Când o s-ajungă rândurile astea la tine, deja crecă la Rețea o să fie vorba de explozia de-aici. Cu siguranță te vei întreba ce și cum, așa că am să-ți spun exact cum s-a-ntâmplat de fapt. Dorel, îl știi pe Dorel, ăla de-a sărit să ne ajute când ne-am bătut la discotecă cu alde Chipciu, ăla de se lăuda la toată lumea că are-un brici acasă lăsat de bunică-său și-a venit Garda, i-a răscolit casa, l-a luat la’ncins pe tată-său și el a dormit două nopți la noi în vechea șură… ei, avea onțelegere cu unu, c-atunci când primește un semn de la el, să acționeze o pârghie ascunsă sub prispa Bocioagăi. Și ce să crezi, a tras Dorel de manetă și casa Bocioagăi, aia din marginea satului, din văioaga de lângă Cânsu Gabor, de unde furam gorgoaze când eram mici, s-a căscat în două, tăiată ca cu laseru și s-a ridicat o turelă albă ca neaua, din care, tot albă ca neaua a țâșnit, vuooum, o rachetă telighidată, care-a mers pe sub radare și pe sub sârme și-a bușit pilonu’ bazei și canci scut antirachetă. După aia, turela s-a retras la locu ei, s-a adâncit și s-a autodistrus cu implozie, iar casa Bocioagăi a revenit la loc, s-a alipit din bucățile care nici nu par c-au fost tăiate ca cu laseru’, m-am dus și eu și-am pipăit peretele. Juri că-i o scorneală de-a bețivanului și nu l-aș fi crezut, da prea se leagă toate, că Gicu zice c-au cărat la bază, c-o zi înainte, cadavre de la morgă, de la Caracal, a băut el c-un dințar care i-a povestit cum a pus plombe și coroane la morți cu fișa dentară-n față și cu pistolu-n coaste. Bineînțeles că pe dințar l-au omorât, au turnat în el doi litri de whisky și l-au aranjat cu fața-n singura băltoacă din șanț care era pe o distanță de trei kilometri… Camioanele blindate care-au trecut asnoapte prin sat, au dus cadavre și-au plecat cu soldații vii, care tre’ să pară c-au fost prinși în explozie.

          Cert este că ăștia chiar cred că noi sîntem proști! Distrugerea bazei americane va părea c-a fost făcută de-o rachetă balistică rusească, așa vei vedea și tu pe Rețea, că rușii și-așa au declarat că vor face asta. Bun, declarația e de demult, da’ ea există și le dă apă la moară la alde Sam… Da ascultă-mă pe mine, ăsta-i praf în ochi! La chestia asta de rezervă nu ar fi dat drumu americanii, dacă n-ar fi fost prinși cu Capri Cornu’, dronele alea trimise să lase urme pe Lună ca și cum le-ar fi lăsat ăia din programu’ Apollo. E manipulare pe față!

          Explozia asta a fost pe la șase și ceva, că pe la șase am intrat la afumătoare și-am fumat o babașcoasă cu Dorel și Costică de la iazuri. Ți-am zis parcă că vechea afumătoare s-a surpat în iarnă, da atuncea n-am avut cum să facem nimic, n-aveai un să duci pământu în albeața aia. Toată primăvara am săpat și-am refăcut galeriile după mintea lu Hornete, că e tare-n calcule, el zice c-a făcut stagiu la supravegherea aeriană, nimeni din sat nu-l crede, da’, în fine, parcă poți să știi… el tot povestește cămprăștia substanțe reflectorizante-n Marea Neagră, că zbura cu radare termo prin munți… Oricum, a ieșit beton, cazanele de afumat le-am lăsat unde erau, grătarul la fel, da camerele din mijloc le-am mai adâncit, acuma se poate fuma în picioare lejer. Și cum îți spuneam, fumam o babașcoasă cu ăștia, Dorel a adus două din alea de tutun negru legate-n frunză de viță, ne durea în pix de fototermica lu Stamate (la doi metri sub pământ, îți dai și tu seama, ce sigur e, nu te umflă nimenea!) și râdeam de sinucigașii ăia de care vorbeai tu c-au făcut grătar la pădure, sub ceru liber, de-a venit garda călare și i-a expediat direct la Canale. Îți dai seama că li se vedeau cărbunii încinși pe toate camerele termosensibile din zonă. Atunci ne-a zguduit explozia și s-a prăvălit unu din pereți fix lângă basca lu Costică.

          Prima dată am crezut că Stamate, ăla de patrulează pentru Gardă, ne-a găbjit și-a trimis vreun detunător peste afumătoare, și zău că mi-ar fi părut rău mai mult de afumătoare decât de Costică, la cât lucrasem la ea în primăvară. Apoi am ieșit și-am văzut ceru roșu și, în depărtare, baza incendiată.

          Acuma când îți scriu rândurile astea, că nu mai am șpicher să-ți trimit, se-aud cum tot trec de vale tirurile celor de la Rețea care-au venit să filmeze toată tărășenia. Va fi vânzoleală mare și chestia cea mai nasoală e că ăștia de la Garda Națională o să vină cu tot alaiu și cine știe câte căcaturi n-or să se afle. De afumătoare o să se afle, că sigur o să răsufle vreun netot, știi cum întorc și împletesc agenții de rangul întâi întrebările. Bun, da’ asta-i crimă de grad C, c-avem la ea făcute răsuflători din stuf și-am băgat la foc întotdeauna numai vreascuri mărimea 4.

          Io am vorbit cu Dorel și zice că unu’ gras, John, i-ar fi dat mălaiu să tragă de manetă când îl sună. Da i-am zis să nu-mi mai taie goange, că nu-i mai țiu spate. „Ce spui, Franț?”, i-am zis, parcă io nu-l văzusem cum tot bea cu unu’ Brad, unu’ înalt și uscățiv, c-o bubă pe nas, de se țineau de după gât cînd ieșeau de la Vițălaru? A recunoscut, da’ asta-i fix pix. Chiar dacă trece Garda, oricum ai da-o, americanii e interesați să mătrășească tanăii.

          Bun, aș rămâne, la o adică, ce capete de acuzare au? Să se uite în failurile lu Stamate. Am întins o dată folia reflectorizantă pentru albedo, copertina, pe la doișpe, deși sirena sunase la zece și mi-a dat o mustrare. Am înțeles că la voi s-a băgat dintr-alea extensibile, nu trebuie să te mai chinui să le înfășori sau să le desfășori după semnalu sonor care-ți zboară creierii; bun,

          că-n Puțuri, Dăbuleni și Bechet e și mai nasol, am înțeles că au țiuitoare individuale, pe gospodărie, care te ridică de pe budă-n două secunde. Ei, și-am mai primit o mustrare, da aia chiar că-i pe nedrept, că la simularea pentru Apocalipsă n-a participat nici jumade sat și noroc cu ăia de la blocurile MApN de-au mai făcut ceva figurație, că dacă nu mă zbura de-atuncea prefectu’. Atât.

          Bardaș are un frigider funcțional, toți știe de Gorgovan că pune capcane pentru fazani și iepuri, crimă de grad B, atentat la fondul cinegetic, da’ nimeni nu spune nimic, că tare bine ne-a mai prins mistrețu ăla acu două ierni, când n-a reușit Administrația să ne trimită rațiile, plus că niște bucățele nu strică niciodată, când și când te mai saturi de terciul ăla multivitaminic… Ciupitu gătește-n beci, văru Horică are puse deoparte niște semințe de castraveți, cultură hidrofilă, interzisă, alde Velișcu au o drujbă cu amortizor, sau, de exemplu, toată lumea știe că Maricica schimbă napi porcești (ea le zice„topinamburi”) pe alune hibrid și cafea prin sergentul de la bază care-i aduce maracuia noaptea, că toată lumea ia de la ea cafea.

          Când veneam încoace, am vorbit cu ea. Era la poartă, doar ce terminase de-ntins albedoul în curte. Știi că pe bărbatu-său, când a făcut băut accident cu doi morți, l-au împușcat imediat, pe marginea șoselei, că provenea dintr-o familie nesănătoasă, și maică-sa și taică-său avuseseră mașină personală, împreună, peste 17 litri de motorină la sută!, deci postcriminali de grad A, iar pe soră-sa au ridicat-o acu vreo două luni, crimă de grad B. A făcut curățenie în pod și-a aruncat, printre altele, un laptop, din ăla de pe vremea bunicii, cu ieșiri USB și alea alea și un mixer. Pe ambele le-a aruncat la coșu pentru plastic! Neglijență criminală, distrugere de resurse rare. Canal. Unii zice că plictisita a vrut să plece din sat, da’s răi. Și i-am zis lu Maricica: „Ai grijă, fa, ce faci cu napii ăia, că ne bagi pe toți în rahat!”. Ce crezi că mi-a răspuns?„Apăi ce, măi, Mile, doar io am bube? Vrei să te bagi sub fusta mea și nu știi cum?”. Am lăsat-o naibii în pace pe nebună…

          Bun, la o adică, io po să le spun: „I-auzi, bre, și ce dacă-s primar? Io de un să le știu pe toate, frate?”. Și chiar așa și e, io de unștiu ce face tot prostu’n ograda lui? Da’ tot s-o găsi vreun sifonar, sau, cine știe, poate chiar Bejan, care mă contracandidează, să le-o sufle p-asta cu Maricica sau cine știe ce altceva, încercând să mă responsabilizeze pe mine!

          Vremurile-s tulburi, împuțite și mai coclesc încă, așa că aș rade-o din țară. Uite cu ce-aș vrea io să mă ajuți. Știi că spunea biata mama de-o carte pe care-o adusese tata când se întorsese de la Slobozia unde lucrase la demontarea bisericii de lemn, o carte interzisă care n-o mai lăsase să doarmă noaptea liniștită și noi ziceam că-s povești de-ale ei, baliverne menopauzice. Nu-ți spui, curățam podeaua de la bucătărie, când am găsit-o! Băi, e în stare perfectă și trebuie că valorează o groază de unități. E „The Best of Greybeards Inventions”, ultima tipăritură de la noi din țară. Imediat după aia s-a dat Legea Hârtiei și nu s-a mai tipărit nimica. Curios nu este cum de-a scăpat de Rechiziție, ci de topire, doar știi că sefeurile au fost distruse primele, având cota 10: elucubrații, aberații, scrieri nocive. În plus, se vede că e ediție de colecționar. Pe a doua filă, e o dedicație: „Fanului SF nr.1, de la Moshul SF nr.1”. În dreptul autorilor e scris de întâiul posesor sau de vreunul dintre amicii săi: „Bunăciune!”, „băzăciune”, „falșu”, „chioru’ ”, „Guru”, „mehenghiu”, „Merișor”, „Ungurulu ”, „The King” etc. ceea ce, cred io, că-i sporește valoarea considerabil. N-am citit-o, da nu că-s scorneli, pe copertă scrie că-s scorneli strânse de unu Ghidoveanu, de fapt, ele sunt niște închipuieli bolnave, am răsfoit-o așa… pasager… nave, solzoni și alte goange, da n-am avut timp ioc, că am la strânsu recoltei doișpe nuntași încarcerați la primărie și tre să stau după ei tot timpu.

          Deci uite cum poți să m-ajuți, vorbește tu cu ăla de la muzeu, de care-ai zis tu anu trecut că știe unu care prăduiește cărți, mașini de cusut și telefoane. Vorbește cu el că știi un tip care are „Scornelile” și vezi cât dă. Cu 20.000 o tai din țară.        

          Adevăru’ e că mi-e cam ciudă, vorba aia, se răcise și la mine-n curte, lărgisem camera vizorului cu doi metri pătrați, așa cum zice legea – acu c-a apărut și ăsta micu’, Fănică -, patruj de unități, am băgat conexiune la Rețea de un Terra, șaij de unități, bașca încă vreo două sute de unități, până acum cel puțin, pe care le-am băgat în proiecții holografice cu „Votați Emilian Neajlov!” și cu „Primarul care trebuie să rămână!”. Și n-aș fi băgat atâta bănet, în mă-sa, da Bejan, Ionel Bejan, ăsta care mă contracandidează, a tot început să ardă fitile că distrug ogrăzile oamenilor (că el n-ar face-o!) și c-am adus deținuți în sat.

          Știi că satul nostru-i pătrat, nu circular, ei, și trebuie rezolvată chestia aia cu ulițele care tre’ să taie satun diagonală, da lumea nu că-i căpoasă, c-ar putea să renunțe cu lesnitudine la două-trei cuibare de cartofi și să pietruiască aleile astea care-ar traversa benefic satul, da’ ei nu vor să umble la gardu din fundu curții, mă-nțelegi? Că mai tot omu are o buca de sârmă-n gard sau niște crengi nedeclarate. Și asta-i treaba, nu prea se pupă, da asta e: pe de-o parte tre să suflu și-n iaurt să iau votu prostimii, că fără funcția de primar, la trei mustrări, te trimit ăștia la Canale și aici le iei nitro, nu-i așa simplu ca la voi la oraș, pe de alta, tre să aplicăm și noi legea aia, care-i de-atâția ani!, cu gardu verde. „Tovarășe, așa zice că tre să ai gard verde pentru a limita vecinătățile, apăi tre să-l ai!”, așa le zic. „S-au dus timpurile în care, cum spunea bunelu Vasile, tot rumânu avea lemn în casă, lemn la ușă, lemn la fereastră, deasupra ferestrei, lemn la poartă și în gard.”. Apropo, i-ai văzut ieri pe nebunii ăia din Siberia? Ca din oală i-a luat Poliția Resurselor!

          Iar cu deținuții, să-mi ba picioarele dac-a fost după mine! Doișpe din Amărăștii de Jos se întorceau de la o nuntă de la Roșiorii de Vede c-un minicar și i-a oprit Garda în raza comunei noastre, s-au dus câți trebuia, da s-au întors mai puțini, c-au lăsat mirele acolo, și au intrat la peste zero trei la sută de persoană (cică la anu e vorba să scadă limita la 0,25 litri la suta de kilometri de persoană, mi-a zis prefectu acu o lună). Șoferul a intrat direct la crimă de grad A, iar pe-ăștia mi i-au lăsat în poarta primăriei. „Trei luni recoltă.”, „Păi, n-am ce să recoltez cu ei trei luni…”, le-am zis eu. „Trei luni recoltă. După ce termină cu recolta, îi pui s-o care de colo colo, s-o depoziteze ba ici, ba dincolo. Trei luni recoltă.”. Așa că-i am pe ăștia spânzurați prin sat, tot cărând cartofi.      

          Băi, frate-meu, da știi cum e, binele îți vine cu rău cu tot! Luăl mai mare, lu Dănuț, mare prostie că i-am arătat cartea. Știi că e a patra, termină școala și ți-am spus parcă, că i-a intrat în cap că se poate face posteur de când a văzut comentariile la copilăriile alea ale lui. Aseară, obosit, am intrat în vizuină, m-am conectat și-am auzit pe la mijloc: „ca și cum ai mângâia o carte”. Am dat înapoi, din nou: „cum ai mângâia o carte”. Poți să intri-n Rețea, e povestirea 417.224 – știi că de vreo trei luni s-a renunțat și la titlul scrierilor. Că numele autorului napare de-atâta timp e fix pix, nu știu cititorii cine-a scris-o, dabăieții de la Administrația Rețelei îți pot trimite Garda în secunda doi. E chestie de timp până se-nțeapă ăștia că bolovanu a avut pe mână o carte de hârtie (nu c-ar găsi-o cineva la Kontrol, am dosit-o bine, în cutia apometrului de la streașină).

          Și doar i-am zis: „Băi, băiete, bagă-ți mințile-n cap, băi!”. El zice că n-a făcut nimica rău, că e figurină de stil, comparație admisă, a verificat el pe Rețea. Mi-a zis c-a învățat și el la școală ce-au pățit tipografii, editorii și scriitorii prolifici pe timpuri, da c-acum e altceva, e un cultural rebirth (auzi!) permis de cea de-a doua ecologizare și că povestirile electronice anonime vor insufla curaj și tărie nației văduvite de resurse. L-au ideologizat ăștia la școală de l-au tâmpit de tot! Mi s-a destăinuit într-o seară, de curând, că se bucură enorm că n-a prins Vremurile Negre, „Auzi, tăticule, să consume smintiții ăia dinainte atâta combustibil fosil pentru drumuri de până-n patru-cinci kilometri, pe care le puteau face lejer la pas sau c-o biclă! Să distrugă atâța copaci, să arunce plastic sau metale la gunoi! Trebuiau executați pe loc!” și alte prostii de-astea. În cameră are Marea Cruce Ecologistă, o fotografie pe hârtie cu Neofil Pușcașu și Emoroid Stoicescu, părinții freecycling-ului extrem, și o hologramă de aia cu Pământul cum arată acuma, argintiu ca un glob ornamental. Să nu-mi zici mie, Mil, dacă junioru ăsta n-ajunge în doi-trei ani gardist sau activist verde. În fine, tre’ să suflu și-n iaurt cu puștiu ăsta dat dracului, și să stau cu ochii-n paișpe, cel puțin până plecăm.

         

          Monitorizarea bigbro a Rețelei nu-mi dă de ales, și ți-am zis c-a trecut mai bine de-un an de când nu mai am un șpicher, așa că-ți trimit această scrisoare pe Dorel, care se dă el tare, da’ vine cu căruța de varză la târg, mai mult ca să iasă din sat, plus că e prost când bea, și vorbește.

          Așa că vezi care-i chestia, își oprește ei, îți las ceva și ție, iar dacă partea mea sare de douăjde bătrâne, pot să trec la unguri liniștit; HarCov și după aia tu-tu, pa-pa! La țară mă pot descurca oriunde. Lângă ăia trei nuci, de te lasă să-i pui în curte, mai pun și-un butuc – doi de viță-de-vie, niscaiva fire de ceapă între copertine, câțiva napi în gard, o mână de ciuperci sub casă… mă descurc io. De fapt, oriunde te poți descurca, numai să vrei! Plus că la ei legea îți permite să crești o vacă!

          Hai că se face zece și tre să ies la ora de sport și sănătate. Salve, Grigoraș! Aștept un semn de la tine.

          Mil

         

          PS: Tu sper c-o duci bine, că umpli vizuina când ești la Rețea…

         

          * **

         

          Bărbatul înalt și uscățiv își zgândări negul de pe nas, înfășură tacticos scrisoarea și o băgă cu grijă în buzunarul interior al vestonului. Se întoarse spre camaradul său, care încă nu coborâse din căruța plină de verze:

          – John, go to shoot Neajlov too! And get the book, it worth a fortune!

 

          24 – 27 mai 2012

    

Adrian Buzdugan

Adrian Buzdugan

ADRIAN BUZDUGAN s-a născut pe 22 aprilie 1971 în Huşi. Licențiat în Filosofie, scrie pentru numeroase reviste culturale cronică de film, pamflet, recenzii de carte, eseuri, poezie, proză și este prezent în mai multe antologii (Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, Herg Benet, Bucureşti, 2011, Poveştile de la Bojdeucă, Panfilius, Iaşi, 2012, Cele 1001 de scorneli ale moșului SF, Millennium Books, Satu Mare, 2012, Ferestrele timpului – în curs de apariție). Volume publicate: Capela excomunicaților – „povestiri ultimative” (Humanitas, 2010), Citadela de fier – roman (Tracus Arte, 2012). Volumul său de debut, Capela excomunicaților, apărut în urma câștigării Marelui Premiu al Concursului de Debut Literar UniCredit, a fost nominalizat la Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, 2011, câștigând în același an Premiul pentru cel mai bun volum al Asociaţiei Române de Science Fiction, Premiul pentru Debut al revistei Luceafărul de dimineaţă și Premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

More Posts