRADUL ZERO”- Jurnalul SF/18; “ULTIMA MOARTE”- Katharsis/2; “TECHNO-LOVE (pseudomnia)”- Libertatea/918; “JE T’AIME MELANCOLIE !”- Magazin/1886. 1994 “TECHNO-LOVE (space requiem)”- Themis Art Magazin/8; -Libertatea/1059;” “RĂZBOI OBIȘNUIT”- Magazin/1894; “ÎNVINGĂTORUL IA TOTUL”- Magazin/1891; - CPSF/510; - Libertatea/1098; “TECHNO-LOVE (pseudomnia)”- Supernova/35; “JE T’AIME MELANCOLIE !”- Libertatea/1103; “SCHIZO 22”- Supernova/11; “NOSTALGIE” -Magazin/1894; -Libertatea/1123; “DINCOLO ZACE LARNNA”- Jurnalul SF/59; “INTERMEZZO PENTRU O DRAGOSTE ETERNĂ”- Magazin/1903; - Libertatea/1118; - Supernova/37; - Jurnalul SF/96; “PĂMÂNTULE , COPILULE ...”- Libertatea/1108; “PSEUDO-ELEGIE”- Libertatea/1133; “VĂ LIPSEȘTE UN TECHNOSAUR ?”- Libertatea/1143; “SILVOMATUL”- Jurnalul SF/86; “DE O SUTĂ DE ORI ADRIAN”- Supernova/35; - Curierul National/1080; “URAGAN”- Libertatea/1153; “HYPNOPEDIA”- CPSF/508. 1995 “TECHNO-LOVE (space requiem)”- Sigma/7; “RĂZBOI OBIȘNUIT”- Supernova/64; “TECHNO-LOVE (pseudomnia)”- Libertatea/1320; “VĂ LIPSEȘTE UN TECHNOSAUR ?”- Jurnalul SF/104; - Supernova/75; “ALPHA BOREALIS”- Jurnalul SF/105; “PSEUDO-GENESIS”- Jurnalul SF/122; “TECHNO-SYSTEM”- Almanahul Anticipația; “PAȘI SUSPENDAȚI ȘI LACRIMI- publicat în buletinul informativ SIGMA/9-10 DE HÂRTIE (eseu prezentat în sesiunea națională de comunicări SIGMA’95 Piatra-Neamț;) “HYPNOPEDIA”- SFera/1 . 1996 “INVINGĂTORUL IA TOTUL”- Alternativ SF/46; “JE T’AIME MELANCOLIE!”- Alternativ SF/46; “SCHIȚĂ PENTRU UN CYBORG”- Libertatea/1516; “INCOGNISCIBILUL”- SFera supliment/5-6; “TECHNO-LOVE (metamorphosis)”- Themis Art Magazin/18. 1997 “TECHNO-LOVE (pseudomnia)”- Satelit-STRING/5; “DE O SUTĂ DE ORI ADRIAN”- Satelit-STRING/5; “X-FICTION: crimă sau tămăduire- Hypnopedia/2; în SF-ul romanesc?” (eseu)- Omega/2; “LA CAPĂTUL SPERANȚEI”- Almanahul Anticipația; - Hypnopedia/2; “ÎNVINGĂTORUL IA TOTUL”- Telegraful/283. 1998 “CHRONOLOGIE”- Telegraful/418; - Sfera/6; “LA CAPĂTUL SPERANȚEI”- Telegraful/417; “TECHNO-LOVE (space requiem)”- Jurnalul de Bucuresti/294; “VĂ LIPSEȘTE UN TECHNOSAUR ?”- News Letter SF/08; “CELĂLALT TĂRÂM AL MORȚII”- Sfera/7; “PSEUDOGENESIS”- ArtPanorama/10. 1999 “JE T’AIME MELANCOLIE!” - Sfera/8; IN STRĂINĂTATE: “TECHNO-LOVE (space requiem)”- Temps Tot/35/1995 (CANADA); (trad. Mihai-Dan Pavelescu) “TECHNO-LOVE (space requiem)”-“…A la Nuit Noire”/1995 (FRANTA) (trad. Nicolae C.Ariton) PALMARES: premiul QUO VADIS?- Dincolo zace Larnna; 1993 (Ploiesti) premiul III-HELION- Alpha Borealis; 1993 (Timisoara) premiul II-revista MAGAZIN- Invingatorul ia totul; 1994 (Bucuresti) premiul I-SEGRA - Pseudo-genesis; 1994 (Slatina) mentiune QUO VADIS?- Silvomatul; 1994 (Giurgiu) premiul editurii MULTISTAR- Atlantikron - Genetic-Game; 1994 (Cernavoda) premiul GEOVALY SRL- pentru activitate; 1995 premiul STAR TREK- pentru schiță 1996 (Buzau); premiul european – “…A la Nuit Noire”- pentru povestirea “Techno-love (space requiem) (Franta - 1995) volumul de debut: TECHNOFICȚIUNI, Ed. TRITONIC, Bucuresti, 1998. ANTOLOGII: - România SF- 2001 (Dicționarul de autori SF - Nemira) - Fantasticul M III - 2003 (antologator Mihail Gramescu & Adina Lipai)

More Posts