– Poveste pentru Tunde.

Ce ochi portocalii are !…

Răsărita parca de nicăieri pe monitoare, pădurea tenebroasa mă dezorientează total câteva secunde. „Cine dracu’ n-are ce face la ora asta?” Îmi şoptesc cu o oarecare ilaritate in putinele fire de barba ce le mai am.

După ce mă gândesc cu timiditate, as putea spune : Chiar cu groaza, la satanicele regulamente ale jocului îmi materializez brusc o arma in braţe. „Duca-se-pe-pustii, toţi si mai ales toate”, mai raţionez eu după ce aţintesc in lungul drumeagului asfaltat preistorica masinarie „de lupta”.

Undeva, cineva deschide cu scandal un televizor cu lămpi sovietice iar un altul porneşte decis un camion „Ford” dinaintea primului război mondial, îmi dau seama după miros.

 După o grămada si jumătate de timp apare si limuzina neagra ce-si sclipea-n soare capacele roţilor nichelate aşezate pe mai toate laturile. Ridic plictisit piedica armei si triumfător apare primul eşec, fitilul archebuzei arde prea-ncet si astfel privesc senin cum maşina funebra, de ultima generaţie, are timp sa se-ndepărteze, îndreptându-se spre cotitura autostrăzii.

            Mai sabotez o data regulamentul si imediat strâng in mâini micuţul dezintegrator laser.

            Soarele arde ciudat de fierbinte iar stepa uscata in care mă aflu tinde, tot mai mult si mai decis, sa devină un luminos si binecuvântat desert.

„Ce sâni frumoşi are prin buzunare, păcat doar ca sunt albaştri si lipsiţi de orice consistenta politica (ideologica) iar eu ce xenofob am devenit”, mai zic sărutându-i vesel pe toate pârtile.

De la vecin se aude, la „teleu”, cum se scandează cu insufletire si patos revoluţionar : „J O S   G U V E R N U L’ si in nota contemporana „Pe foc, bre, cu tot neamu’ lor, ce mama dracului” !!!

Nici nu apuc bine sa o vad si rapida aerodina dispare in spatele munţilor colturosi. Drăcuind solid din toţi porii mă gândesc ca ar fi trebuit, bineinteles, ca acum sa fi avut la dispoziţie o întreaga baterie de rachete antiaeriene ghidate prin radar si nu doar prăpăditul asta de laseras ce mă priveşte ranchiunos de pe otelul strălucitor al autostrăzi.

 „Divide et impera”.

Degetele tastează harnice pe claviatura alb-negru a computerului biologic iar pe ecranele panoramice, navele spaţiale ce transportau combustibilul inamicului, explodează intr-o serie de artificii pe care eu unul nu le-am mai văzut nici in filme.

Americanii, intr-un entuziasm de masa, încep sa-si paraşuteze anapoda producţia industriala a ultimelor lor secole iar eu, normal nu ?, mă si gândesc sa-mi fac rost de ceva provizii pentru transportorul nuclear ce mă asteapta pe orbita.

  Cineva zicea, iar eu ii dau dreptate, ca un lucru prost început se termina, musai, cu o catastrofa aproape planetara. Citat dintr-un manual nepublicat al prostiilor monumentale.

 Undeva, un avion pântecos ce transporta refugiaţii cine ştie cărui război local se pulverizează la sugestia dezinteresata a unei rachete antiaeriene. Moment in care eu intru triumfător, la bordul ultimului model de Boeing, pe poarta monumentalei mele resedinte create din munca cinstita a milioane de fraieri. Bineinteles aceste regretabile erori produc suspendarea, de factto, a unor negocieri multipartite si are ca principal efect apariţia in cutiile poştale ale familiilor îndurerate a unor elegante plicuri cu antete oficiale ce transmit regretele guvernului si ale forurilor internaţionale.

 Anul 242398579104… balamuc curat, frate. De parca acum ar fi mai bine.

Se zice, de unele agenţii de presa, c-au aterizat pacatosii aia de extraterestri pe care-i asteptam din anii …50.

  – Aiurea, zbiară unul mai „pilit” intr-un microfon. Io cred ca ai  oficiali ascund de noi niscai date ce-ar trebui sa le dibuim.

  Nimic nu se pierde, totul, dar totul se transforma.

  –  Da de unde, zise altu’, tranziţia eterna spre o civilizaţie extragalactica este de vina si mai vechile…

 –  J O S !!! Striga excitata mulţimea de la „teleu’”.

–  Cine o fi adus patul asta aici ?

–  Gustoase spaghete mai face si Fabio asta de la o vreme încoace. De unde o fi invatat ? Păcat, doar, ca totul costa atât de mult, oricum trebuie sa invat si eu, mâine iau salariul.

            Pe incandescenta scena, rockerii se zbenguie sălbatic, insa totul pute al dracului de urat, aici este ceva putred !

            OSPICIUL este pentru toţi…

            Garda militară prezintă onorul iar o ploaie vesela din flori de plastic importate inunda aleile si piaţa alunizând sub picioarele lor… U R A A A !!! Undeva un megafon imens urla stereo „la pamant”.

 Toata lumea, sistemul solar liber si galaxia întreaga, după ultimele informaţii, plutesc uşor, ireal de frumos. Parca ar fi un balet straniu, „Lacul lebedelor tiganesti”.

Din nou garda saluta solemn. Langa un stâlp de lemn un om, cândva foarte iubit, zace întins pe jos. E mort de tot.

 Chiar daca cineva din sala nu mai aude scrisul filmului o strâng in braţe pe Xenxia, simţind in acelaşi timp cum si ea încearcă sa-mi rupă câteva oase din preţioasa-mi panoplie. Cred totuşi ca pentru a nu mai fi pe cale de dispariţie, cinematografele, ar avea nevoie si de câteva paturi libere, nu numai de instalaţiile de stins incendii.

Ca o revelaţie astrala a dragostei observ pe monitoare cum din benele pline de umori si gunoaie se scurge vesel, pe solul udat de ploaia acida, un lichid colorat pestilenţial, sau cam aşa ceva.

            Un aprig general vorbeşte mulţimii pestriţe de la inaltimea magnifica a unei tribune antigravitationale, un teribil si reuşit produs al clasei muncitoare.

 –  „Toate, toate, ham, toate trupele noastre de pe Venus sunt, sunt in, sunt in bazele lor fortificate iar, iar pe luna bombardamentele atomice dintre facţiunile armate au încetat cu totul de câteva minute bune. Cetateni, CE-TA-TENI, trăiască si-nflorească „Marea Revoluţie a Planetelor” si noii, noii noştri zori de aur…” !

  Aşadar : Sa-i ia dracu’ pe toţi cu mass-media lor cu tot…

Matei DONEA, născut 01.01.1969 in Oţelu Roşu – CS.

A publicat proză scurtă în Jurnalul SF, FAtW (UK), Vladimir Colin’s Newsletter, Cronaut, Avangarda SF.

A obţinut Premiul National pentru Umor – Resita 1993, Premiul I; Premul Special “George Suru” – Caransebes 1996;  Concursul Ogilvy Romania, “Marca Inregistrata” – Bucuresti 2002, clipboard reclama sistemul wap;  Premiul “Emil Mateias” la Festivalul de film – AMAFILM 50, video “În alb şi negru” – 2010.

În prezent este editor al publicatiei POLITICIENII ROMANI.

Blog personal: http://politicienii.ro